La vremea respectivă, Gina Pistol, în vârstă de 40 de ani, a fost răscolită de emoții și nesiguranță în privința posibilității de a deveni mamă, însă destinul a avut alte planuri. Invitată în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, prezentatoarea TV și-a deschis inima și a dezvăluit momentul profund în care a aflat că va deveni mamă. Cu toate că medicii îi diminuaseră speranțele și tratamentele nu păreau să dea roade, Gina Pistol a fost ulterior răsplătită cu o minune: nașterea lui Josephine pe cale naturală.

Cu emoție în glas, vedeta a mărturisit că, în ziua în care a rămas însărcinată, nu se afla nici măcar în perioada fertilă conform calculelor obișnuite. Pentru ea, acest lucru a fost o dovadă clară a intervenției divine și a puterii miraculoase a vieții. Gina Pistol a povestit că Smiley i-a adus de pe Muntele Athos brâul Maicii Domnului pe care l-a purtat o lungă perioadă cu ea.

„Mie Andrei mi-a adus de pe Muntele Athos brâul Maicii Domnului. L-am purtat. L-am pus într-un portofel și era cu mine tot timpul. În urma unor analize am aflat și mi-au spus mai mulți medici că nu am nicio șansă, am șanse 0,1 să rămân însărcinată.

Chiar și cu tot felul de tratamente și așa, nu îmi promite nimeni nimic. Am rămas însărcinată și știu momentul în care am rămas însărcinată. Eram într-o perioadă în care nu eram fertilă. Ce am simțit eu în momentul ăla, nu am mai simțit niciodată în viața mea. Nici nu știu cum să îți explic ce am simțit”, a povestit Gina Pistol.    

Dincolo de clișee. Cum se raportează echipa pe securitate a președintelui Trump la războiul din Ucraina: „Ar trebui să încheie războiul și să oprească crimele” ANALIZĂ
Recomandări
Dincolo de clișee. Cum se raportează echipa pe securitate a președintelui Trump la războiul din Ucraina: „Ar trebui să încheie războiul și să oprească crimele” ANALIZĂ
smiley-gina-pistol-in-america-9Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Smiley a dezvăluit ce a pățit Gina Pistol pe perioada sarcinii

Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Cei doi au devenit părinți în urmă cu 3 ani, iar de atunci, viața li s-a schimbat total. Recent, cei doi au scos la iveală amănunte mai puțin știute despre perioada în care Gina era gravidă cu Josephine.

„Să știți că treburile acestea cu rugăciunea și puterea cuvântului sunt adevărate. Pentru că sunt o grămadă de oameni pe care îi vezi – speakeri motivaționali, preoți, șamani – care îți spun despre aceleași lucruri: puterea cuvântului, puterea rugăciunii, puterea credinței. Acestea sunt niște lucruri care nu trebuie luate în râs.

Iar oamenii care spun că sunt doar vorbe goale ar trebui să se gândească de două ori înainte să vorbească. Mi-a scris acum ceva timp un băiat pe internet, mi-a lăsat un comentariu răutăcios – Cum reușești tu? Ești și netalentat, și nu știu cum.

Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va reacționa brusc dacă o țară duce negocieri cu Rusia în secret: „Avem prieteni care caută oportunități cu Moscova”
Recomandări
Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va reacționa brusc dacă o țară duce negocieri cu Rusia în secret: „Avem prieteni care caută oportunități cu Moscova”

Cum ai reușit tu să ai succes? Și i-am răspuns – Eu mă rog în fiecare zi, poate ar trebui să încerci și tu!”, a spus Smiley într-un podcast, potrivit Wowbiz.

Mai mult decât atât, Smiley a mai povestit că Gina nu a încetat să se roage nici după ce a aflat că este însărcinată.

„Și într-adevăr așa este. Gina s-a rugat în fiecare zi a sarcinii ei. Și nu pe repede-înainte, rugăciune de 40 de minute. Și trebuie să și înțelegi cum să faci rugăciunea.

Dar sunt lucruri foarte adevărate. Este foarte important să ai credință cu adevărat, nu doar așa… Avem atâtea exemple. Minunile pe care le vedem nu sunt întâmplătoare.

Sunt oameni care au credință și fac sacrificii pentru ceea ce cred. La fel e și cu succesul, cu absolut tot”, a mai spus Smiley.

Gina a mai povestit că în prima perioadă a sarcinii nu avea voie să se ridice din pat. „În perioada în care mi-a fost greu, nu aveam voie decât să merg la toaletă. Doar pentru asta aveam voie să mă ridic din pat. Și mă ridicam din pat doar ca să mă duc la baie și să mă rog. Și mi-a făcut bine”, a continuat Gina.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ctintiri   •   21.04.2024, 19:40

pai dupa atatea diverse incercari era normal sa aiba rezerve .....

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
De când este bodyguardul lui Călin Georgescu, tot mai multe detalii au ieșit la iveală despre Florin Roată. Mulți au rămas surprinși, însă, când au aflat acest amănunt greu de crezut despre el
Viva.ro
De când este bodyguardul lui Călin Georgescu, tot mai multe detalii au ieșit la iveală despre Florin Roată. Mulți au rămas surprinși, însă, când au aflat acest amănunt greu de crezut despre el
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Ce să pui în ciorba de pui ca să-ți iasă un adevărat deliciu. Secretul gospodinelor din Ardeal pentru un gust desăvârșit
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de pui ca să-ți iasă un adevărat deliciu. Secretul gospodinelor din Ardeal pentru un gust desăvârșit
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Tatăl fetei care a devenit mamă la 14 ani, în stare de şoc. "Cum să aibă bebe?"
Observatornews.ro
Tatăl fetei care a devenit mamă la 14 ani, în stare de şoc. "Cum să aibă bebe?"
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI