De Denisa Macovei,

Cei trei au pus bazele noul brand „bere Grivița”

„Eu am studiat în Olanda, împreună cu soția mea, ne-am întors știind că vrem să ne facem o viață aici, n-am avut niciodată ideea să rămânem în străinătate să lucrăm, fiindcă aici este familia noastră, România e casa noastră”, ne-a spus Matei, completând că ideea i-a venit dintr-o întâmplare.

Matei, fiul lui Răzvan Lucescu, s-a întors din Olanda pentru a investi în România
Matei Lucescu și soția lui au avut ideea acestui concept

«Se poate vedea cum se fabrică berea»

„Am fost la un festival cu bere craft, la momentul respectiv era un concept nou, cu bere artizanală, cu muzică, și am preluat această idee, ne-am îndrăgostit de ea și am vrut să facem și noi o bere pe gustul nostru. La început ne gândeam că o să producem într-o hală mică, cu puțină bere, poate doar pentru noi și câțiva prieteni, dar a crescut și acum este o fabrică cu un bar transparent, unde oamenii pot să vină și să vadă exact cum se produce berea, ceea ce punem în bere și să o vadă cum vine de pe linia de îmbuteliere, exact pe masă”.

Matei, fiul lui Răzvan Lucescu, s-a întors din Olanda pentru a investi în România
Matei, fiul lui Răzvan Lucescu, s-a întors din Olanda pentru a investi în România

Au înregistrat «Bere Grivița» la OSIM

Dat fiind faptul că familia Lucescu deținea deja o parte din fosta fabrică Grivița, totul a venit de la sine. „Este o conjunctură. Locul ne aparține nouă. Aici a fost ajutorul pe care el l-a primit de la noi. Pe de altă parte tot ceea ce este aici, este mâna lui. El a pornit proiectul, l-a gândit, noi nu avem nici o altă legătură. Suntem ca părinți, bunici, liniștiți, deoarece copilul nostru este pe un drum corect”, ne-a mărturisit și Răzvan Lucescu, completat de fiul său, care ne-a asigurat că acum brandul „Bere Grivița” va rămâne în continuare în România.

„A fost un proces destul de lung. A durat cam un an. Am înregistrat marca «Grivița», «Fabrica Grivița» și «Bere Grivița» la OSIM. Din fericire am primit marcă înregistrată pentru toate trei”.

VIDEO/FOTO: Dumitru Angelescu

INTERVIU / Reacția fabuloasă a Roxanei Andreea Rotaru, fata din Onești care l-a cucerit pe milionarul american Jay B Linville: ”Am și eu un noroc și s-au c…t polițiștii pe el!”. Fata relatează cum a fost ”tăvălită” și încătușată