Datorită geloziei suntem împreună

Eram un pachet de nervi. Mă trezisem la ușă cu prietena mea cea mai bună, dornică să-mi țină lecții de viață. Voia să-mi deschidă ochii, pentru a suta oară, în privința relației mele cu Mihai, care, după părerea ei – și a tuturor celorlalți amici ai mei – nu mă merita.

Mă intoxica cu texte de genul: „E nebun! Lasă-l, nu-i de tine! E prea gelos, prea posesiv, ai devenit cârpa lui de șters pe jos!”.

Un timp, am lăsat-o să vorbească, fără să o întrerup. Cum însă ea se încingea din ce în ce mai tare, era timpul să pun punct discuției.

— Lasă-mă în pace! Nu-mi mai băga tot felul de prostii în cap! Ce urmărești? și de ce? Dacă ești, într-adevăr, prietena mea, bucură-te pentru mine!

Iulia m-a privit de parcă aș fi picat chiar în acea clipă de pe o altă planetă.

— Chiar nu pricepi? Te va distruge! Mona, dă-i papucii!

— Taci! Te-am rugat să nu te amesteci! Nu dau socoteală nimănui pentru ceea ce fac!

— Nu te enerva! Nu-ți vreau decât binele… și consider că nu e normal să ai atâta încredere într-un om! Dacă ți-ar spune să te arunci în fața trenului, tu nici n-ai sta pe gânduri!

— Nu-mi cere să fac ceva ce-mi este peste puteri! Pur și simplu, nu pot! Vă e ciudă la toți! Da, sunt fericită! și dacă prețul fericirii mele este să renunț la prietenia voastră, o fac cu dragă inimă…

— Mona, prieteni adevărați nu găsești pe toate drumurile!

— Adică voi îmi sunteți prieteni adevărați? De când sunt cu Mihai, parcă trăiesc un coșmar. Zi de zi îmi țineți teorii cu privire la cum ar trebui să decurgă relația dintre doi oameni!

— Mihai nu e un tip potrivit pentru tine și de-aia încercăm să-ți deschidem ochii! Nu vrem să suferi, nu ai de ce, ești o fată bună! Nu înțelegi asta? Uită-te și tu în jurul tău, la ceilalți, apoi analizează-ți viața!

— Adică?

— Nu vezi că ești subjugată total? Nu faci un pas fără ca el să știe! și când te

duci la baie îi dai raportul!

— Iulia, nu ți-e rușine? Cum poți spune așa ceva? m-am revoltat eu. îmi zvâcneau tâmplele de nervi. Am vrut s-o dau afară, însă ceva m-a oprit. Pe undeva, prietena mea avea dreptate. Mi-am amintit, brusc, una dintre discuțiile dintre mine și Mihai…

— Mona, sunt cam îngrijorat! Te iubesc atât de mult, încât… Nu știu ce m-aș face dacă noi doi n-am mai fi împreună!

— Mihai, ce-ai pățit? Ce se întâmplă?

— Mă înșeli? căzu întrebarea.

— Eu? Eu te iubesc! Cum să te înșel? Cum te poți gândi la așa ceva? Asta înseamnă că nu ai încredere în mine… Cum putem avea o relație dacă ea nu e bazată pe încredere? Cum adică, nu în-țeleg, mă iubești, dar nu ai încredere în mine?

— Cam așa… Mă obsedează ideea că ai putea să fii atrasă de un alt bărbat…

— Te iubesc! Sunt a ta! Lasă prostiile astea!

Da, îl iubeam, dar mă deranjau suspiciunile lui. Tot timpul, de dimineața până seara, trebuia să-i dau explicații, să-i spun unde am fost, de ce vreau să fac un lucru sau altul. Nici cu Iulia nu puteam ieși singură, pentru că Mihai credea că aș putea-o folosi drept paravan pentru cine știe ce aventură.

Da, poate că Iulia nu se înșela… complet. Poate ar fi trebuit să-i dau și ei puțin credit. Am încercat să mă calmez, i-am zâmbit ca scuză pentru izbucnirea mea, apoi am întrebat-o:

— și ce crezi că ar trebui să fac?

— Să nu-i mai fii atât de supusă! Să nu-i mai spui ce faci la fiecare pas!

— Dar e gelos…

— îți spun eu de ce e așa. E simplu ca bună ziua: sunt convinsă că Mihai te înșală pe toate drumurile, cu orice femeie care-i zâmbește galeș și, știind ce face el, se teme că și tu faci sau vei face același lucru! Tu i-ai dat vreodată un motiv să se îndoiască de tine? După cum te știu, m-aș mira! și atunci? Crede că faci exact ce face el…

— Iulia, ai luat-o razna de tot! Faptul că ești singură și nu mai ai la ce te gândi e de vină? Sau poate ești invidioasă pe mine?

— Pe tine? Pentru ce? Pentru ăla? Să fim serioși! N-aș da o ceapă degerată pe el!

Cu greu am scăpat de ea. în clipa în care a ieșit pe ușă, am răsuflat ușurată. Totuși, începusem să-mi pun întrebări cu privire la seriozitatea iubitului meu. Așadar, m-am hotărât să mă comport la fel ca el. Ca urmare, în seara aceea, când Mihai a venit acasă, l-am întrebat unde a stat atâta și dacă nu cumva își face de cap prin oraș. Mi-a răspuns, holbându-se la mine:

— Ești nebună! Ce-i cu întrebările astea tâmpite?

— Da’ tu nu mă întrebi întruna ce fac, pe unde umblu? Eu n-am dreptul ăsta?

N-a mai zis nimic, dar, după fața lungă pe care a făcut-o, nu i-a căzut prea bine. De atunci, nu trecea seară fără să-l întreb pe unde merge și de ce. Apoi, treptat, răspunsurile lui nu mi-au mai fost suficiente.

Voiam să văd cu ochii mei că nu mă minte, așa că l-am urmărit. Asta am făcut-o mai mult de amuzament, să văd dacă se prinde că-i sunt pe urme. Nu și-a dat seama, dar nici eu nu am descoperit nimic. Fericită, am pus la cale un plan. „Cui pe cui se scoate”, mi-am zis. Dacă Mihai era atât de gelos și-mi făcea rău cu bănuielile sale, trebuia să-i scot și eu peri albi cu suspiciunile mele. Habar nu aveam cât de mult îmi va schimba viața acest mic plan! Mai ales că nu cunoșteam simptomele bolii numite gelozie. și am început să mă documentez…

Mi-am intrat atât de bine în rol, încât nu mă mai recunoșteam eu, ce să mai spun de prieteni! Mihai, cel puțin, se uita ciudat la mine. Crizele de gelozie, în care încă nu credeam, se înmulțeau pe zi ce trecea. Deveneam violentă. Când am spart prima vază, învinuindu-l că mă înșală -chipurile, așa îmi spusese cineva -, m-am simțit în culmea fericirii. și ce satisfacție am avut când am început să arunc cu tot felul de lucruri după Mihai! Sau câtă bucurie îmi provoca privirea lui îngrijorată, nedumerită! Din păcate, era o bucurie bolnavă…

— Unde pleci? La alta, nu? Păi sigur, proasta nu mai e bună! De ce nu rămâi la mine în noaptea asta?

Pretindeam tot mai mult.

— Cine era blonda aia?

— Care, dragă?

— Lasă că știi tu care! Cea cu care te-a văzut vecina de deasupra în oraș!

Cred că vă dați seama, totul era inventat de mine. Chiar dacă n-ar fi fost așa, crizele mele de gelozie erau nelalocul lor. Atunci când îl urmăream, era suficient să-l văd intrând în firmă cu vreo colegă, cu care se întâlnise întâmplător la poartă, ca să izbucnesc. Pentru mine, orice femeie era o rivală.

— Mihai, tu nu mă mai iubești! știu asta!

— Ba te iubesc, numai că nu știu ce ți se năzare ție de la o vreme!

— Atunci, de ce nu-mi arăți că mă iubești? De ce stai atât de puțin cu mine? Pentru că pleci la alta! Asta e! Mă înșeli! Cu cine? Să-mi spui cu cine!

Mă ambalam tot mai tare. și, culmea, dacă la început era doar de poză, de fațadă, începusem să intru atât de bine în pielea personajului, încât ajunsesem să cred toate inepțiile pe care le spuneam. Mă îmbolnăveam și nu puteam face nimic ca să mă salvez. Era ca un drog. Nu puteam nici fără el, dar nici cu el nu-mi era mai bine. E crunt să fii gelos pe cineva, cu sau fără motiv. îți faci viața un iad, dar i-o faci la fel și pe a celui pe care-l iubești…

— Mona, ce se întâmplă cu tine? Ce se întâmplă cu noi? Ai început să mă sufoci! Parcă înainte nu erai așa!

— Nu? Dar cum eram?

— Bună și blândă. Să știi că eu nu mai rezist!

— Zici că m-am schimbat. Nu te-ai întrebat de ce? Pentru că așa ai fost tu mereu! și am vrut să-ți arăt că nu e bine…

— Nu înțeleg. și nu cred că eu am fost atât de gelos…

— Nu, într-adevăr. Tu ai fost crunt de gelos! Nu puteam face un pas, nu mă lăsai să mă duc nicăieri singură… și m-am gândit că așa îți vei da seama că exagerezi…

— Bun, mi-ai arătat! Acum e cazul să te potolești!

Din păcate, nu am reușit. Drogul geloziei intrase prea adânc și nu-l mai puteam scoate. Era o formă de masochism. Ajunsesem să-mi imaginez tot felul de scenarii, unul mai nebun ca altul. Mihai cu una, Mihai cu alta… Toate se învălmășeau în capul meu. Reproșurile, tot mai violente, au atins punctul culminant într-o seară de noiembrie.

— Mona, până aici! Sunt bărbat, ce mama dracului! N-am ajuns să-mi ții socoteala oricărui pas pe care-l fac, oricărui minut pe care-l întârzii! Nu mai pot și nu mai vreau! S-a terminat!

— Sigur că da! S-a terminat pentru că așa vrei tu! ți-ai găsit pe altcineva și acum îți permiți să-mi dai cu piciorul!

— Nu mi-am găsit o alta! De fapt, după această relație, simt nevoia de odihnă! O perioadă cât mai mare de liniște și de relaxare! Habar n-ai ce a însemnat să stau atâta timp lângă o nebună ca tine!

— Ești un nemernic și-un ticălos! Câte am făcut eu pentru tine, și tu…

Plângeam, urlam, aruncam după el cu ce-mi cădea în mână. Dar nimic nu l-a mai oprit. A plecat și nu s-a mai întors.

La început, îl căutam disperată și îl rugam să se întoarcă la mine. Iluzii deșarte! El nici măcar o vorbă nu-mi mai adresa. Eram înnebunită la gândul că-i aparține alteia. îmi ve-nea să-l omor. și nici acum nu știu cum am rezistat ispitei. Dar, spre norocul meu, timpul le vindecă pe toate. Adică, în cazul meu, timpul mi-a vindecat dragostea pentru Mihai. Nu și gelozia. Asta mi-a rămas ca o moștenire. Vreo doi ani, nu m-am putut apropia de niciun bărbat. Pe urmă, l-am cunoscut pe Alex. M-am îndrăgostit nebunește de el. Iar gelozia a început să se manifeste de la început. Relația noastră nu a durat decât câteva luni. Nu avea cum. și nici a doua nu a fost mai reușită. Nici a treia. Cu cât mă îndrăgosteam mai tare, cu atât totul se risipea mai repede…

Asta până când l-am cunoscut pe Radu. De el nu m-am îndrăgostit fulgerător. L-am plăcut de cum l-am văzut, la o petrecere, dar nu am simțit acea atracție nebună, care să mă facă să-mi pierd capul. Mi-a plăcut și mai tare când am realizat că mă iubește. și mă iubea din suflet. Acceptam dragostea lui, dar nu mă implicam prea tare. De fapt, fusesem sinceră cu el, avertizându-l unde ar putea ajunge dacă s-ar implica într-o relație cu mine.

— în cel mai rău caz, la balamuc, nu? a râs el. Mona, fii serioasă! Cum crezi că m-aș fi putut îndrăgosti de o nebună?

— Dar nu sunt țicnită! Doar că… 0 cam iau razna dacă mă îndrăgostesc. și mi-e groaznic de frică!

— Vom trăi și vom vedea ce ne așteaptă. Mai știi, poate sunt masochist și-mi place ce-mi faci, scumpa mea!

Radu m-a încurajat în nebunia mea și, firește, m-am conformat. Nici nu era greu. Chestia asta doar făcea parte din mine, nu? Gelozia, bat-o vina! Asta mă termina pe mine și, implicit, relațiile mele. Prima dată când i-am făcut scandal fără niciun motiv, Radu a fost surprins, dar atât. A doua oară, a zâmbit. A treia, a râs de-a binelea:

— Mona, crezi că te înșel? Poate că da, poate că nu… Oricum, sunt cam dezamăgit. Numai atâta poți? Aveam altă părere despre tine! Mi-ai spus că ești o scorpie și nu prea se vede! Mai încearcă! Mie îmi place… îți iau vorbele de ocară ca pe-o declarație de dragoste!

De data asta, era rândul meu să fiu nedumerită. Nu pricepeam, adică îi plăceau izbucnirile mele? Era fericit când aruncam cu vreo carte după el? Sau când îi ceream să-mi spună tot ce face, minut de minut? Ba, mai mult, să-mi ia istericalele ca pe o dovadă de dragoste?

Am continuat să-i fac viața amară. El însă părea că se îndrăgostește de mine și mai tare, cu fiecare nebunie a mea.

— Dragă, te iubesc când ești geloasă! Chiar mi-e teamă că, la un moment dat, o să-ți devin indiferent! Că o să dispară sarea și piperul din relația noastră!

— Tu n-auzi ce-ți spun? Mă minți, lasă că știu eu! Nu ai cum să mă iubești!

— Mamă, dar ce pătimașă ești! Tu chiar crezi ce spui…

Radu râdea în hohote.

— Dă-i înainte! Cred că și eu sunt nebun… Cu cât mă gelozești mai tare, cu atât mă îndrăgostesc mai abitir.

încet-încet, am început să-mi dau seama că mă iubea tocmai pentru asta. îi plăcea să-i scot ochii din orice, să-l bănuiesc de infidelitate.

— Asta într-adevăr e o dovadă de dragoste! îmi spunea el, când răvășeam totul prin cameră, încercând să dau peste cine știe ce răvaș de amor. Draga mea, viața alături de tine va fi o luptă permanentă! Dar am certitudinea că flacăra pasiunii nu se va stinge niciodată, dac-o ținem tot așa!

Radu este. se pare, exact ceea ce-mi trebuie ca să mă liniștesc. Poate că are, într-adevăr, nevoie de o femeie geloasă. Poate că-i place să se simtă păzit, încorsetat în această iubire. Poate că de-aia mă și iubește atât de mult. Probabil că și eu tot de-aia îl iubesc. N-aș vrea pentru nimic în lume să renunț la el!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE