Mândria a fost mai tare ca iubirea

Iar în ceea ce privește planul sentimental, oho, n-am dus niciodată lipsă de admiratoare! Mereu fetele au fost roi în jurul meu, de nici nu mai știam pe cine să aleg. Poate tocmai de aceea am luat dragostea ca pe o joacă, și am devenit un nestatornic.

Acceptam aventurile ca pe o favoare făcută fetelor ce se declarau îndrăgostite de mine, fără să-i împărtășesc vreuneia aceleași sentimente. Îmi plăcea să fiu răsfățat de ele, să fiu căutat, adorat, implorat, dar să nu-mi ceară nimic în schimb. Promisiunile, legămintele de dragoste mi se păreau niște inepții. Voiam să trăiesc viața la maximum și atât, fără nicio obligație față de cineva. Cred că din cauza asta am considerat că totul mi se cuvine de la sine și că eu, mare-le cuceritor, nu trebuia să le dau nimic celor care mi se dăruiau…

Pe Oana am cunoscut-o în timpul studenției, la aniversarea unui coleg de facultate. Mă impresionaseră de la început, de când făcuserăm cunoștință, ochii ei albaștri. Ca urmare, am hotărât să o agăț. Tocmai începuse o melodie languroasă, așa că n-am mai pierdut timpul. Am invitat-o la dans și am început să-i șoptesc cuvinte dulci la ureche. și ea flirta cu mine, dar, la un moment dat, și-a făcut intrarea la petrecere o brunetă superbă. Din clipa aceea, toată atenția mea s-a îndreptat spre aceasta și am uitat de Oana. Evident, dimineață am plecat cu bruneta acasă, fără măcar să-mi iau la revedere de la fata cu ochi albaștri.

Aveam să o revăd pe Oana după câțiva ani, după ce am terminat facultatea și stagiatura și am reușit să mă angajez la o firmă de avocatură.

Cum e și firesc, în prima zi de muncă am făcut cunoștință cu noii mei colegi de birou. Printre ei, se număra și Oana.

— Noi doi ne cunoaștem, mi-a răspuns ea, după ce m-am prezentat.

M-am uitat mirat la ea. Avea, într-adevăr, o figură familiară, dar nu știam de unde să o iau.

— Sunt Oana. Ne-am cunoscut la George, cu ceva timp în urmă. și chiar am dansat împreună.

M-am prefăcut că-mi aduc aminte de ea, deși în acel moment memoria nu mă ajuta deloc. Asta m-a intrigat și mai mult și cred că a constituit cauza tuturor problemelor ulterioare. Abia după câteva zile mi-am amintit cum o cunoscusem. și am decis, cum altfel, pe loc, să fie a mea!

Din păcate, Oana nu avea chef de flirt cu mine, așa cum făcuse cândva. Mi-era greu să-i vorbesc, fiindcă întotdeauna îmi răspundea scurt și rece. Pur și simplu, nu știam cum să mă apropii de ea, dar asta mă îndârjea și mai tare.

Am început să-i ofer mici atenții, simbolice, doar-doar să o fac să-mi zâmbească și altfel decât colegial. Dar speranțele mele se făceau din ce în ce mai mici, fiindcă ea tot indiferentă rămânea față de mine. Până la urmă, am folosit arma mea forte, care de multe ori le dăduse gata pe fete: am invitat-o într-o excursie la Paris! Aveam acolo o mătușă din partea tatălui meu, care îmi oferea pe banii ei, în fiecare an, o vacanță de două săptămâni în Franța.

Când Oana a auzit de Paris, a tresărit scurt și mi-a spus:

— Vin cu tine doar dacă nu am nicio obligație. Să nu crezi că, dacă mă duci la Paris, am să-ți sar în pat!

— Oana, cum poți să crezi asta? Așa mă știi tu pe mine?

— Din nefericire, așa te știu. și mai știu ceva: una dintre fostele mele colege de facultate și-a tăiat venele din cauza ta…

Așa era, îmi aduceam perfect aminte de Dana, cea care făcuse o pasiune pentru mine și, după ce o părăsisem, recursese la o astfel de metodă pentru a mă impresiona și a mă determina să mă întorc la ea (din câte am înțeles, se dusese singură la spital). M-am prefăcut însă ofensat și i-am răspuns:

— Pe atunci eram un copil. M-am schimbat. O să vezi…

A acceptat să mă însoțească la Paris, iar eu am fost într-al nouălea cer de fericire. O dădusem gata, ce mai! Până la plecare, mi-am făcut tot felul de planuri legate de metodele prin care să o cuceresc. Mă obseda ideea ca o femeie să mi se opună, mai ales una care nu era o frumusețe. La Paris, am dus-o prin cele mai romantice locuri, dar lovitura de grație a fost o plimbare noaptea, pe Sena, la lumina torțelor. Evident, eu îi șopteam încontinuu vorbe frumoase. La un moment dat, a tresărit, s-a lipit de mine și mi-a spus:

— Remus, să nu-ți bați joc de mine, pentru că nu aș putea suporta una ca asta. Dacă nu mă iubești, lasă-mă, nu mai insista…

I-am cuprins fața între palme și am privit-o fix în ochi.

— Oana, iau martoră Sena că gândurile și dorințele mele sunt cele mai sincere. Iți jur că mi-ești dragă.

I-am spus și alte vorbe, fiindu-mi mie jenă de minciunile pe care le debitam. În noaptea aceea, mi-a cedat. Mi s-a dăruit total. Niciodată nu simțisem ceva asemănător din partea altei femei. Ea îmi dăruia trupul și, odată cu el, îmi dăruia și sufletul ei…

M-am simțit cuprins de amețeală, dar mi-am impus să-mi revin. Nu trebuia să renunț la planul meu. Acum, că fusese a mea, orgoliul meu era satisfăcut. Drept urmare, la întoarcerea acasă, i-am spus adio și i-am întors spatele, fără să mă mai uit în urmă.

A doua zi, mi-am trimis demisia prin fax, mutându-mă la o altă firmă, pe un salariu mai bun, și am crezut că totul se terminase.

Dar nu a fost așa. Tot timpul, clipă de clipă, mă gândeam la Oana și revedeam scenele noastre de dragoste. Mă îndrăgostisem de data asta…

La scurt timp după aceea, m-am pomenit căutat de o fostă colegă de la celălalt cabinet. Mi-a spus că ea și Oana sunt prietene bune și că nu se aștepta la un asemenea comportament din partea mea.

— Dar ce-ai fi vrut să fac? Să o iau de nevastă? am întrebat-o eu, știind dinainte răspunsul ei.

— Dacă nu voiai o familie, de ce ai lăsat-o gravidă pe Oana? Apoi ai plecat ca un laș…

Am rămas blocat. Nu mai înțelegeam nimic. Am rugat-o să o ia de la capăt, să-mi spună încă o dată totul. Așa am aflat că, în urma aventurii cu mine, Oana rămăsese însărcinată. În după-amiaza aceea, mi-am călcat în picioare toate principiile sentimentale după care mă ghidasem până atunci și m-am dus la ea, cu un buchet imens de flori.

Oana, spre surprinderea mea, se schimbase. Eu o schimbasem. Nu mai era femeia care mi se abandonase. Era rece și disprețuitoare. Ore întregi am încercat să o conving să se împace cu mine și să accepte cererea mea în căsătorie. A fost de acord până la urmă, dar mi-a spus:

— Fac asta pentru copil. Dacă n-ar fi copilul, nici nu te-aș mai asculta.

Ne-am căsătorit o lună mai târziu, dar ziua aleasă de noi pentru a ne uni viețile a fost cu ghinion: chiar când ieșeam de la starea civilă, Oana s-a împiedicat de pragul ușii de la intrare și a căzut pe scări. I s-a făcut rău și am dus-o la spital. Acolo am aflat că pierduse sarcina…

A urmat o perioadă dificilă de câteva săptămâni, în care încercam să ne consolăm și să ne încurajăm reciproc. Apoi, s-a așternut liniștea și resemnarea peste căminul nostru. Dar asta nu a fost bine. Cel puțin, așa cred eu, fiindcă soția mea a devenit complet alta. Mă uimea mai ales când le lua apărarea femeilor care călcau strâmb. De pildă, într-o seară, eram în vizită la niște prieteni și vorbeam despre o cunoștință comună care-și înșelase soțul. Brusc, Oana a sărit ca arsă:

— Ce știți voi de ce femeile alea au făcut ce au făcut? Cum vă permiteți să judecați alte persoane, când niciunul dintre voi nu este ușă de biserică?!

M-am simțit tare jenat de vorbele ei și am schimbat subiectul. Aproape că uitasem incidentul când… Într-o zi, m-am dus să o iau pe Oana de la birou. Rămăsese printre ultimii. Am văzut-o la geam, în picioare, discutând cu un bărbat, coleg de-al ei. La un moment dat, el a prins-o de mână, iar ea nu și-a retras-o. Când am deschis ușa, au tresărit amândoi.

— Cine e individul? am întrebat-o după ce el a ieșit.

— Ce vrei să spui?

— Te-a luat de mână, asta vreau să spun!

— ți se pare… Ești gelos și ai vezi lucruri care nu s-au petrecut, de fapt. Tipu’ e un amărât care-mi face curte din liceu, dar pe care nu l-am luat niciodată în serios, pentru că nu-mi place de el. Iți spun adevărul.

Nu am mai zis nimic și nici nu am mai deschis vreodată discuția despre acest episod. Dar, la câteva luni după aceea, într-o joi din luna decembrie, Oana mi-a spus că pleacă la Timișoara pentru câteva zile, trimisă de șeful ei cel mare, ca să descurce o problemă legată de niște acte.

— Remus, stau până când rezolv totul. Poate dura o zi, două, trei sau o săptămână, nu știu… mi-a zis ea înainte de a ieși pe ușă.

În sâmbăta ce-a venit, am fost sunat de la un spital din Brașov. Soția mea avusese un accident la schi! Se dusese la Predeal, nu la Timișoara! Schia, nu rezolva probleme juridice!

Am ajuns ca vântul până acolo. Când am intrat la ea în rezervă, medicul îi dădea câteva sfaturi și o asigura că bărbatul care o însoțise era în afara oricărui pericol. M-am uitat la ea și am citit teamă în ochii ei.

— Cine este bărbatul? am întrebat-o încet, privind-o fix în ochi. Cel din biroul tău?

— Da, dar nu e ceea ce crezi… mi-a spus, șoptit.

— Ce cred eu? Să vedem: mi-ai spus că te duci la Timișoara și ai ajuns la Predeal. Acum ești într-un spital din Brașov, din cauza schiatului! Mi-ai spus că e sarcină de serviciu și te găsesc cu un bărbat care-ți face curte de ani buni!

— Te rog, Remus, lasă-mă să-ți explic. Nu e nimic din ceea ce pare…

Am privit-o cu dispreț și i-am întors spatele. M-am dus la amantul ei în salon și i-am spus scurt:

— Voi divorța de ea. Tu o vei lua de soție. Altfel, te ucid!

Probabil că aveam o sclipire nebunească în ochi, fiindcă în ai lui am citit teamă. După două luni, eu aveam hotărârea de divorț în mână, iar după încă o lună, Oana era căsătorită cu cel care ne distrusese nouă căsnicia. Dar nu m-am mulțumit cu asta. Voiam să fie nefericită și să știe cât a pierdut în clipa în care ne-am despărțit. Așa că tot ce am făcut din acel moment era îndreptat împotriva ei: am făcut în așa fel încât soțul ei să-și piardă locul de muncă. L-am „ajutat” apoi, indirect, să se împrumute la cămătari. și cămătarii i-au luat curând și casa, și mașina. Disperat, s-a apucat de băutură și a devenit violent cu soția lui…

Nu am fost mulțumit nici cu asta. Mai aveam un pas de făcut. Drept urmare, m-am căsătorit cu cea mai bună prietenă a Oanei! și am avut grijă ca ea să afle asta printr-o invitație trimisă pe numele ei. Doamne, ce rău îmi pare că am făcut asta!

Am distrus totul. în seara în care Oana a primit invitația mea, la părinții ei acasă, a suferit un accident vascular, în urma căruia a rămas țintuită într-un scaun cu rotile. Bărbatu-său a dat divorț de ea, iar eu o vizitez în fiecare duminică. Mă aude, dar nu-mi poate vorbi. și din când în când plânge. Iar sufletul meu plânge odată cu al ei. Pentru că sufletele noastre au fost mereu unul lângă celălalt.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE