Ouăle umplute cu ton sunt ușor de preparat și, în funcție de preferințe, le putem face cu o mare varietate de ingrediente. În plus, rețetele de ouă umplute sunt ideale și când avem mai multe resturi de mâncare în frigider pe care astfel le putem combina într-un aperitiv gustos.

Ouă umplute cu ton și maioneză

Oua umplute cu ton si maioneza

Ingrediente:

  • 6 ouă fierte tare;
  • o conservă de ton în ulei;
  • 3 linguri ceapă tocată foarte fin;
  • 2 căţei de usturoi pisaţi;
  • o linguriţă muştar clasic;
  • 3 linguri maioneză;
  • sare şi piper după gust.

Mod de preparare:

Fierbeţi ouăle în apă cu sare, minim 10 minte ca să vă asiguraţi că albuşul şi gălbenuşul sunt tari. Tăiaţi apoi oul în jumătate, puneţi albuşurile de-o parte şi gălbenuşurile într-un alt bol. Fărâmițați gălbenuşurile cu furculiţa, adăugaţi tonul scurs de ulei şi restul ingredientelor.

Amestecaţi totul foarte bine. Dacă umpleţi ouăle cu linguriţa, umplutura nu e musai să fie foarte fină, dacă însă umpleţi ouăle cu şpriţul, e bine să o daţi prin blender, pentru a fi cât mai fină. Umpleţi ouăle şi aşezaţi-le pe platou, peste sos. Pentru sos, am amestecat ½ cană de maioneză cu jumătate cană de iaurt.

Ouă umplute cu ton și capere

Oua umplute cu capere si ton

Ingrediente ouă umplute

  • o conserva ton în ulei de floarea soarelui (80 g);
  • 5 ouă mari;
  • un castravete mic murat;
  • 10 capere conservate în sare;
  • 100-125 g maioneză;
  • o linguriță plină cu pătrunjel tocat;
  • sare, piper.

Mod de preparare

Fierbi ouăle tari. După ce se răcesc, le cureți, le tai în două pe lungime, scoți gălbenușurile și le pui într-un bol separat. Scurgi foarte bine conserva de ton și amesteci apoi toate gălbenușurile, peștele, castravetele murat tăiat cubulețe, caperele, pătrunjelul, maioneza, sarea și piperul.

Dacă vrei ca pasta să fie foarte fină, poți să amesteci toate ingredientele într-un robot de bucătărie. Apoi umpli jumătățile de ou cu această pastă de ton. Poți orna ouăle umplute cu feliuțe de măsline.

Ouă umplute cu ton și creveți

Oua umplute cu creveti si ton

Ingrediente ouă umplute

  • 8 ouă
  • 8 creveți gata fierți
  • 50 g ton la conservă
  • 3 linguri maioneză
  • 1/2 linguriță muștar iute verdeață,
  • sare piper

Mod de preparare

Se pun ouăle la fiert să fie tari.

Între timp, creveții se taie bucăți mici care se pun într-un castron cu muștarul și maioneza. Se adaugă gălbenușurile fierte și tăiate cuburi mici, se amestecă cu tonul mărunțin și se potrivește gustul de sare și piper. Se lasă la frigider aproximativ 30 de minute compoziția și se umplu apoi albușurile cu 10 minute înainte de a le aduce la masă. Se presară cu verdeață și se poate pune, după gust, puțină lămâie

Ouă umplute cu ton și roșii cherry

Oua umplute cu ton si rosii

Ingrediente :

Mod de preparare:

Amestecă bine gălbenușurile cu brânza proaspătă. Adaugă tonul bine stors, castraveții tăiați mărunt și amestecă iarăși. Adaugă oțetul balsamic, pătrunjelul și sarea și mixează totul foarte bine.

Așază frunzele de salată pe o farfurie și stropește-le cu oțet. Umple jumătățile de ou cu compoziția și așază-le pe frunzele de salată. Presară deasupra ouălor pătrunjel tocat. Taie roșiile cherry în patru și așază-le printre ouă, pe frunzele de salată.

Ouă umplute cu pastă de pește

Oua umplute cu pasta de peste

Ingrediente ouă umplute

  • 6 ouă;
  • 50 g unt;
  • o lingură pastă de ton.

Mod de preparare:

Se pun ouăle la fiert. Acestea trebuie să fiarbă până gălbenușul devine tare. După ce s-au răcit, ouăle se curăță și se taie în lung. Se scoate cu grijă gălbenușul, fără ca albușul să se rupă.

Gălbenușurile se pun într-un castron și se adaugă untul și o linguriță de pastă de pește. Toate acestea se amestecă bine până ce se obține o pastă omogenă cu care se vor umple albușurile. Ouăle umplute se așază pe o farfurie, care poate fi ornată cu frunze de ceapă verde.

Ouă umplute cu ton și castraveți murați

Ouă umplute cu ton și castraveți murați

Ingrediente ouă umplute cu ton

  • o conserva ton în ulei de floarea soarelui (80 g);
  • 5 ouă mari;
  • un castravete mic murat;
  • 10 capere conservate în sare;
  • 100-125 g maioneză;
  • o linguriță plină cu pătrunjel tocat;
  • sare;
  • piper.

Mod de preparare

Fierbi ouăle tari. După ce se răcesc, le cureți, le tai în două pe lungime, scoți gălbenușurile și le pui într-un bol separat. După ce se răcesc, le cureți, le tai în două pe lungime, scoți gălbenușurile și le pui într-un bol separat Scurgi foarte bine conserva de ton și amesteci apoi toate gălbenușurile cu tonul, castravetele murat tăiat cubulețe, caperele, pătrunjelul, maioneza, sarea și piperul. Dacă vrei ca pasta să fie foarte fină, poți să amesteci toate ingredientele într-un robot de bucătărie. Apoi umpli jumătățile de ou cu această pastă de ton. Poți orna ouăle umplute cu feliuțe de măsline sau cu frunze de ceapă verde.

Cât costă să faci ouă umplute cu ton – preţul ingredientelor în 2024

Dacă nu ştii cât te-ar costa să faci ouă umplute cu ton, îţi prezentăm în continuare o listă de preţuri ale ingredientelor. Preţurile sunt orientative şi sunt pentru principalele ingrediente, cele cu valoarea cea mai ridicată.

  • Ouă: 1,2-2 lei bucata;
  • Conservă ton în ulei: 11-15 lei conserva de 185 grame;
  • Pastă de ton: 13-17 lei 100 grame;
  • Ceapă: 6-12 lei kg;
  • Usturoi: 7-8 lei 250 g;
  • Maioneză: 10-20 de lei borcanul de 400 ml;
  • Muştar: 5-10 lei borcanul de 300 grame;
  • Capere: 12-16 lei borcanul de 250 grame;
  • Creveţi: 70-100 lei Kg;
  • Castraveţi muraţi: 10-15 lei borcanul de 700 ml;
  • Brânză de vaci: 8-12 lei 250 grame;
  • Roşii cherry: 7-10 lei 500 grame;
  • Unt: 8-15 lei 200 grame.

Înainte să te apuci de gătit ouă umplute cu ton, e bine să știi şi cât timp se fierb ouăle, pentru a nu da greș cu rețeta.

Urmărește-ne pe Google News