Incidentul a avut loc în apropiere de municipiul Arad, în momentul în care trenul cu aproximativ 900 de suporteri unguri care se întorceau la Budapesta, după ce au participat la meciul România-Ungaria, a trecut pe lângă o echipă de jurnalişti care filma o avarie la reţeaua de apă a oraşului, potrivit Mediafax.
Din tren a fost aruncată o sticlă în direcţia echipei care filma, însă reporterul s-a ferit, iar obiectul a lovit în cap un bărbat aflat lângă acesta. „Suporterii erau zgomotoşi, fluturau steagurile Ungariei pe geamuri şi urlau, iar cineva a aruncat cu o sticlă”, a relatat un martor.
Bărbatul rănit este angajat al Companiei de Apă Arad şi era la faţa locului pentru a evalua avaria din reţea.
El a fost rănit la urechea dreaptă, iar pentru scurt timp a avut pierderi de cunoştinţă. Colegii săi au sunat la 112, iar o ambulanţă a sosit la locul incidentului pentru a-l prelua, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Trenul a ieşit din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, la ora 15.45, iar purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, a declarat că suporterii unguri nu au creat probleme în timpul efecutării formalităţilor şi controalelor documentelor de călătorie.
Totuşi, la plecarea trenului din Staţia CFR Curtici, câţiva suporteri au aruncat din vagoane cutii de bere, resturi alimentare şi ambalaje.
Reprezentativa de fotbal a României a învins, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.