De ce au stat oamenii la coadă pentru o merdenea. Explicația psihologului Cristina Sevrani: „Este despre noi. Cum ne transformă TikTok”

Să fim sinceri: dacă totul ar fi fost doar despre gust, probabil că povestea s-ar fi terminat cu o preferință pentru merdenea sau pentru croasant. Dar nu s-a terminat acolo! Oamenii au stat la coadă, în căldură, au filmat, au postat, au comentat, au ironizat și au transformat o patiserie într-o scenă publică…

Și atunci merdeneaua a încetat să mai fie doar merdenea. A devenit simbol! Iar când un obiect banal devine simbol, psihologia începe să fie mult mai interesantă decât gastronomia.

De ce ne dor atât de tare etichete

Psihologul Cristina Sevrani a spus în exclusivitate pentru Libertatea, de ce ne dor atât de tare etichete.

„Să presupunem că cineva spune: «Eu prefer croasantul cu unt»! Nimic problematic. Este o preferință. Dar dacă mesajul transmis este perceput așa: «Cei care mănâncă merdenea nu au gusturi rafinate»… Lucrurile se schimbă! Pentru că nu mai este atacată o preferință. Este amenințată identitatea socială. În psihologie, identitatea nu este construită doar din ceea ce credem despre noi înșine.

O parte importantă vine din grupurile cărora simțim că aparținem: «Eu sunt unul dintre oamenii aceștia», «Eu aparțin acestei lumi», «Acesta este felul nostru de a face lucrurile»! Când ceva asociat grupului nostru este depreciat, putem percepe atacul ca fiind îndreptat și asupra noastră. De aceea reacția poate părea disproporționată față de obiectul conflictului. Nu apărăm doar merdeneaua. Ne apărăm locul. «Noi» și «ei»!

Aici apare unul dintre cele mai puternice mecanisme ale psihologiei sociale: identitatea de grup. Oamenii tind să împartă lumea în categorii. Ai noștri și ai lor. Cei care ne înțeleg și cei care nu ne înțeleg. În momentul în care merdeneaua devine asociată cu «noi», iar croasantul cu «ei», produsul alimentar devine un marker identitar. «Noi, cei care mâncăm merdenea» și «Ei, cei care stabilesc ce este rafinat»! Și de aici apare polarizarea. Cu cât conflictul devine mai vizibil, cu atât diferența dintre grupuri este accentuată.

Nu mai discutăm despre două produse. Discutăm despre cine suntem noi și cine sunt ceilalți. Dar există ceva și mai interesant: nevoia de a participa! Poate că aceasta este partea cea mai puțin discutată a fenomenului. De ce au vrut atât de mulți oameni să fie acolo? Nu putem ști motivația fiecăruia. Unii au fost curioși. Unii au vrut să guste. Unii au venit pentru nostalgie. Unii pentru distracție. Unii pentru conținut. Unii poate chiar pentru a protesta.

Dar dincolo de aceste motivații diferite, putem observa un comportament comun: «Au ales să participe»! Și aici TikTok schimbă fundamental relația dintre individ și evenimentul public”, a spus Cristina Sevrani.

Psihologul a vorbit și despre modul în care publicul s-a mutat de la televizor pe TikTok și cum generații întregi au fost obișnuite să privească evenimentele publice de la distanță.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

„La televizor vedeai știrea. La radio o auzeai. În ziar o citeai. Tu erai spectator. Astăzi, TikTok funcționează diferit. Vezi ceva, reacționezi, comentezi, distribui, filmezi, recreezi. Mergi acolo si apoi postezi faptul că ai fost acolo. Se produce o transformare psihologică importantă: din spectator devii participant! Iar uneori, din participant devii chiar parte din poveste.

Această transformare răspunde unei nevoi psihologice fundamentale: nevoia de apartenența. Apartenența este sentimentul că avem capacitatea de a acționa asupra lumii, că alegerile noastre produc consecințe și că nu suntem complet lipsiți de control.

Într-o societate în care multe lucruri par decise departe de noi, sentimentul că putem influența ceva devine foarte valoros. Poate nu putem schimba o instituție. Poate nu putem influența o decizie importantă. Dar putem face ceva. Putem merge. Putem cumpăra. Putem comenta. Putem posta. Putem spune: «Eu am fost acolo»!

Și aici cred că există o categorie socială pe care merită să o privim cu atenție: omul obișnuit. Nu influencer-ul. Nu politicianul. Nu vedeta. Nu omul cu acces la presă. Ci persoana care, în mod tradițional, a avut foarte puține ocazii de a participa direct la spațiul public. Nu era invitată în studiouri. Nu era citată în ziare. Nu avea o platformă. Astăzi are telefonul! Iar telefonul poate deveni o formă de acces. Poate transforma un om obișnuit într-un participant vizibil. Poate spune: «Și eu sunt aici», «Și eu am o opinie», «Și eu pot contribui la conversație», «Și eu pot face parte dintr-un fenomen».

Aceasta este una dintre marile schimbări psihologice produse de social media: democratizarea sentimentului de participare. Nu înseamnă că toată lumea are aceeași putere. Dar pentru prima dată, foarte mulți oameni simt că pot avea vizibilitate. Iar vizibilitatea este strâns legată de validarea socială”, a adăugat psihologul Cristina Sevrani.

Specialista a mai vorbit și despre nevoia oamenilor de a spune „Am fost acolo”.

„Pentru că apartenența nu înseamnă doar să fii acceptat. Înseamnă și să ai un loc într-o poveste comună: «Am fost la concert», «Am fost la protest», «Am văzut persoana aceea», «Am fost în locul devenit viral», «Am mâncat merdeneaua»! Aceste experiențe ne conectează cu ceilalți.

În termeni psihologici, putem vorbi despre apartenență și validare socială. Vrem să știm că experiența noastră este împărtășită. Vrem să știm că și alții au fost acolo. Și vrem ca și ceilalți să știe că am fost și noi. Social media transformă această nevoie într-un mecanism vizibil. Nu doar particip. Dovedesc că am participat.

Imaginea unei cozi lungi produce un alt mecanism psihologic: dovada socială. Când nu știm cât de valoros sau important este ceva, ne uităm la ceilalți. Dacă sute de oameni stau la coadă, creierul poate interpreta acest comportament ca pe o informație: «Probabil există un motiv»!

Apare și influența socială informațională: folosim comportamentul celorlalți pentru a ne orienta într-o situație pe care nu o cunoaștem suficient. Dar coada produce și altceva. Comunitate. Oamenii văd că nu sunt singuri: «Și alții au venit», «Și alții au reacționat», «Și alții consideră că merită». În felul acesta, fiecare participant îl validează pe celălalt. Coada nu mai este doar o coadă. Devine un mesaj colectiv”, a mai spus psihologul.

TikTok accelerează totul

Cristina Sevrani a spus și că TikTok-ul accelerează totul și că, într-un mediu tradițional, un astfel de fenomen ar fi avut nevoie de timp pentru a se răspândi.

„Astăzi, algoritmul poate transforma o reacție individuală într-un fenomen colectiv în câteva ore. Un om postează. Alții reacționează. Alții reproduc. Alții merg acolo. Alții filmează. Videoclipurile generează noi videoclipuri.

Apare ceea ce putem privi ca o buclă de contagiune socială: emoție, reacție, vizibilitate, participare… și mai multă emoție. Și cu cât fenomenul devine mai vizibil, cu atât crește presiunea socială de a lua parte: «Toată lumea vorbește despre asta», «Toată lumea merge», «Toată lumea postează»!

Și apare o întrebare foarte simplă: «Eu de ce să nu fiu acolo?». Același mecanism explică, într-o anumită măsură, și de ce TikTok a schimbat relația oamenilor cu persoane publice, inclusiv cu figuri politice. Pe TikTok nu vezi doar o declarație oficială. Vezi omul repetat! Îl vezi vorbind direct către tine. Îi recunoști vocea. Îi vezi expresiile. Îi urmărești gesturile.

Și apare ceea ce numim relație parasocială: senzația de familiaritate și apropiere față de o persoană pe care, în realitate, nu o cunoaștem personal. Familiaritatea reduce distanța psihologică. Iar când cineva pare familiar, accesibil și „ca noi”, crește probabilitatea să vrem să îl întâlnim și în lumea reală.

De aici până la: «Vreau să merg să-l văd» sau «Vreau să fiu acolo» este uneori un pas foarte mic. De ce omul obișnuit vrea să intre în poveste? Pentru că lumea modernă poate produce un sentiment paradoxal: suntem permanent conectați, dar putem fi profund neimplicați! Vedem tot. Știm tot. Urmărim tot. Dar nu neapărat simțim că avem un rol.

TikTok oferă o soluție simplă: participă. Nu doar urmări povestea. Intră în ea. Transformă-te din consumator în producător de conținut. Din spectator în participant. Din observator în actor. Și, uneori, chiar dintr-un anonim într-o persoană vizibilă pentru câteva secunde. Poate fi o formă mică de putere. Dar este putere!

Și aici apare capcana: pentru că participarea poate deveni performativă. Nu mai trăim doar experiența. O transformăm în imagine. Nu mai mergem doar pentru noi. Mergem și pentru ceilalți. Nu mai este suficient să fim acolo. Trebuie să putem arăta că am fost acolo. Iar această nevoie poate schimba inclusiv felul în care ne construim identitatea.

Începem să ne întrebăm: «Ce spune despre mine faptul că am fost acolo?», «Ce spune despre mine ceea ce consum?», «Ce spune despre mine ceea ce postez?». În acest punct, consumul devine comunicare. Merdeneaua nu mai este doar mâncare. Devine mesaj: «Eu sunt unul dintre voi» sau «Nu accept să fiu privit de sus»! Sau pur și simplu: «Și eu fac parte din povestea asta»!

Poate că aici este adevărata miză: nu știm ce a fost în mintea fiecărei persoane care a stat la coadă. Și ar fi greșit să reducem comportamentul tuturor la un singur mecanism. Dar fenomenul ne permite să observăm ceva important despre societatea în care trăim. Oamenii nu mai vor doar informație. Vor participare. Nu mai vor doar să privească. Vor să fie văzuți. Nu mai vor doar să știe ce se întâmplă. Vor să simtă că pot influența ceea ce se întâmplă.

Iar TikTok a creat o infrastructură perfectă pentru această nevoie. Poți deveni participant cu un telefon. Poți deveni vizibil cu un videoclip. Poți deveni parte dintr-o comunitate printr-un gest. Poți transforma o preferință într-o declarație. Și poți transforma un obiect banal într-un simbol.

Așa că… Poate că merdeneaua nu este despre merdenea. Poate că este despre statut. Despre identitate. Despre apartenență. Despre furia de a fi judecat. Despre nevoia de autonomie. Despre validare. Dar, mai ales, despre o schimbare pe care ar trebui să o observăm: omul obișnuit nu mai vrea să fie doar public. Vrea să participe. Vrea să aibă un rol. Vrea să poată spune: «Am fost acolo»!

Și poate că acesta este unul dintre cele mai puternice mecanisme psihologice pe care social media le-a activat: nu doar ne arată lumea. Ne oferă senzația că putem intra în ea. De aceea, întrebarea nu este: «De ce au stat oamenii la coadă pentru o merdenea?». Întrebarea adevărată este: «Ce nevoie umană a făcut ca o merdenea să devină un loc în care oamenii au vrut să fie?».

Poate că răspunsul este mai simplu decât pare. Nevoia de a aparține. Nevoia de a conta. Nevoia de a fi văzut. Nevoia de a avea o voce. Și nevoia, poate mai puternică astăzi ca niciodată, de a nu mai privi viața de pe margine. Pentru că uneori nu stăm la coadă pentru ceea ce vrem să cumpărăm. Stăm la coadă pentru ceea ce vrem să simțim: că aparținem”, a încheiat psihologul Cristina Sevrani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro