Popescu poate spune adio unei noi încercări de a deveni şef FRF, după cea ratată din 2005. Condamnarea sa, chiar dacă nu definitivă, trei ani de închisoare cu suspendare, îl face indezirabil. Aşa cum Florin Prunea şi Vasile Avram au fost eliminaţi din organigrama FRF chiar dacă nu aveau sentinţe definitive, nici “Baciul” nu se va mai apropia de FRF la alegerile din 2014. Vidul îi lasă poarta deschisă lui Ionuţ Lupescu, care ar putea reveni la FRF chiar în biroul celui care l-a îndepărtat. Lupescu a fost director general FRF (2005-2011).
Se răzgândeşte «Naşu»?
“Nu a fost război între mine şi Sandu. Dar, cum nu mai exista încredere, nu mai avea rost să continuăm”, declara, în 2011, “Kaiserul”, încadrat apoi în Administraţia UEFA. Nu e exclus însă ca “Naşu” să-şi anunţe o nouă candidatură, pentru a-şi bara fostul colaborator. “Nici dacă mă roagă mama nu mai candidez”, a declarat Sandu pentru Evenimentul Zilei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie