„Aș vorbi și cu diavolul”. Opoziția din Belarus, dezbinată din cauza reluării colaborării cu tiranul Lukașenko pentru a salva deținuții politic
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Opoziția democratică din Belarus este dezbinată de o dilemă: să insiste pe lângă Occident pentru a impune sancțiuni mai dure și pentru a-l izola și mai mult pe dictatorul Aleksandr Lukașenko sau să pledeze pentru deschidere diplomatică, inclusiv cu o eventuală ridicare treptată a sancțiunilor aplicate până acum, în schimbul eliberării a peste 1.100 de deținuți politic, comentează The Kyiv Independent.
Cuprins:
Dezbaterea s-a încins după vizita efectuată la Minsk de către emisarul special al SUA, Keith Kellogg, care a fost primit de Aleksandr Lukașenko. Această vizită a fost urmată de eliberarea a 14 deținuți politic, printre care și Serghei Tihanovski, încarcerat înainte de alegerile prezidențiale din august 2020.
Publicația ucraineană citată a vorbit atât cu cei care susțin, cât și cu cei care se opun reluării relației cu tiranul de la Minsk.
O ruptură care se adâncește
În pofida eliberării soțului ei și a altor 13 deținuți politic, liderul opoziției democratice din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut ca Aleksandr Lukașenko să fie tras la răspundere „și nu răsfățat”, stârnind nemulțumiri printre unii membri ai opoziției, care au văzut în acest moment o rară oportunitate diplomatică.
Într-o rară confruntare publică, Valeri Kovalevski, fost membru al cabinetului din umbră al Svetlanei Tihanovskaia, a criticat-o pentru faptul că pe de o parte a transmis mulțumiri, iar pe de altă parte a „certat” echipa președintelui american Donald Trump, temându-se că remarcile ar putea dăuna unui proces de negociere „fragil”.
Ivan Kravțov, fost coordonator al voluntarilor din echipa candidatului prezidențial Viktor Babarika, încarcerat la rândul lui, a criticat apelul lansat de Tihanovskaia, calificându-l ipocrit și periculos.
Serghei Tihanovski a intervenit în cele din urmă în scandal, cu toate că i s-a cerut să se abțină de la declarații publice după eliberare. Opozantul l-a criticat aspru pe Lukașenko, spunând că dictatorul merită nu doar judecată și pedeapsă, ci și să fie „tras în țeapă” pentru crimele sale - o declarație care i-a șocat chiar și pe unii aliați.
Obiectiv comun, abordări diferite
Cei 1.100 de deținuți politici aflați după gratii și cei 2.800 de deținuți politici eliberați între timp reprezintă un punct sensibil pentru partea angajată politic a societății belaruse. Toată lumea are o rudă, un prieten sau un fost coleg care a fost reținut, condamnat sau forțat să se ascundă pentru că a participat la protestele anti-Lukașenko din 2020.
Opt deținuți politici au murit în arest până în prezent, iar alții 200 au fost incluși pe o listă umanitară a prizonierilor cu risc crescut de a nu supraviețui încarcerării.
Având în vedere că obiectivele politice precum promovarea unui dialog național și organizarea de alegeri libere au stagnat, cererile publicului s-au schimbat, spune Alesia Rudnik, o analistă politică care conduce grupul de experți Center for New Ideas.
În opinia sa, forțele democratice din Belarus s-au descurcat bine în 2022, adaptându-se la noua cerere de a răspunde agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei și pledând în același timp în numele belarușilor. Cu toate acestea, de atunci, ele nu au mai fost la fel de agile în abordarea nevoilor în continuă schimbare.
Cererile principale rămân: eliberarea deținuților politici, oprirea represiunii și găsirea unui spațiu de exprimare și acțiune pentru societatea civilă. Dar aici se termină consensul. Chiar și printre foștii deținuți, tacticile diferă.
Jurnalista și fosta deținută politică Olga Loika, care a petrecut aproape un an în arest, este convinsă că prizonierii pot fi eliberați și salvați doar prin negocieri cu regimul Lukașenko.
În schimb, Palina Șarenda-Panasiuk, o activistă care a fost închisă timp de patru ani și a petrecut peste 270 de zile în izolare, consideră că presiunea internațională a jucat un rol decisiv în eliberarea ei. Ea cere sancțiuni mai dure și presiuni mari mari împotriva regimului Lukașenko.
Apel la concentrare pe vieți, nu pe idealuri
Apelurile de a acorda prioritate eliberării deținuților politici în fața cererilor mai largi de reforme democratice au apărut în 2021 și au devenit tot mai puternice de atunci. Acestea s-au intensificat după ce deținuții politici din Belarus au fost excluși dintr-un schimb major de prizonieri Est-Vest, în pofida implicării directe a lui Lukașenko în acest proces.
În 2021, Kravțov era practic singura figură importantă a opoziției care promova această poziție. Acum, opiniile sale sunt împărtășite și de alți foști membri ai cabinetului de opoziție: Valeri Kovalevski, Volga Garbunova și Tatiana Homici, fondatoarea inițiativei „Pentru eliberarea deținuților politici”, ce urmărește să decupleze obiectivele umanitare de revendicările politice.
Aceștia susțin că fereastra pentru schimbarea regimului în Belarus s-a închis, iar prioritatea de-acum încolo trebuie să fie salvarea vieților omenești.
Kovalevski crede că opoziția din exil ar trebui să fie discretă în ceea ce privește eliberarea deținuților, deoarece Lukașenko tinde să respingă automat orice idee exprimată de criticii săi. De exemplu, la o săptămână după ce Tihanovski a declarat într-o conferință de presă că președintele american Donald Trump ar putea obține eliberarea tuturor deținuților politici din Belarus, Lukașenko a respins public ideea.
O oprire completă a represiunii ca o condiție prealabilă pentru negocieri pare, de asemenea, imposibil de realizat. Din 2020 încoace, peste 50 de legi au instituționalizat diverse forme de represiune, iar acestea nu pot fi anulate instantaneu, spune Kovalevski, un fost diplomat specializat în relațiile americano-belaruse.
De altfel, Kovalevski se opune chiar și impunerii de noi sancțiuni împotriva complexului militar-industrial al Belarusului, asta deși Aleksandr Lukașenko a susținut eforturile de război ale Rusiei în Ucraina. „Există pericolul ca, prin impunerea unor sancțiuni dure împotriva a tot ceea ce mișcă, funcționează sau vorbește în Belarus, să distrugem pur și simplu societatea, economia și întreaga țară”, se justifică el.
În plus, susține fostul diplomat, izolarea lui Lukașenko nu face decât să împingă Belarusul și mai mult pe orbita Rusiei. „Până când (regimul - n.r.) se va sfârși și conducătorul autoproclamat va dispărea, s-ar putea să nu mai avem nici măcar o țară. În timp ce ne luptăm, la figurat vorbind, cu gândaci de bucătărie în casă, riscăm să ardem toată casa”, insistă Kovalevski.
Politica angajării regimurilor autoritare, una discutabilă
Pentru veteranii politicii din Belarus, această poziție sună clar. În timpul unei runde de negocieri din 2015, Uniunea Europeană a obținut un acord nescris cu privire la eliberarea deținuților politici, ridicarea sancțiunilor europene și suspendarea sancțiunilor americane. Dar, deși nu au mai existat condamnări pe motive politice, represiunea nu a încetat niciodată cu adevărat.
Politica angajării lui Lukașenko - menită să-l îndepărteze de Moscova și să-l apropie de Occident - este atribuită regretatului ministru de externe Vladimir Makei și a fost supranumită „Makeizare”.
Există mai multe exemple din trecut în care Europa a reușit să obțină eliberarea unor deținuți politici în schimbul unor concesii politice. Cel mai cunoscut este probabil acordul secret prin care Germania de Vest a plătit Germania de Est, dominată de sovietici, pentru a elibera peste 33.000 de deținuți politici.
Însă Alexander Friedman, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Düsseldorf, Germania, avertizează că aceste schimburi nu au fost un panaceu. Schimburile de prizonieri din trecut, precum plățile de răscumpărare ale Germaniei de Vest către Germania de Est, nu au îmbunătățit situația drepturilor omului în statul represiv, ci au arătat doar că democrațiile erau dispuse la compromisuri.
„Ideea că angajarea unor astfel de regimuri duce la liberalizare este, în cel mai bun caz, discutabilă”, spune Friedman. De asemenea, istoricul se îndoiește că modelul din 2015 ar putea fi repetat astăzi, invocând dependența mai mare a lui Lukașenko de Rusia și războiul din Ucraina.
Dialog sub presiune
În primii ani de după reprimarea protestelor din 2020, eliberarea tuturor deținuților era o condiție a opoziției din exil pentru începerea unui dialog cu regimul Lukașenko. De-a lungul timpului, poziția a evoluat: acum conducerea opoziției este deschisă negocierilor, dar numai cu menținerea presiunii asupra regimului.
„Presiunea, combinată cu eforturile diplomatice, funcționează”, subliniază Franak Viaciorka, consilierul-șef al Svetlanei Tihanovskaia. Potrivit lui Viaciorka, echipa Svetlanei Tihanovskaia rămâne în contact strâns cu partenerii americani și europeni și își propune să transforme eliberările sporadice de deținuți într-un proces mai regulat.
Principala obiecție față de negocierile cu Lukașenko este că un astfel de proces ar putea facilita o „ușă rotativă” pentru represiune - în care deținuții eliberați sunt pur și simplu înlocuiți cu noi ostatici luați pentru a fi tranzacționați.
Din iulie 2024, aproximativ 300 de deținuți au fost eliberați în mai multe runde de grațieri și discuții secrete cu Statele Unite. Dar, potrivit Centrului pentru Drepturile Omului Viasna, deși numai în 2025 au fost eliberați 105 deținuți politici, alte 167 de persoane au ajuns după gratii din motive politice.
Pavel Latușka, adjunctul Svetlanei Tihanovskaia în Cabinetul Unit de Tranziție al opoziției, susține strategia de comunicare cu Lukașenko, dar cu menținerea presiunii asupra dictatorului.
„Scopul sancțiunilor nu a fost de a dărâma regimul”, a declarat Latușka pentru Kyiv Independent. „Acestea sunt unul dintre instrumentele de presiune menite să aducă schimbări în politicile interne represive (ale regimului) și în politicile externe agresive”, adăugă el.
Latușka a respins afirmațiile precum că relaxarea sancțiunilor ar putea slăbi controlul lui Lukașenko asupra puterii sau ar putea apropia Belarusul de Occident, calificându-le drept narațiuni propagandistice.
Lukașenko „nu a căutat niciodată un dialog autentic”, subliniază Latușka, fost ambasador și ministru al culturii în Belarus. „Politica sa a fost să facă un pas spre Europa, dar să-și întoarcă privirea spre Moscova și să ceară bani, iar Kremlinul a plătit”, explică el.
În opinia lui, abandonarea cererilor de schimbare sistemică ar trăda spiritul revoltei din 2020: „Când am ieșit în stradă în 2020 pentru a protesta, aveam un obiectiv mai larg, un obiectiv important din punct de vedere strategic - un Belarus liber, democratic și independent, unde nu există represiune și nu există deținuți politici”.
Viaciorka consideră, de asemenea, că reducerea presiunii sancțiunilor ar duce la o consolidare a regimului într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, criticii spun că sancțiunile dure au deja același efect, dăunând belarușilor de rând, în timp ce îl consolidează pe Lukașenko.
Între timp, experții sugerează că, deși poziția forțelor democratice belaruse ar putea influența deciziile luate de partenerii lor occidentali, impactul său direct asupra problemei negocierilor este minim, ceea ce face ca disputa să fie în mare parte teoretică.
„Tihanovski poate cere tragerea în țeapă în fiecare zi, dar dacă Lukașenko vede o oportunitate de a normaliza relațiile cu americanii, iar contextul relațiilor dintre SUA și Rusia îi permite acest lucru, va continua să se miște în această direcție”, spune Friedman.
Așteptări nerealiste
Odată cu vizita lui Kellogg la Minsk, abordarea umanitară a devenit posibilă pentru scurt timp, notează Rudnik. Dar speranțele pentru un angajament susținut scad pe măsură ce frustrările lui Trump față de Moscova cresc.
În același timp, Uniunea Europeană rămâne precaută după experiența sa cu Lukașenko din 2015, când a decis să suspende majoritatea sancțiunilor sale împotriva Belarusului pentru a încuraja reangajarea. Acțiunea a fost respinsă de regimul Lukașenko, care a depus puține eforturi pentru a-și îmbunătăți situația în materie de drepturile omului sau pentru a-și reforma sistemul politic represiv.
Deși au salutat eliberările recente, diplomații UE au cerut eliberarea necondiționată a tuturor deținuților politici. În loc să relaxeze sancțiunile, Comisia UE dezbate cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și Belarusului, care include noi măsuri sectoriale, subliniind astfel contrastul puternic cu politica de apropiere dusă de Washington.
Analistul politic Valeri Karbalevici este de părere că, dacă opoziția își concentrează misiunea exclusiv pe eliberarea deținuților, riscă să înceteze să mai fie o forță politică și să devină doar un alt ONG.
În timp ce diplomația neortodoxă a lui Trump i-a readus pentru puțin timp pe deținuții politici din Belarus în atenția internațională, reînviind speranța în rândul a mii de belaruși din interiorul și din afara țării, fără o pârghie internă și fără o cale clară de la represiune la reformă, opoziția belarusă rămâne dependentă de actori externi și de schimbări imprevizibile de putere.
Rămâne neclar ce ar putea câștiga Lukașenko din eliberarea unui deținut. Friedman consideră că este vorba de un gest de deschidere către discuții ulterioare.
Fostul disident Iuri Voskresenki, suspectat acum că i-ar fi loial lui Lukașenko, a confirmat indirect acest lucru, susținând că nicio altă eliberare nu va fi posibilă până când „cealaltă parte” nu își va îndeplini promisiunile. Într-o conversație publică cu activistul pentru drepturile omului de la Viasna, Leonid Sudalenko, Voskresenki a subliniat „prețul” eliberării altor deținuți politici de profil înalt.
„Deschideți cerul și (laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Ales - n.r.) Bialiațki va fi liber”, a spus Voskresenski, exprimând o cerere nerealistă de eliminare a unei restricții impuse nu pentru încălcări ale drepturilor omului, ci după forțarea aterizării unui zbor comercial european la Minsk, în 2021.
Sudalenko a declarat pentru The Kyiv Independent că Voskresenski transmite cererile KGB-ului din Belarus.
De asemenea, el subliniază că „ușa rotativă” a represiunii nu va îmbunătăți situația drepturilor omului din Belarus. În opinia lui, este necesar un mecanism care să asigure reimpunerea restricțiilor în cazul arestării altor oameni din motive politice pentru a fi ținuți ca ostatici din interese de stat.
Cu toate acestea, afirmă el, discuțiile cu regimul Lukașenko sunt un rău necesar. „Ca fost deținut politic și ca avocat al drepturilor omului, sunt gata să vorbesc cu însuși Diavolul dacă, în urma acestei conversații, chiar și un singur deținut politic își recapătă libertatea”, conchide Leonid Sudalenko.
