Avertisment: „Rezolvarea problemei deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor e o iluzie periculoasă”. Interviu cu economistul Andrei Mocearov

Cine este Andrei Mocearov

Andrei Mocearov este inginer, absolvent al Institutului Politehnic București – Facultatea Energetică și economist, absolvent al Academiei de Studii Economice – Facultatea Relații economice internaționale. Din 2008 este doctor în economie. 

A lucrat la Camera Deputaților în calitate de funcționar public parlamentar, ocupând succesiv mai multe funcții de conducere: șef al Secretariatului Comisiei pentru afaceri europene, director al Direcției de drept comunitar și șef al Departamentului pentru studii parlamentare și politici ale UE. În perioada 2013-2017 a fost corespondentul Camerei Deputaților la Centrul european de documentare și cercetare parlamentară (ECPRD). 

După 2000, a predat mai multe cursuri de economie și afaceri europene la ASE, în calitate de cadru didactic asociat și la Universitatea Spiru Haret, în calitate de lector universitar. 

România, la coada clasamentului UE în privința veniturilor fiscale

Recomandări

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

-Aurelian Giugăl: S-a discutat mult în vremea din urmă despre economie. Campaniile electorale trecute sunt un exemplu ilustrativ. Observ că se tot insistă pe austeritate, pe reduceri de impozite și taxe. Care-i viziunea ta? Știu că ai vorbit mereu de necesitatea reformei fiscale. De ce crezi că aceasta a fost mereu amânată?

-Andrei Mocearov: Răspunsul se găsește în conceptul dominant în societate, dar mai ales în rândul elitelor politice și economice, și anume că impozitele/taxele sunt vătămătoare economiei. Eu numesc asta o relicvă antropologică din secolele 18-19 – homo economicus – când societatea ca atare nu exista, conta doar individul, emanciparea socială era spre zero și se considera că  taxele luau resurse din economia naturală, privată. În „Avuția națiunilor” a lui Adam Smith, cuvântul „taxă” nu apare în indexul cărții.

Cu acest concept dominant, România a devenit practic un cvasiparadis fiscal în special pentru capital și pentru cei cu venituri mari. Așa s-a consolidat vasta majoritate pro cota unică, un regim fiscal rudimentar care răspunde prost principalelor obiective ale unei politici fiscale moderne.

-Este deficitul bugetar un efect al acestei gândiri economice vetuste?
–Deficitul bugetar e rezultatul veniturilor fiscale foarte mici. Suntem cu 27% din PIB la 13 puncte procentuale de media UE de 40% din PIB. La toate categoriile de impozite și taxe, România este sub media UE, pentru unele suntem printre ultimii în UE și încasează mult mai puțin pentru toate categoriile decât media UE. Elocvent este, de pildă, decalajul la TVA, unde România încasează doar 65% din ce ar fi trebuit să încaseze fără evaziune fiscală. Media UE aici este 95%.

Recomandări

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

Soluția: creșterea veniturilor fiscale

-Și cu toate acestea?
-Cu toate acestea, discuția publică se concentrează covârșitor pe reducerea cheltuielilor. Oameni de afaceri, economiști, politicieni, jurnaliști declară continuu că singura soluție e scăderea cheltuielilor și reducerea bugetarilor, aruncându-se iresponsabil în spațiul public numere aiuristice de sute de mii de bugetari puși pe liber. 

Dincolo de grave lacune privind macroeconomia, toți cei care duc această campanie pentru reducerea cheltuielilor au o problemă majoră de aritmetică. Dintr-un milion și 300 de mii de bugetari, în administrația publică centrală și locală lucrează 450 de mii de oameni.

Niște calcule simple, de aritmetică elementară, arată că prin punerea pe liber a 20% din administrație, adică 90 de mii, s-ar obține o economie de sub 1% din PIB. Or, nouă ne lipsesc 7 puncte procentuale pentru a reduce deficitul actual de la peste 9% din PIB la sub 3% din PIB, până în 2030. Așadar, rezolvarea problemei deficitului bugetar prin reducerea cheltuielilor e o iluzie periculoasă. 

E nevoie în mod clar, demonstrabil aritmetic, cum recomandă Consiliul fiscal și Comisia Europeană, în primul rând de creșterea veniturilor fiscale.

Recomandări

Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere

Alături de mitul reducerii cheltuielilor, problema consolidării fiscale mai este însoțită de alte mituri. Susținut în special de oamenii de afaceri, care nu vor sub nicio formă să accepte nevoia de a crește nivelul agregat al impozitelor în România, este mitul reducerii evaziunii fiscale. Evaziunea fiscală nu e de ieri, de azi. De ani buni auzim soluția asta. Oare de ce nu merge? 

În primul rând pentru că evaziunea fiscală este consecința relicvei antropologice că taxele sunt vătămătoare pentru economie. Taxele scot bani din economie, ăsta e sloganul circulat. Așadar, logic, evaziunea lasă bani în economie, deci e un lucru bun. Nimeni nu declară asta explicit, dar opinia implicită cam asta spune. Când spui că taxele ne sufocă, ne ruinează sau că statul practică vandalism fiscal, e clar că aduci un elogiu implicit evaziunii fiscale.

Metoda „suveică” sau frauda de tip „carusel” pentru evitarea plății TVA este știută de toată lumea și nu se face nimic pentru a o contracara. Sportul practicat de antreprenori de a deconta cheltuielile gospodăriei pe firmă e larg răspândit. Firma e confundată cu gospodăria și când se adună impozitul pe muncă (plătit de lucrători) cu impozitul pe dividende (plătit de patroni) sau impozitul pe profit (plătit de firme) cu impozit pe dividende (plătit de patroni ca indivizi) pentru a trage concluzia că „taxele ne sufocă”. Mai mult, munca la gri și negru e copleșitoare. Avem cel mai prost raport lucrători fiscalizați/pensionari din UE.

Toți au promis, dar nu s-a făcut niciun progres în combaterea evaziunii fiscale de decenii. Pare mai degrabă o opțiune politică, o caracteristică a sistemului fiscal din Romania, nu un defect nedorit.

Alt mit circulat de adepții statului minimal și taxelor cât mai mici este legat de rezolvarea deficitului prin creștere economică. E adevărat că perioadele de avânt economic sunt asociate, de regulă, cu surplus bugetar, iar perioadele de recesiune cu deficit bugetar. Experiența României arată că deficitul nu a scăzut în perioadele când creșterea a fost mare, deficitul a însoțit și perioadele de avânt economic.  În plus, România are un deficit structural foarte mare, probabil acum peste 7% din PIB (nu este direct observabil, dar se poate estima), ceea ce face iluzorie rezolvarea consolidării fiscale prin creștere economică. Nu valorile nominale sau chiar cele reale ale PIB contează aici, ci procentele din PIB ale veniturilor și cheltuielilor. Cu venituri fiscale sub 30% din PIB, România este oaia neagră a UE în privința asta.

Un sistem fiscal regresiv

-Cum de e posibil așa ceva într-un stat european modern?
–Nu e nimic întâmplător, ci o consecință a caracteristicii sistemului fiscal din România. Pentru ca să se întâmple reducerea deficitului în perioade de avânt economic este nevoie ca stabilizatorii automați să fie puternici. Aceștia funcționează cu atât mai eficient cu cât bugetul e mai mare și mai ales cu cât progresivitatea sistemului fiscal e mai mare. La noi, nu sunt îndeplinite aceste condiții. Avem cel mai mic buget din UE, iar progresivitatea e foarte mică. De fapt, sistemul fiscal din România este mai degrabă regresiv, cei cu venituri mari plătesc taxe mai mici decât cei cu venituri mici. 

Se discută mult în spațiul public despre faptul că avem cea mai mare impozitare a muncii la salariul minim. Da, dar asta nu e din cauza impozitului propriu-zis mare (la salariul mediu suntem chiar sub media UE), ci din cauza cotei unice. Impozitul progresiv ar rezolva problema aceasta.

Un stat modern face managementul economiei, adică apelează la macroeconomie pentru un motiv simplu: piața nu se echilibrează de la sine, economia de piață este instabilă intrinsec. O parte majoră a macroeconomiei este politică fiscală. Ea îndeplinește câteva obiective: redistribuire, stabilitate și alocare (oferta de bunuri publice). Pentru ca aceste funcții ale politicii fiscale să funcționeze optim e nevoie de un buget mare (peste 40% din PIB) și de o progresivitate mare. 

-Ai putea defini, pentru un public nefamiliarizat cu jargonul economic, ce înseamnă stabilizatori automați?
– În primul rând, e bine de știut că variația deficitului/surplusului bugetar are efecte asupra economiei. Dacă există o variație negativă, este amplificată creșterea (sau este atenuată descreșterea), iar dacă există o variație pozitivă este atenuată creșterea (sau este amplificată descreșterea). Economia de piață funcționează în cicluri economice. Când economia crește, veniturile bugetului cresc, iar cheltuielile scad. Are, așadar, loc o variație pozitivă a bugetului (crește surplusul sau scade deficitul). Acest lucru produce o atenuare a creșterii economice. Invers, când economia scade, veniturile bugetului scad, iar cheltuielile cresc și efectul este o atenuare a descreșterii economice. În felul acesta, oscilațiile ciclice ale economiei sunt atenuate. Economia se stabilizează automat.

Cum spuneam înainte, stabilizatorii automați funcționează mai bine în prezența unui buget mai mare și a impozitului progresiv. În UE, unde doar politica monetară e centralizată și politica fiscală e descentralizată, stabilizatorii automați au chiar relevanță mai mare pentru stabilitatea economiei naționale. Așadar, în UE, pentru atenuarea amplitudinii ciclurilor economice este necesar să avem  buget mai mare și impozit progresiv. 

De asemenea, impozitul progresiv are un rol major în redistribuirea veniturilor așa cum rezultă din piață. În raportul de țară realizat de Comisia Europeană se evaluează prin intermediul unui indicator capacitatea politicii fiscale de a atenua inegalitatea care rezultă din piață. Romania stă foarte prost la acest indicator. Inegalitatea este mare și nu e aproape deloc atenuată de fiscalitate. Și, nu în ultimul rând, bugetul public e necesar pentru a finanța bunuri publice. Bugetul mic e cauza subfinanțării cronice a învățământului, sănătății, infrastructurii și pensiilor. 

„Reforma fiscală ar trebui, așadar, să crească nivelul agregat al impozitării, să elimine majoritatea facilităților fiscale nejustificate economic, unele dintre ele chiar aberante, să crească substanțial progresivitatea, care este foarte mică în prezent, și, nu în ultimul rând, să modifice structura fiscalității pentru a elimina asimetria dintre impozitarea muncii și a capitalului. Pentru toate astea trebuie mai întâi ca societatea și elitele economice și politice să recunoască utilitatea taxelor, să iasă din relicva antropologică din secolele 18-19, atunci când taxele erau considerate dăunătoare pentru economie.” – Andrei Mocearov

Foto ilustrativ: Shutterstock

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro