S-a urcat băut la volan

Deţinutul Crainiciuc Ştefan era ascuns în vegetaţia de pe câmpul în apropierea căruia a sărit din maşină, potrivit News.ro.

„Echipele de căutare formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi cei de penitenciar au depistat persoana căutată, ascunsă în vegetaţia de pe câmpul din afara municipiului Bacău”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.

Deținutul a fost imobilizat şi preluat în custodia poliţiştilor.

Miercuri, 13 august, bărbatul în vârstă de 58 de ani, a evadat, în zona ieșirii de pe autostrada A7, pe sensul spre Nicolae Bălcescu. Mai precis, a sărit din ambulanța care îl transporta către Penitenciarul Jilava și a fugit într-o zonă agricolă din apropierea municipiului Bacău.

Bărbatul avea mandat de arestare preventivă pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

A fugit într-o zonă agricolă

„La data de 13 august, în jurul orei 17.50, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în zona ieșirii de pe autostrada A7, pe sensul spre Nicolae Bălcescu, un deținut aflat într-o ambulanță ANP Botoșani, în tranzit către Penitenciarul Jilava, a sărit din mers și a fugit într-o zonă agricolă din apropierea municipiului Bacău.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 58 de ani, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Botoșani.

A reușit să scape de sub supraveghere

Amintim că un deținut de 32 de ani a evadat din Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, pe 12 august în jurul orei 19.00. Potrivit IPJ Dâmbovița, bărbatul din județul Prahova a reușit să scape de sub supraveghere.

Milosiu Ion, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor și care a fugit marți seară, 12 august, de la Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, a fost prins miercuri, 13 august, în jurul prânzului.




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.