Actrita susţine că recuperarea lui și a altor tineri care se confruntă cu aceeași problemă ar fi mai ușoară dacă nu ar mai exista limitări legislative pentru părinți și dacă ar fi înființate centre de recuperare specializate în cadrul clinicilor de stat.

Dependența de droguri a fiului a determinat-o la un moment dat pe Eugenia Șerban să solicite și să obțină ordin de protecție pe un an împotriva lui Lorans. A fost o decizie luată cu greu, ca măsură disperată pentru a-l trezi la realitate, a povestit actriţa. Tânărul, major la momentul respectiv, refuza ajutor din exterior. Limitările legislative nu-i mai permiteau mamei să intervină în vreun fel în gestionarea adicției, iar Lorans devenise un pericol pentru el însuși. Fura din casă, era client fidel al jocurilor de noroc, amenința și se autodistrugea pe zi ce trecea, sub privirile neputincioase ale mamei.

După nouă luni, Eugenia a renunțat la ordinul de protecție, pe care oricum îl ignorase de mai multe ori, și l-a primit oficial acasă pe Lorans. De data aceasta, de teama unei noi crize, a abordat o nouă strategie – l-a încuiat în casă.

Eugenia ȘerbanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Atunci când vor substanțele astea nenorocite, nu mai țin cont de nimic. Fură tot, distrug tot. Într-o perioadă l-am încuiat chiar la cererea lui, tocmai ca să nu iasă, să se întâlnească cu cei care puteau să-l influențeze”, a mărturisit actrița.

În prezent, Eugenia Șerban se luptă să-l ajute pe fiul său să aibă o viață normală. Deși Lorans se află pe drumul cel bun, tânărul încă mai are de purtat bătălii cu dependența, iar mama sa îi este alături în tot acest proces.

„Legea nu te lasă în România să-ți salvezi copilul dacă a trecut de 18 ani. Motiv pentru care mă lupt și în ziua de astăzi și fac parte dintr-o comisie în Parlament, ca să se schimbe legile, să ne putem salva copiii și tinerii, care sunt foarte mulți. Din păcate, sunt peste 1 milion de dependenți în România”, a declarat Eugenia Șerban.

Întrebată de Denise Rifai cum ar trebui să fie schimbată legea astfel încât părinții să-și poată ajuta copiii dependenți de droguri, Eugenia a sugerat internarea cu forța.      

„Să putem să-i internăm cu forța dacă este nevoie pentru că ei, sub influența drogurilor, nu mai sunt la capacitate clară ca să poată să decidă pentru ei și cei din jurul lor. Sunt un pericol inlcusiv pentru noi și inclusiv pentru ei”, a explicat actrița.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.