Doar 52% din prețul final la energie reprezintă energie electrică activă

Românii plătesc cele mai mari prețuri la energie electrică raportat la venituri în Uniunea Europeană, conform declarațiilor recente ale ministrului Energiei, Bogdan Ivan. Acesta a prezentat o strategie pentru reducerea costurilor, într-o conferință de presă.

Ministrul Bogdan Ivan a explicat că doar 52% din prețul final al energiei electrice reprezintă energia activă. El a subliniat necesitatea de a reduce prețul de la 1,55 lei/kWh, cât era la începutul mandatului său, spre 1 leu/kWh.

Ce plătesc românii în prețul final la energie electrică

Ministrul Bogdan Ivan a explicat ce plătesc, concret, românii în factura la energie electrică. Acesta a precizat că aproape jumătate din suma totală sunt alte taxe și tarife de distribuție.

„Doar 52% din prețul plătit de oameni îl reprezintă energie electrică activă, în rest vorbim despre taxe, tarife, de transport, distribuție, furnizare, certificate verzi și așa mai departe”, a explicat el.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat o strategie pentru reducerea prețului la electricitate în România. Potrivit News.ro, obiectivul este de a scădea prețul de la 1,55 lei pe kWh, cât era în medie la începutul mandatului său, spre 1 leu pe kWh. La finalul luni iunie, a fost publicată și o listă a furnizorilor de energie electrică care au prețuri mai mici de 1.5 lei/KWh.

În prezent, patru furnizori au reușit să ofere prețuri sub 1,3 lei pe kWh pentru consumatorii casnici, conform declarațiilor ministrului. Această inițiativă vine în contextul în care românii plătesc cele mai mari prețuri la energie electrică raportat la venituri în Uniunea Europeană.

Situația energetică din România, în Europa Centrală și de Est

Bogdan Ivan a explicat situația dificilă a țărilor din regiune, precizând că lipsa unor investiții în interconectarea dintre Austria și Ungaria a dus la o situație nefavorabilă în România, Serbia, Bulgaria și Grecia.

„În momentul de față, țările din Europa Centrală și de Est, România, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Grecia sunt văduvite de piața comună a energiei în contextul în care investiții în interconectare între Austria și Ungaria și Austria și Slovacia nu au fost făcute în ultimii zece ani, iar astăzi românii plătesc, raportat la puterea de cumpărare și la venituri, cea mai scumpă energie din toată Uniunea Europeană”, a mai declarat ministrul Energiei.

Care sunt soluțiile propuse de ministrul Energiei

Pentru a rezolva această problemă, ministrul a subliniat necesitatea de noi capacități de producție și reducerea costurilor de producție. De asemenea, se dorește revizuirea regulilor privind formarea vârfurilor de preț pe anumite intervale orare.

„Ca să depășim acest element, singura soluție pe termen mediu și lung este noi capacitați de producție pentru a acoperi deficitul pe care îl importăm astăzi și să scădem pe cât mai mult posibil costurile de producţie, să vorbim despre alte reguli atunci când vorbim despre modul în care se formează acele spike-uri și vârfuri de preț pe anumite intervale orare”, a precizat el.

Un memorandum privind situația ecosistemului energetic național urmează să fie prezentat în CSAT. Acesta va stabili sarcini clare pentru ministerele de resort și Agenția de Reglementare în Energie.

„Și în același timp să ajungem cu acel memorandum cu situația de fapt a ecosistemului energetic național în CSAT și am garanția că în proxima ședință vom avea acel memorandum care, după asta, va trasa sarcini foarte clare ministerelor de resort, precum și Agenției de Reglementare în Energie pentru a propune proiecte de legi actualizate la bunele practici din țările occidentale prin care să scădem, de exemplu prețul inclusiv pe perioada de echilibrare, care astăzi aproximativ 22% din energia electrică activă costă aproape 50% din totalul costului energiei electrice din România”, a mai spus Bogdan Ivan, în timpul unei conferințe de presă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Johnny_76 23.10.2025, 10:53

Șmecherii făcute de băieții deștepți din energie. De ce trebuie să existe atâția interpuși? Cine produce energia să o distribuie, să o transporte până la beneficiarul final !!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.