„Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile”, a transmis Judecătoria, care a respins ca nefondată cererea de revocare a controlului judiciar cerută de Georgescu. Decizia poate fi contestată în 48 de ore.

La ieşirea din instanţă, el a spus că menţinerea controlului judiciar şi obligația de a veni la Poliţie reprezintă „un abuz total împotriva legii”.

Fostul candidat la prezidențiale a fost plasat prima dată sub control judiciar pe 26 februarie, iar de atunci măsura a fost prelungită succesiv. Instanța a motivat că există un pericol social ridicat, iar starea de pericol și nesiguranța justifică menținerea măsurii preventive.

Pe 26 februarie, fostul candidat la prezidențiale a fost ridicat din trafic și dus la Parchetul General, care a stabilit că Georgescu a comis mai multe infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, pe care îl câștigase.

El a mai fost acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, dar nu a fost reținut atunci, ci doar plasat sub control judiciar, care a fost prelungit succesiv.

Ulterior, prin decizia BEC și a CCR, Călin Georgescu nu a mai avut voie să candideze pe 4 mai, în primul tur la alegerile prezidențiale 2025.

Pe 2 iulie, procurorii Parchetului General au anunțat că au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată pe Călin Georgescu, cel care a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, anulate apoi de CCR. Anchetatorii l-au acuzat de promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război, dar și de promovarea de idei și concepții legionare, cu referire la Ion Antonescu, respectiv Corneliu Zelea Codreanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

UITUCUL 01.09.2025, 17:26

La ,,puscherieeeee\"......

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.