Cel mai nemilos portret al lui Klaus Iohannis: „O nonentitate periculoasă pleacă. Un șef de stat în mare măsură lipsit de valoare”

Un președinte detașat, dar avid de privilegii

Gallagher subliniază că, deși Iohannis s-a prezentat drept un adversar al corupției și un susținător al statului de drept, realitatea mandatului său a fost cu totul alta. În loc să întărească instituțiile democratice, a tolerat ascensiunea unor personaje controversate și a permis ca România să alunece spre un sistem politic dominat de interese de grup.

„A condus ca un boier, bucurându-se de privilegiile funcției, dar fără să ofere nimic în schimb celor care l-au votat”, scrie istoricul.

Un exemplu elocvent este faptul că Iohannis nu a ezitat să negocieze cu PSD, partidul pe care pretindea că îl combate. În cele din urmă, a sfârșit prin a-l legitima, transformându-l în principalul său aliat politic. „PNL, partidul care l-a susținut, s-a resemnat să fie un accesoriu la un acord cinic între președinte și fostul său inamic principal.”

În loc să fie un mediator echilibrat între forțele politice, a preferat să păstreze distanța și să lase România pradă jocurilor de culise.

„Iohannis a renunțat la rolul său de lider și s-a mulțumit să domnească din umbră, lăsând instituțiile să se degradeze”, explică Gallagher.

Tolerarea corupției și subminarea justiției

Gallagher critică dur faptul că Iohannis nu a folosit puterea funcției sale pentru a sprijini reformele din justiție. Dimpotrivă, el a asistat pasiv la slăbirea statului de drept.

„În loc să întărească justiția, Iohannis a permis ca procurorii și judecătorii să fie controlați de politicieni cu interese obscure”.

Un exemplu flagrant este ascensiunea Laurei Vicol, un avocat cu legături dubioase, numită șefa Comisiei Juridice a Parlamentului.

„Înainte de a deveni deputat PSD, Vicol a reprezentat persoane cu legături cu crima organizată, inclusiv condamnați pentru trafic de persoane și șantaj”, spune istoricul, menționând că ironia sorții a făcut ca ieșirea lui Iohannis din scenă să coincidă cu arestarea preventivă a Laurei Vicol, într-un scandal major de corupție. O dovadă în plus că președintele a fost martor pasiv la decăderea sistemului pe care îl promisese reformat.

O țară lăsată în derivă

Gallagher subliniază că moștenirea lui Iohannis este una a oportunităților pierdute. În timp ce România avea acces la fonduri europene semnificative pentru redresare post-COVID, guvernarea a fost marcată de incompetență și interese de grup.

„În loc să investească în modernizarea României, banii au ajuns în buzunarele unei elite politice lacome, care și-a consolidat puterea”.

În plan social, România a rămas în criză. Gallagher notează că sistemul de sănătate a rămas un dezastru, iar spitalele au continuat să ardă în timpul pandemiei. Educația s-a degradat constant, iar corupția a rămas necontrolată.

„Iohannis a demonstrat un dispreț rece față de suferința cetățenilor, fără să ofere soluții concrete pentru problemele grave ale țării”, este de părere istoricul

Președintele turist

Un alt aspect criticat de Gallagher este pasiunea lui Iohannis pentru călătorii externe, în contrast cu lipsa de implicare în problemele reale ale României.

„A fost mai activ în vizite oficiale decât în gestionarea crizelor interne”, observă istoricul, multe dintre aceste călătorii fiind fără un impact clar asupra intereselor țării.

„A preferat să fie un arhiduce baroc, un personaj decorativ care a participat la evenimente internaționale fără să influențeze real politica externă a României”.

În 2021, Iohannis a primit Premiul Carol cel Mare, un prestigios omagiu european pentru „contribuția sa la unitatea europeană”. Gallagher subliniază însă ironia acestui premiu, acordat unui lider care, cu doar două luni înainte, a îngropat agenda reformistă prin pactul său cu PSD.

Un deceniu pierdut

Tom Gallagher concluzionează că moștenirea lui Iohannis este una dezamăgitoare. Un președinte care a promis schimbare, dar care a preferat să joace un rol pasiv, favorizând un sistem politic corupt și stagnant. „Occidentul, care l-a susținut orbește, va trebui acum să acorde mai multă atenție României decât a făcut-o în ultimii ani”, avertizează istoricul.

Într-o epocă a comunicațiilor rapide și a polarizării politice, Iohannis a crezut că poate scăpa fără consecințe. Dar realitatea l-a prins din urmă. Un portret necruțător al unui lider care a promis mult, dar a oferit prea puțin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro