Când ar putea dispărea contribuția pensionarilor la CASS

Florin Manole a anunțat că măsura introducerii CASS pentru pensiile peste 3.000 de lei ar putea fi revizuită la sfârșitul anului 2026. Ministrul muncii a subliniat că această măsură este temporară și nu permanentă.

Într-un interviu acordat la România TV, Manole a explicat că măsura ar putea fi revizuită la finalul anului 2026 și le dă asigurări românilor că măsura va rămâne una temporară.

„Data de la care se poate reveni asupra acestei măsuri este finalul anului 2026, dar cu certitudine această măsură este și trebuie să fie una temporară și nu permanentă, pentru că situația cu deficitul bugetar trebuie rezolvată și trebuie să se atenueze acest deficit, încă de anul acesta, cu atât mai mult anul viitor, astfel încât să nu mai fie nevoie de această măsură și neplăcută și nedreaptă aș spune”, a spus Florin Manole, potrivit News.ro.

Impactul asupra pensionarilor

Ministrul a recunoscut impactul negativ al acestei măsuri asupra pensionarilor. El a afirmat că sumele pierdute de pensionari erau meritate, indiferent de valoarea lor.

„Sumele erau în primul rând meritate, nici nu contează dacă erau mari sau mici, erau banii oamenilor”, a mai adăugat Florin Manole.

Plafonul propus inițial de Ministerul Muncii

Florin Manole a dezvăluit că ministerul a propus inițial un prag de 4.000 de lei pentru aplicarea CASS. Această propunere ar fi scutit peste 790.000 de persoane de la plata taxei.

„Noi am considerat că plafonul trebuie să fie la 4.000 de lei, plafonul peste care să se pună CASS. Asta ar fi făcut ca peste 790.000 de persoane în plus să nu plătească nici un leu pentru această taxă, însă, din păcate, n-am avut succes”, a mai explicat ministrul muncii.

Pensionarii cu venituri de peste 3.000 de lei, obligați să plătească CASS

Începând cu data de 1 august 2025, pensionarii din România sunt obligați să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru partea din pensia lunară care depășește 3.000 de lei.

Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei nu datorează CASS. Reținerea contribuției se face direct de către casele de pensii din pensie.

Calculul pentru contribuția la CASS se face astfel: pentru pensiile peste 3.000 lei, CASS se aplică doar la suma care depășește acest plafon, iar cota este de 10%. De exemplu, pentru o pensie de 4.000 de lei, CASS va fi 10% din diferența de 1.000 de lei, adică 100 de lei.

Cum se calculează cota de 10% pentru CASS la pensionari

Cota de 10% pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile care depășesc 3.000 lei se calculează doar pe suma care depășește acest plafon.

Formula de calcul este următoarea:

  • Se scade plafonul de 3.000 de lei din pensia brută.
  • Cota de 10% se aplică doar asupra sumei care depășește acest plafon.
  • Din suma rămasă (pensia brută minus 3.000 de lei și minus CASS), se aplică apoi impozitul de 10%.

Reamintim că pentru pensiile până la 3.000 de lei nu se rețin contribuții CASS și nici impozit pe venit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

CPTUCU 08.09.2025, 05:18

Ce vrajeala ieftina! Pensionarii au ramas singura categorie sociala cu drepturile legale neacordate din ianuarie, chiar diminuate prin aplicarea CASS.

Avatar comentarii

ani1973 08.09.2025, 09:16

CE VRAJEALA IEFTINA ! Aceasta masura TEMPORARA ar putea DISPAREA la sfarsitul anului 2026 ! La o pensie MARE de 3040, statul se ......BUCURA pentru 4 lei pe care ii retine . Este RUSINEA RUSINILOR ! Nu mai bine se ocupa de pensiile speciale nesimtite, de primele de pensionare de zeci de mii de euro, de consiliile de administratie, de salariile din companiile de stat, de multinationale si restul , de UNDE INTRAU LA B.S. MILIOANE DE EURO. R U S I N E 1

Avatar comentarii

avrame867 08.09.2025, 13:27

de ce pensionari cu peste 40 de ani vechime in munca,li se retine cas pe salar ,de ce ma obliga statul sa platesc in continuare cas,am cotizat 43 de ani, poate lucrez un 1 an sau 2,3,etc,si vreau sa economisesc acesti bani, nu sa-i primesc cu cu tirita,statul retine 2500 lei lunar si la recalcul pensie dupa o perioada ,primesti in jur de 100 lei ,bani ce sunt sunt si impozitati ,etc!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.