„Prin gestul lui de trădare, considerăm că domnul Sitterli datorează scuze sibienilor, pentru că nu a fost capabil să se ridice la înălţimea aşteptărilor electoratului care i-a acordat votul de încredere”, a anunțat PSD Sibiu.

Cei din organizație spun că Sitterli datorează mult acestui Partid.

”A fost prefect, numit de guvernul României USL, a fost candidat PSD pentru Primăria Municipiului Sibiu, unde a dezamăgit prin faptul că nu a câştigat Primăria. Mai mult decât atât, rezultatul obţinut a fost sub scorul partidului la nivelul municipiului Sibiu. Deşi a fost creditat cu funcţia de Preşedinte Interimar al Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, a fost din nou depăşit de situaţie, dându-şi demisia. Nici în funcţia de parlamentar nu a avut rezultate, remarcându-se printr-o singură propunere legislativă, şi aceea recentă, iniţiativă care nu a avut drept scop bunăstarea românilor şi nici nu a avut legătură cu Programul de Guvernare al PSD. Am încercat să purtăm discuţii cu domnul deputat pentru a-l determina să-şi facă datoria faţă de cetăţenii României, dar acesta a refuzat orice dialog. În loc să muncească în interesul românilor, domnul Sitterli a ales calea cea mai uşoară: demisia”, se mai arată în comunicatul PSD Sibiu.

„Mi-am depus ieri demisia și sunt parlamentar neafiliat”, a declarat Ovidiu Sitterli, potrivit Agerpres. Sitterli este la primul mandat de parlamentar. Înainte să fie ales ca deputat, Ovidiu Sitterli a fost prefect al județului Sibiu.

Citește și: VIDEO. Pelerinaj de Sfânta Parascheva. Reportaj printre 7000 de oameni care au plecat în puterea nopții să caute lumina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.