Deputatul PSD este divorţat şi îşi creşte copiii cu ajutorul părinţilor săi. Nu pentru că nu şi-ar permite bone, însă dragostea bunicilor nu poate fi înlocuită de automatismul unei persoane angajate doar să-i supravegheze pe micuţi. “Nu sunt nici mai bun, nici mai rău decât restul părinţilor. Familia mea sunt copiii mei, părinţii mei, fraţii şi prietenii mei, toţi oamenii dragi pe care îi iubesc necondiţionat şi care îmi asigură echilibrul”, susţine deputatul.
Cunoscut ca unul dintre cei mai bogaţi politicieni, Negoiţă declară că şi-a făcut greu averea. “Banii mei nu au apărut peste noapte, din neant. Înseamnă ani de muncă. Însă pot spune cu mâna pe inimă că am două mari realizări în viaţă: Luis şi Karina. Ei mi-au luminat viaţa şi mi-au schimbat optica. De când au venit pe lume Luis şi Karina, am înţeles că, în spatele unui om de afaceri, de cele mai multe ori dur şi greu de impresionat, se află un părinte speriat. Aceasta este slăbiciunea mea, pe care nu îmi este ruşine să o recunosc deschis: de când am devenit tată, sunt speriat în fiecare zi. Am realizat că orice acţiune întreprind, că orice reacţie şi atitudine am cu privire la orice, trebuie să ţin cont de ei şi de viaţa lor”, ne-a mărturisit Robert Negoiţă.
SUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, DVD-ul «Tatăl!»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.