Emisiunea va fi difuzată începând cu 26 septembrie, ora 20:00, în format bilunar, și va fi prezentată de jurnalista Denisa Macovei.

„Mă bucur să fiu gazda acestui format original marca Libertatea, mai ales că este un concept la care ne gândim de ceva vreme. Am observat, în ultimii ani, că cititul nu este o prioritate pentru copii, însă nu din vina lor, ci pentru că nu mai văd acest obicei în jurul lor. Cred că doar prin puterea exemplului îi putem atrage spre lectură. De aceea mizez ca, alături de invitații mei – actori de succes, oameni de televiziune, artiști sau creatori de conținut – să convingem tinerii că cititul este cool”, a declarat Denisa Macovei.

Invitat al primei ediții este Jorge.

În fiecare ediție, invitații vor aduce în discuție o carte care i-a inspirat, i-a ajutat într-un moment important al vieții sau le-a marcat copilăria. Prin acest gest, ei nu doar împărtășesc povești și experiențe personale, ci contribuie și la o cauză socială – cărțile vor fi donate către biblioteci din mediul rural și școli defavorizate, cu sprijinul Fundației Ringier.

Denisa Macovei, cu părul strâns la spate, îmbrăcată într-o rochie de culoare albă, cu bretele, în timp ce își ține mâinile împreunate, pe abdomen
Denisa Macovei este gazda emisiunii „Dincolo de copertă” de la Libertatea

Despre Denisa Macovei

Absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Denisa Macovei activează de peste 18 ani în presa audio-vizuală. A colaborat cu publicații locale precum Jurnalul de Constanța și Uups!, iar în București și-a început cariera în redacțiile Cancan și revista Ciao! Ulterior, a lucrat pentru Evenimentul zilei și pentru revista EGO, iar în cadrul Ringier România s-a ocupat atât de zona de print (LibertateaLibertatea de weekend), cât și de digital. De-a lungul timpului, Denisa Macovei a realizat emisiunile Interviurile LibertateaStar Trips & Tricks și rubrica 5 Știri mondene by Libertatea, iar acum revine ca prezentatoare a noului format, Dincolo de copertă.

Despre concept

„Dincolo de copertă” este o emisiune cu un dublu rol: promovează lectura în rândul tinerilor și aduce în atenție valoarea transformatoare a cărților, dar are și o componentă socială, prin donarea volumelor către comunități vulnerabile. 

Inițiativa este realizată în parteneriat cu Fundația Ringier, care va direcționa cărțile către zonele unde accesul la literatură este limitat.

Prin acest proiect, Ringier România Media își reafirmă angajamentul pentru susținerea educației, a culturii și a comunităților aflate în nevoie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.