Dosar penal deschis de Parchetul Judecătoriei Suceava față de șeful UPU Suceava pentru că ar fi dispus ca personalul medical din sectorul COVID să nu fie echipat corespunzător. Sesizarea a fost făcută de conducerea unității medicale.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a transmis, joi, un comunicat de presă, prin care anunţă începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
“La data de 20 aprilie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, din dispoziţia medicului-şef de secţie, personalul medical din cadrul acestei unităţi, care îşi desfăşura activitatea în sectorul suspect Covid, nu a fost echipat corespunzător, respectiv cu mască FFP3, combinezon, ochelari, vizieră, cizme şi mănuşi chirurgicale, potrivit Ordinului 555/2020, respectiv 533/2020”, se arată în comunicatul transmis de procurori, potrivit newsbucovina.
Anchetatorii spun că nu au fost respectate măsurile dispuse în cadrul unităţii medicale cu privire la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.
Sesizarea a fost depusă pe 23 aprilie chiar de conducerea Spitalului Judeţean Suceava. Unitatea medicală are management militar încă de la începutul lunii aprilie.