Cum și-a găsit fericirea la sat un cuplu de bărbați LGBT. „Ne-am ambiționat să ne căsătorim acasă!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cristian Marcu și Paul Mureșan sunt doi tineri din Cluj care formează un cuplu de aproape cinci ani. Locuiesc și se gospodăresc împreună, în satul Sălicea. În fața statului, sunt însă doar colegi de cameră. Pentru că parteneriatul civil nu este legalizat în România, Paul și Cristian rămân încă la statutul de logodnici. Așteaptă ca și țara noastră să se alinieze legislației europene. Până atunci își găsesc bucuria unul în celălalt și în toate savorile pe care le oferă viața la țară.
Cuprins:
Cristian Marcu stă pe canapea și lângă el se ghemuiește, într-o păturică, o pisică. O cheamă Pucca. E neagră. Undeva prin casă este ascuns și partenerul ei de șotii, Garu.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani locuiește împreună cu partenerul lui, Paul, în casa bunicilor din satul Sălicea, aflat la 14 kilometri de Cluj-Napoca. E un loc pitoresc, atestat istoric încă din Dacia romană și, mai târziu, în secolul XVIII, în Imperiul Habsburgic. Aici Paul și Cristian și-au construit un mic paradis rural, în care își renovează casa, cultivă pământul, fac conserve pentru iarnă și merg în drumeții pe coline și prin păduri.
Paul Mureșan are 33 de ani și este ilustrator și regizor de film. De dragul lui Cristian - pe care toată lumea îl alintă Bursucu’ - a lăsat forfota Clujului, unde a studiat la Universitatea de Artă și Design, pentru liniștea satului.
„Ne-am arătat vasele sparte din cap”
„Ne-am cunoscut la înmormântarea unui câine, unde Bursucu’ era groparul”, spune Paul râzând din fața ecranului laptopului, pentru că purtăm discuția prin video call. Le-a făcut cunoștință un amic, în urmă cu patru ani și jumătate.
S-au întâlnit fără să aibă prea mari așteptări, mai ales că amândoi ieșeau din alte relații. „Fix atunci scârțâia ușa”, explică Paul. Speranța într-o relație stabilă a fost zdruncinată chiar de la prima întâlnire, care a avut loc în Cluj: „El a venit în tricou și pantaloni rupți. Și era desculț prin oraș!”, își amintește Cristian. „Eu aveam șlapii în ghiozdan, iar el își pusese cele mai frumoase haine de duminică”, îl completează Paul.
Nu s-au gândit că acela era începutul unei frumoase relații de iubire. „Ne-am consolat unul pe altul. A fost interesant să vezi că nu ești singurul care te simți rău și nu poți să explici asta, dar ai norocul să dai peste un om căruia nu-i e frică să se deschidă, să vorbească despre necazurile din mintea și din sufletul lui”, spune Cristian.
Când ne-am întâlnit, n-am încercat să ne impresionăm, ci am arătat cât de stricați eram. Ne-am arătat mormanele de vase sparte din cap și atunci orice tragedie a devenit o glumă.Paul:
S-au gândit la căsătorie în urmă cu doi ani
Paul și Cristian sunt mereu puși pe glume. Până și declarațiile de dragoste au comicul lor. „Eu am spus primul «te iubesc» - din greșeală. El m-a cerut primul în căsătorie - tot din greșeală”, își amintește amuzat Paul.
„Lucram în grădină și aruncam cu bulgări de pământ spre el. Se spărgeau de piciorul lui când mi-a zis: «De ce mă urăști?». I-am răspuns: «Da’ nu te urăsc, eu te iubesc». S-a lăsat o liniște usturătoare și râmele s-au retras în pământ”.
În urmă cu doi ani, Cristian și Paul discutau despre cum ar putea să-și asigure viitorul. Locuiesc împreună în casa pe care o renovează și în care investesc amândoi, însă imobilul e doar proprietatea lui Cristian. Paul n-are drepturi asupra bunurilor materiale comune. În timp ce căutau o soluție avocățească, s-a ivit în minte o idee simplă: „Dacă în curând avem parteneriat civil, atunci nu mai e o problemă”, a zis Cristian. Și amândoi au realizat că așa a sunat cererea în căsătorie.
„Suntem logodiți de mult”, zice Cristian și zâmbește amar.
Parteneriatul civil, respins în septembrie 2021
Timpul a trecut și visurile lor n-au devenit încă realitate. Discuțiile despre parteneriatul civil în România sunt vechi, dar s-au pierdut în bâlbe politice și în strigăte ideologice.
Pe 28 septembrie 2021, Camera Deputaților a respins propunerea legislativă: parteneriatul civil a fost susținut de 57 de deputați, iar 229 au votat pentru respingere.
În octombrie 2020, Comisia Europeană a declanșat procedura de pre-infringement împotriva României, care este aplicată atunci când un stat membru încalcă legislația europeană.
La începutul lunii septembrie, Parlamentul European a emis o rezoluție cu putere de recomandare, prin care îndeamnă toate statele europene să elimine discriminarea cuplurilor LGBT și să recunoască parteneriatele încheiate într-un stat membru.
Cât legislația din România bate pasul pe loc, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) lucrează. Cel mai recent, pe 14 decembrie, a stabilit că statele membre UE sunt obligate să recunoască statutul parental al familiilor de același sex atunci când acest statut e deja recunoscut de un alt stat al UE.
Atât timp cât există premisele legislative pentru ca parteneriatul civil să devină realitate în România, Cristian și Paul sunt de părere că nu mai rămân de găsit decât puțin curaj și asumare politică.
„N-avem nevoie de alte confirmări, nici ale unei instituții statale, și cu atât mai puțin ale unei instituții religioase”, spune Cristian.
Ce îi ține legați de România
Cristian și Paul ar putea lua exemplul altor cupluri LGBT din România și s-ar putea duce într-un alt stat european să se căsătorească. E scărpinat la picior de lemn, spune însă Cristian.
Nu câștigi nimic. Dacă ai nevoie să-ți exerciți dreptul de partener, trebuie să te adresezi instanțelor din altă țară să-ți rezolve problema ta legală de aici.Cristian:
În ceea ce-l privește, Paul spune că a încercat traiul în străinătate - a stat șase luni prin Germania -, dar acasă găsește surse de inspirație pentru arta lui chiar și în realitatea stricată.
„Dincolo, lucrurile sunt așa de controlate, încât devin insipide pentru mine”, explică tânărul. „Și-n plus, ne-am ambiționat să ne căsătorim acasă!”
România se judecă la CEDO cu 21 de cupluri gay
Momentan, Paul și Cristian formează un cuplu fără acoperire legală, dar încă speră la instituirea parteneriatului civil. Nu consideră bătălia pierdută. Discriminarea cuplurilor LGBT a fost de ceva vreme mărul discordiei dintre România și UE și încă are ecouri în justiție. După procesul Coman-Hamilton din 2018, în urma căruia Curtea Constituțională din România a admis că relația dintre persoanele de același sex intră în sfera noțiunii de „viață de familie”, 21 de cupluri au dat în judecată statul român la CEDO pentru nerespectarea dreptului la viață de familie.
În acest context, asociația Accept a demarat campania #ProtejațiToateFamiliile, din care fac parte și Paul, și Cristian. Inițiativa cuprinde patru familii LGBT care vorbesc despre relațiile lor și provocările legale pe care le întâmpină în România. Acțiuni similare au loc în toate țările UE care nu oferă protecție legală minorităților sexuale: România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Polonia.
Cum își explică Paul și Cristian naufragiul parteneriatului civil în sertarele Parlamentului? Prin egoismul cetățeanului contemporan. „Finalul nostru, ca specie, va fi din cauză că folosim toate resursele din jur «ca să-mi fie mie bine - numai mie, în jur - potopul». Vorbesc în general: ar fi super să nu aruncăm gunoaie aiurea, de exemplu. Vorba aia, dacă nu mă doare măseaua, nu mă duc la dentist. În aceeași logică, n-am o problemă până când în familia mea e un om LGBT”, spune Paul.
Paul și Cristian știu că nicio forță politică din România nu este favorabilă minorităților sexuale. De la nou-înființatul Minister al Familiei n-au nicio așteptare. „Ce să speri când doamna ministru zice: «Împreună cu duhovnicul»? Asta spune totul”, spune Cristian.
Ce relații au cu sătenii, care știu că sunt un cuplu
Paul și Cristian au întâlnit tot felul de atitudini după ce oamenii le-au aflat orientarea sexuală. Și-au pierdut puțini prieteni după coming out, dar majoritatea oamenilor au fost curioși și înțelegători. Exemple grăitoare are Cristian, care vreme de 20 de ani a fost cântăreț la biserica din sat. Când a anunțat că e gay, mulți i-au scris și au vrut să stea de vorbă cu el.
„Cinci-șase oameni au avut curajul să întrebe. Au făcut efortul de a înțelege, pentru ca investiția de încredere și sentimente pe care au făcut-o în mine să nu fie pusă sub riscul de a se pierde. Ei au fost curioși, eu am fost dispus să le povestesc: care e motivul, cum mi-am dat seama, de ce am zis acum”, spune bărbatul.
Cel mai greu mi-a fost să-i zic vecinului de peste drum, cu care mă înțeleg extraordinar de bine - cu el, soția și soacra lui. De-asta e foarte greu să-ți faci coming out-ul: ți-e frică să nu pierzi oameni din jur.Cristian:
Astăzi, se înțeleg bine cu majoritatea oamenilor din sat. De Sărbători copiii vin cu colindul, Paul merge la școala din sat să le predea desen, iar sătenii s-au lepădat de prejudecăți.
„O bătrână de 91 de ani a venit și ne-a zis să ne iubim foarte mult. O doamnă de etnie romă din sat, care ne aduce ciuperci, ne-a răspuns când i-am zis că suntem un cuplu: «A, păi astea-s de când e timpul. No, voi să fiți fericiți». Avem în sat și niște oameni extrem de religioși, care nu vor să aibă de-a face cu noi. Dar ne ignorăm într-un mare respect reciproc”, povestește Paul.
Se implică în mai multe campanii de voluntariat
Paul speră ca într-o bună zi discuțiile despre orientarea sexuală să fie atât de naturale ca o observație despre culoarea părului. „Oriunde lucrez, eu le zic: vedeți că-s gay. Cu cât mai deschiși și mai normali suntem în privința asta, cu atât realizăm că oamenii gay nu-s numai niște designeri, ci și tâmplarul, veterinarul, doctorul tău sau învățătoarea. Sigur că nu le poți cere oamenilor să anunțe ce orientare sexuală au, dar ar fi mai ușor dacă toți am face asta”, comentează tânărul.
Până când lucrurile vor intra în normalitate, cuplul din Sălicea se ține ocupat cu acțiunile de voluntariat. Colaborează cu Asociația Forum Apulum din Alba Iulia, sunt mentori pentru Revista Gen, o publicație a adolescenților, ajută centrul Micul Prinț din Bistrița, dedicat copiilor cu spectru autist, și sunt ambasadori pentru Tabăra Yuppi, care se ocupă de copiii cu probleme oncologice.
Și-așa rămân în România și speră că într-o bună zi vor fi văzuți și de statul român ca o familie. Într-un singur scenariu ar pleca: „Să fie imposibil de trăit, chiar să fii amenințat, ca înainte de 2000, când intrai în pușcărie”, sunt de acord amândoi.
