Cum a învățat un influencer belgian dansator pașii horei și sârbei: „Ai deja românul în tine”

Comentează

Un influencer belgian dansator a reușit să învețe pașii horei și ai sârbei chiar în fața Ateneului Român. Tânărul a filmat momentul și a devenit viral.

Cum a învățat influencerul belgian să danseze hora și sârba în România

Influencerul belgian Edouard Jacqmin a venit recent în vizită în România. Cunoscut în online drept Ed People, tânărul călătorește peste tot în lume și le cere localnicilor să îl învețe mișcările de dans populare din țara lor.

Așa s-a întâmplat și când a ajuns în București, unde a învățat să danseze hora și sârba chiar în fața Ateneului Român. Ed People a rugat o tânără să îl învețe cele mai populare dansuri tradiționale de la noi din țară, iar aceasta nu a stat prea mult pe gânduri și i-a arătat imediat pașii.

Cei doi au început să exerseze dansul într-unul dintre cele mai populare locuri din Capitală, atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiști: curtea Ateneului Român. Ed People a prins din prima mișcările și a fost imediat lăudat de tânăra care l-a învățat dansul.

Ce i-a spus românca dansatorului belgian când i-a arătat pașii horei

Românca a acceptat imediat provocarea de a-i arăta belgianului un dans popular la noi în țară, așa că a început cu hora. Cei doi au avut un dialog savuros în timp ce frumoasa roșcată îi explica mișcările:

„Cel mai cunoscut dans românesc din țara noastră este hora. Acesta este ritmul, vezi”, îi spune românca tânărului în timp ce îl ia de mână și încep să danseze. „Deja ai ritmul românesc în tine”, a mai adăugat tânăra.

„Deci practic pot să zic că sunt român”, i-a răspuns imediat dansatorul belgian.

Tânăra care îl învață pe belgian să danseze hora și sârba este chiar Cesima Nechifor, tânăra care a făcut senzație la „Românii au talent” după ce o accidentare gravă i-a ruinat cariera în gimnastică.

Cine este influencerul Ed People

Ed People este pseudonimul online al creatorului belgian Edouard Jacqmin, un dansator și o personalitate pe rețelele sociale. Este cunoscut pentru videoclipurile sale în care le cere străinilor din întreaga lume să îl învețe mișcările lor preferate de dans.

Edouard călătorește în diverse țări, iar prin intermediul dansului încearcă să creeze legături cu oamenii și să învețe despre diferite culturi. El împărtășește aceste experiențe pe platforme precum TikTok, YouTube și Instagram, unde are un număr mare de urmăritori sub contul @edpeople.

Jobul de „influencer” a devenit extrem de popular în rândul tinerilor din Gen Z care își doresc să lucreze în acest domeniu, mai ales că în România, un story de doar câteva secunde poate ajunge să fie cât un salariu mediu lunar.

Ce este hora, unul dintre cele mai cunoscute dansuri din România

Hora este un dans tradițional românesc care adună toți participanții într-un cerc mare. Dansatorii se țin de mâini, iar cercul se învârte, de obicei, în sens invers acelor de ceasornic, efectuând o succesiune de trei pași înainte și un pas înapoi. Acest dans este acompaniat de instrumente muzicale precum țambalul, acordeonul, vioara sau naiul și este o expresie a legăturii sufletești românești, fiind dansat la nunți și mari sărbători populare.

Hora reprezintă un simbol al identității naționale românești, fiind considerată unul dintre cele mai vechi și onorate dansuri, care exprimă solidaritatea și unitatea comunității. Circularitatea horei simbolizează universul închis, iar dansul este perceput ca o formă de ritual ce aduce liniște și solidaritate între participanți.

Este un dans accesibil oricui, jucat atât de femei, cât și de bărbați, și are o bogată încărcătură culturală și spirituală, legând tradiția și valorile comunităților românești de-a lungul generațiilor.

Ce este sârba, unul dintre cele mai vioaie dansuri populare românești

Sârba este un dans popular românesc foarte vioi, executat de obicei în semicerc, cu dansatorii care țin mâinile pe umerii celor din stânga și dreapta. Mișcările sunt rapide și ritmul binar, iar dansatorii se mișcă lateral, uneori executând și figuri de virtuozitate. Este un dans mixt, jucat atât de femei, cât și de bărbați, și face parte din familia dansurilor balcano-carpatice, fiind răspândit în România și Republica Moldova.

Dansul are o energie ritmică puternică și pași săltăreți care dau un aspect ondulatoriu cercului fie că acesta este închis sau deschis. Sârba este deseori prezentă la evenimente sociale și sărbători tradiționale, fiind considerată o expresie a identității și culturii românești.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:44
Facturile la energie se vor scumpi, experții estimează creșteri de 20%. Ce furnizori sunt vizați: „Trebuie să fim pregătiți pentru cele mai nerealiste variante”
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește