Și, dacă era Georgescu, ce?

Deci, ce era dacă ieșea Georgescu și nu mai provocam tot tămbălăul? Eram în rând cu lumea. Aveam și noi un Trump al nostru, un soi de Trumpiță Dandanache care, fix ca-n celebra piesă, a ieșit de pe culoarele puterii și securității de pe aici și s-a făcut mare luptător cu sistemul. Dacă te uiți în jur în Europa, e evident că în câțiva ani harta se va colora cu ultraconservatori, extreme drepte de diverse feluri. Deci nu se îmbolnăvise România de un virus subit al prostiei, România s-a îmbolnăvit de o boală globală: virușii extremei drepte au fost răspândiți controlat de decenii: dinspre Vest, prin ONG-uri americane (alea pro-viață, pro-draci-laci) și proiecte antistânga europene; dinspre est – Putin a folosit ultraconservatorismul ca o armă; prin Netanyahu care prin guvernul său a pompat în fronturi ultraconservatoare care să atace fix criticii guvernului său.

Deci România era în ton cu lumea. Se îmbolnăvise de un soi de extremă dreapta ca de COVID. Apoi a venit vaccinul democratic – Curtea Constituțională a României a anulat alegerile. Pentru unii e evident că au fost rușii. Mi se pare de-acum neimportantă discuția. Or fi fost și ruși, au fost sigur tot felul de penibili legionari care începuseră să câștige putere tocmai de la un stat care i-a ajutat să prospere (că doar Potra nu făcea merceneriat pe bani fără să știe instituțiile noastre de forță cu pensia cât China). Au contribuit la succesul Georgescu-Lasconi și strategii măreți ai marilor candidați Ciolacu și Ciucă, cei care atâtea planuri au făcut încât au reușit să aducă doi outsideri în prim-plan.

Dacă venea Georgescu, am fi avut un președinte izolat, care s-ar fi victimizat nonstop și care ar fi încercat să provoace crize guvernamentale. Am fi avut „instabilitate”, cuvântul de care se sperie piețele. Dar, anulând alegerile, cu ce ne-am ales?

Avem un președinte Nicușor Dan, care e și el cel puțin indiferent față de pericolele extremei drepte. S-a luptat cu fascismul până când s-a constatat că tot comunismul e de vină. În strategia națională se adoptă sintagme parcă smulse din puțul gândirii georgesciene: „independență solidară”. Toată clasa politică a alunecat oportunist către (și mai) dreapta. În loc de un Georgescu avem mai mulți.

Marea luptă din decembrie trecut a fost, de fapt, împotriva statului și a serviciilor publice, luptă în care au fost prinse și milioane de fraieri sărăcani, fie din ăia care o ard userist neoliberal, fie georgiști. Dar ambele tabere aveau ceva cu statul. Așa că bugetarii și-au luat-o în freză, bugetarii de rând, cei de lux o duc foarte bine, că doar SRI a luptat cu dușmani invizibili, judecătorii au luptat și ei pentru pensii primite din fragedă tinerețe etc. PSD și PNL par niște anexe AUR și USR. Sunt partide mari și derutate care-și așteaptă prohodul. USR, dintr-un partid care risca să nu treacă pragul, a ajuns partidul guvernamental-securist prin excelență. Priviți-l numai pe Moșteanu care ține cu dinții de cifrele exacte cheltuite pentru Ucraina, în timp ce se dă mare european – nimeni din UE nu îndrăznește să fie într-atât de nesimțit față de cetățenii săi, încât să nu spună câți bani se dau pentru așa ceva. Trecem peste faptul că guvernul însuși ar trebui să aibă astfel de calcule clare, pierderi din tranzacția cu energie, cheltuieli în plus cu Ucraina, dincolo de armament, tocmai pentru a arăta lumii cât e deficit din proasta guvernare, cât e deficit generat de război.

Georgescu venise cu tema păcii. Ar fi uitat pacea din a doua zi. Ar fi declanșat o ploaie de pupături de dos către SUA lui Trump și s-ar fi rățoit, probabil, la europeni, ar fi fost un soi de Orban second-hand. L-ar fi pupat în bot pe Netanyahu fix ca ăștia de acum.

Criză economică oricum suntem pe cale să declanșăm din felul în care înțelege deficitul premierul Bolojan, primul politician pe care îl avem cu gândire de președinte de bloc. El și țuțării lui nu știu decât una, să urle că papă bugetarii banii făcuți de antreprenorii eroi. Tot antreprenori eroi ar fi avut și Georgescu în jur. Cu o nuanță: ar fi urmat o încercare de orientare a banilor către camarile de capitaliști autohtoni.

Am fi avut cheltuieli și mai riscante cu războiul? Sigur că da, Georgescu ar fi mizat totul pe Trump. Numai că ar fi avut fie un guvern minoritar alături, fie un guvern ostil. Deci, în afară de știri și declarații, e puțin probabil să fi produs altceva. S-ar fi apucat să taie ca nebunii? Probabil că da, dar nu după tipar nesimțit liberal: să tăiem de la cei mai slabi, ar fi încercat mai întâi un soi de amnistiere și stipendiere a micului și mediului capital autohton, adică o amânare a  crizei pentru transformarea ei în dezastru.

Dacă trecem peste episoadele de isterie colectivă, eu zic că rămânem cu o concluzie destul de clară: ne e mai frică de democrație decât de ruși.

Dacă nu inventăm noi forțe politice vom fi tocați între acești doi dinți uriași care au o singură obsesie: statul e hoț și noi trebuie să-l furăm. Statul nu e hoț din naștere, avem un stat subfinanțat de 3 decenii – multe drepturi se întrețin cu bani. Chiar trebuie să luăm bani de la unii și să-i dăm pe educație, spital, infrastructură mai bune. Nici Georgescu nu voia să ia bani de la cei care au, nici Nicușor nu vrea asta. Nicușor a dat statul pe mâna unor afaceriști spunându-le să-și facă singuri legile. Georgescu ar fi făcut fix la fel, doar cu niște afaceriști diferiți, poate mai dacici, poate cu datorii mai mari la ANAF, dar cu aceeași idei.

Dacă eram o democrație matură, nu ne era frică de Georgescu. (Aș zice că nu ar fi câștigat așa ușor cum pare în bătălia cu Lasconi, oricum.) Însă această salvare de criză nu ne-a adus decât o nouă serie de ciocli capitaliști la putere, fără nicio idee, doar cu glume proaste despre profesori și asistați social. Georgescu ar fi fost atât de izolat încât, paradoxal, am fi avut mai mult circ, dar și ceva mai multă pâine. Așa-l avem pe Nicușor care pupă serviciile secrete pe bot toată ziua și visează la un stat de antreprenori asistați social.

Georgescu și Nicușor sunt produsul neliniștii unor clase de mijloc care vor două tipuri de schimbare: unii, mai periferici, vor și ei partea leului din ce iau multinaționalele, oengiștii și antreprenorii lui Nicușor vor și ei la stat, un stat care să fie un soi de răsplată pentru bunătatea sufletului lor. După un an, asta ar fi concluzia: exista un val politic, cu Georgescu în frunte, pornit să facă aceleași tâmpenii, să biciuiască amărășteni în favoarea businessului, să confiște statul pentru beneficiul unei părți restrânse din populație. Iar acest val de distrugere a plăcii de rezistență sociale (educație și spital) se manifestă oricum, cu sau fără Georgescu.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE