Oana Gheorghiu a transmis duminică, 30 noiembrie, că a făcut trei lucruri principale de când a preluat mandatul de vicepremier: a finalizat strategia de reformă a companiilor de stat, a format echipe pentru guvernanță și restructurare și urmează să anunțe primele 10 companii din energie și transport care vor intra în procesul de reformă.
Cuprins:
Oana Gheorghiu, cofondatoarea şi fosta copreşedintă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, contestată puternic de PSD înainte să fie numită vicepremier de către Ilie Bolojan, și-a prezentat realizările pe Facebok.
„Prioritar a fost să înțeleg sistemul și sursele blocajelor, să construiesc un mod profesionist de lucru, împreună cu echipele din Guvern, indiferent de culoarea politică, și, pe baza acestora, să formulez viziunea strategică pentru domeniile mele de activitate”, a transmis ea.
Apoi a explicat că în prima lună s-a concentrat pe 3 priorități:
„Nu promit miracole peste noapte, promit un proces riguros, predictibil, transparent și verificabil. Miza depășește reforma companiilor de stat. Reușita ei înseamnă nu doar repararea unei părți din stat, ci începutul schimbării modului în care funcționează România. Această reformă este un test de maturitate instituțională: poate statul român să lucreze coordonat, cu disciplină și responsabilitate? Dacă răspunsul este da, atunci nu transformăm doar companiile publice, ci și modul în care administrația ia decizii, gestionează banul public și își asumă rezultate. Aceasta este, de fapt, miza mandatului meu: să demonstrăm, împreună, că România poate trece de la improvizație la guvernanță profesionistă”, a punctat Gheorghiu.
Pe 28 octombrie, premierul Ilie Bolojan i-a trimis președintelui Nicușor Dan propunerea ca Oana Gheorghiu, cofondatoare şi copreşedintă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, să fie numită vicepremier în locul lui Dragoș Anastasiu, care a demisionat în iulie după scandalul legat de mita dată timp de 8 ani la ANAF. Ulterior, postul a fost ocupat interimar de Bolojan. Seara, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut lui Bolojan retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu „pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic”.
Amintim că în februarie, după scandalul din Biroul Oval de la Casa Albă dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump şi vicepreşedintele american J.D. Vance, Oana Gheorghiu a avut o serie de postări critice la adresa liderilor americani.
„Narcisismul, nebunia şi impostura distrug lumea. Să faci sluj în faţa unui dictator criminal şi să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situaţie, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o ţară care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunşi la Casa Albă, tratează un om”, scria Gheorghiu. În altă postare, ea scria: „America este o ţară măreaţă, condusă temporar de oameni mărunţi”.
În replică, Gheorghiu a transmis că declarațiile împotriva lui Trump și Vance au fost făcute „într-un context emoțional foarte încărcat”, dar fără să își ceară scuze sau să își retragă afirmațiile.
Oana Gheorghiu, contestată puternic de PSD, dar susținută de premierul PNL Ilie Bolojan, a depus joi, 30 octombrie, jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, după ce președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire.