Ioan Brânzan, profesorul pensionar care predă Fizică la 80 de ani: „Dacă dispare politicul din învățământ, se limpezește totul”

Mii de elevi formați în 55 de ani de carieră

Nu sunt interesați neapărat de bani, ci pun pe primul plan interesul copiilor. Unul dintre acești profesori este Ioan Brânzan, din Sebeș, județul Alba, care continuă să predea la catedră și la vârsta de 80 de ani. 

Profesorul de fizică este de 13 ani la pensie, dar a continuat să meargă la școală, plătit cu ora. În decursul carierei sale de peste 55 de ani a format mii de elevi care au ajuns, ulterior, ingineri, medici, profesori universitari, directori de bănci. 

De 12 ani, Ioan Brânzan predă la Liceul German din Sebeș, județul Alba, el fiind prezent în clase încă de la înființarea unității școlare. Liceul este unul relativ mic, cu o singură clasă pe an, având în total ceva mai mult de 100 de elevi, la ciclul IX – XII. Profesorul de fizică predă în total 12 ore, respectiv câte trei ore la fiecare clasă. Se mândrește cu cei doi nepoți ai săi, Șerban și Vladimir, pe care îi vizitează periodic pentru a face „carte” cu ei.

„Am avut o sănătate de invidiat”

Libertatea: Cum ați ajuns să predați Fizică și la vârsta de 80 de ani?
Ioan Brânzan: Ce să vă spun, eu am avut o sănătate de invidiat. N-am fost în spital niciodată până acum trei ani, când a trebuit să fac o operație. M-au operat marți și vineri am plecat acasă. Medicul m-a lăsat să plec, iar luni am venit deja la școală. Toți au rămas așa surprinși că nu am mai stat casă. Mă simțeam foarte bine și am vrut să revin la catedră. 

Am zis tot timpul că, în momentul în care mă lasă memoria, mă las de școală. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii. Cred că ar fi prea mult să spun că înseamnă totul pentru mine, dar nu este departe. Mă înțeleg foarte bine cu elevii mei. Dacă te apropii de ei, spun multe lucruri. Și înțeleg multe chestii, mai ales că ei acum au informația la zi, spre deosebire de mine, că am oroare de telefonul mobil. 

– Cum ați început cariera de profesor?
– Întâmplător, că eu am vrut să mă fac inginer silvic. Un văr de-al lui tata, care era decanul Facultății de Silvicultură din Brașov, i-a spus că nu are rost să încerc că acolo intră numa copii de miniștri. Era anul 1969. Și atunci am dat la Facultatea de Fizică-Chimie, la Universitatea din București. După ce am terminat, am luat repartiția la Petroșani. Și am stat în Petroșani șapte ani. M-am căsătorit, soția mea e de aici, de pe Valea Sebeșului, absolventă a facultății de farmacie. 

La un moment dat, ne-am hotărât să venim încoace, dar nu au vrut să îmi dea drumul din Petroșani. Am fost în audiență la prim-secretarul județului Hunedoara, care a refuzat. Mai târziu, acesta m-a scos afară din birou pentru că nu am vrut să fiu prim-secretar al UTC pe județ. Tot el m-a făcut și membru de partid. A zis că e obligatoriu, dacă vreau să rămân în învățământ. Eram mai mulți la ședință și a venit cu carnetele și le-a aruncat pe masă. „Plecați să nu vă mai văd. Vedeți, să nu dea dracu să îl pierdeți”, ne-a spus așa, în scârbă.

La Petroșani am învățat, vă rog să mă credeți, în același timp cu copiii. Aș putea să spun că intrarea în învățământ și perfecționarea a fost un proces mai mult autodidact. Și am avut și marele avantaj, că fiind Institutul de Mine acolo, avea o bibliotecă grozavă și, între altele, am vrut să fac și inginerie de mine. Am ajuns până în anul cinci, dar au venit și mi-au zis că nu se mai poate și m-au dat afară din facultate. La repartiția de după armată am primit, eu și cu un coleg din Orăștie, garsonieră confort 1 mobilată, cartelă gratuită o lună de zile la casa universitarilor și 2.000 de lei, condiționat să ne cumpărăm costum de haine și ceas. În 1976, soția a reușit să se mute cu serviciul la Sebeș, dar eu a trebuit să mai stau un an la Petroșani. Foarte greu, cu contra-pile am reușit să ajung și eu în Alba.

18 eleve dintr-o clasă au ajuns directori de bancă

– Unde ați continuat cariera didactică, în Alba?
– La Alba Iulia, am început la Liceul Economic, care s-a înființat atunci. Și aici am ajuns greu, pentru că postul era pregătit pentru soția unui inginer șef de la trustul de construcții, dar eu am luat concursul. Mi-au propus să merg la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan”, care era cel mai bun din județ, dar am refuzat. Mi-au făcut apoi, vreo două luni, necazuri, dar am rezistat. 

Am avut și acolo copii foarte buni, majoritatea de la sat, foarte mulți din Munții Apuseni, copii cuminți, dornici de învățătură. Am avut acum recent o întâlnire la lansarea monografiei Liceului Economic, scrisă de profesorul Crainic, cu care am fost coleg. Și dintr-o clasă, care atunci avea un efectiv de 28 de fete și patru băieți, unul din băieți a ajuns profesor universitar în București, rector al Academiei de Studii Economice, iar 18 fete – director de bancă. Astfel, timp de 11 ani am făcut naveta de la Sebeșel, la Alba Iulia, cu autobuzul. 

Apoi a apărut postul de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș și aici am avut cele mai mari satisfacții. Am fost și director adjunct o perioadă și, timp de 18 ani, membru în Comisia Națională de Fizică. La un moment dat, prin 1997, mi s-a propus un post de director în minister, dar am refuzat. De la Colegiul din Sebeș m-am și pensionat.

– Și cum ați revenit la catedră, după pensionare?
– Inspectorul școlar general Cornel Sandu, cu care m-am avut tot timpul foarte bine, a venit și m-a rugat să merg, că nu are om pentru Fizică la Liceul German, care atunci se înființa. I-am zis că merg, dar nu stau decât un an de zile. Până la urmă, s-au făcut 12 ani. Inițial, mi-au propus să merg la Colegiul „Horea, Cloșca și Crișan”, din Alba Iulia, dar am refuzat. Au zis că îmi dau mașină, dar mă săturasem de navetă și nu am mai vrut.

La acest liceu a fost, la început, o problemă că eu nu știu germana, iar predarea se face în germană. Sunt aduși periodic profesori din Germania, iar liceul are într-un fel dublă subordonare, față de Inspectoratul Școlar Alba și Colegiul Național „Brukenthal” din Sibiu. Copiii, toți vorbesc germana, mulți sunt reveniți din Austria și Germania, iar părinții au cetățenie dublă. Eu predau în română, dar mai sunt unele cuvinte pe care trebuie să le și traduc. În general, ne descurcăm foarte bine. 

Liceul mai este coordonat și de firma Mercedes (Star Assembly Sebeș, divizia din România a companiei germane Daimler Mercedes – n.r.), care aduce profesorii din Germania. Ei predau foarte puțin, însă sunt extraordinari de exigenți la verificare. Predau doar esența și insistă mult pe partea practică, au o altă viziune. Am avut copii de aici studenți la Medicină sau la Academia Militară. Mulți au plecat în Germania, la uzine mari care i-au angajat după bacalaureat. Nemții sunt foarte serioși. Nici pe cei repetenți nu îi abandonează. Atât doar că sunt destul de reci, nu ca noi, latinii. Cei mai mulți din elevii de aici sunt născuți în Austria și Germania și s-au obișnuit cu stilul lor.

Fizica, „un fel de cenușăreasă a învățământului”

– Ce părere aveți despre modul de plată cu ora?
– Să știți că n-am venit pentru bani. Că poate mulți o să zică, băi, chiar e neserios. Eu am pensia destul de bună. Părerea mea e că nu contează cât câștigi. Contează cât gospodărești. Eu fiind de la sat, am rămas cu ideea asta și cu ea o să mor: am fost țăran școlit. Sincer, vă spun, nici nu știu câți bani iau. Și nici n-am întrebat niciodată.

– Învățământul românesc este în criză de profesori de fizică. Peste 500 de posturi sunt disponibile pentru titularizare. Cum vedeți situația?
– Criza este provocată de faptul că sunt puțini studenți care se îndreaptă spre fizică. Facultatea e grea și absolvenții nu au aceleași satisfacții ca alți profesori. Fizica, la un moment dat, era un fel de cenușăreasă a învățământului. Din acest motiv, au început să apară studenți foarte slabi la politehnică. Și, oamenii din minister și-au dat seama că nu e bine. Și atunci, încet, încet, s-a mai revenit. Cei mai mulți dintre cei care sunt buni la fizică în liceu, din păcate, pleacă în străinătate. De la Colegiul „Lucian Blaga”, de exemplu, avem foști elevi care sunt acum profesori de fizică la universități din Madrid, Paris, din Anglia, Statele Unite și lucrează chiar și la NASA. Un alt absolvent al colegiului nostru deține o funcție de conducere în serviciul canadian de dirijare a zborurilor.

– Cum apreciați protestele colegilor dumneavoastră?
– Criza din învățământ are două aspecte. E un aspect real, dar foarte mult, cum să vă zic, este și un aspect formal. Pentru că eu m-am uitat cine-i în față, cine sunt protestatarii. Am văzut mulți și din Alba, pentru că îi cunosc. Unii din ăștia au ajuns profesori din întâmplare. Că unul dintre ei mi-a zis odată, după ce i-am spus să meargă la oră că e gălăgie: „Băi, după câți bani iau, numai faptul că vin la școală e suficient”. În parte sunt oamenii serioși, dar să știți că din ce am văzut în masa aia de oameni, foarte mulți nu sunt. Necazul mare din învățământ se datorează nu numai dăscălimii, ci și părinților. În plus, a apărut decalajul ăsta mare între rural și urban, deși sunt copii foarte buni sunt și în rural.

„Să dispară politicul din învățământ”

– Cum vedeți România în prezent?
– Știți cum se spune, românul până nu dă capul de sus, nu vede pragul de jos. Eu am făcut o specializare în 1994 în Luxemburg, la un liceu într-un orășel foarte frumos, la un colegiu care avea 2.200 de elevi. Era prima dată când am ieșit peste graniță. Și acolo am văzut și am discutat și cu elevi de-ai lor. Aveau și olimpici la matematică, iar pe unul dintre ei, care mergea la internațional, l-am întrebat de cine îi este frică, de la concurență. Zice, „nu mi-e frică decât de indieni și de români”. Cred că istoria confirmă treaba asta. Noi suntem o țară prea bogată, dar nu știm să ne organizăm. Luăm totul în derâdere. Așa e firea noastră și asta cred că ne-a și ținut uniți. 

În momentul în care se vor simți lipsurile va fi altceva. Că acum toți au pretenții, să aibă o mașină, să aibă bani, să aibă avere. Când nu va mai fi posibil, vor trebui să pună osul la muncă. Faptul că mulți români au lucrat în străinătate și acum se întorc în țară este un lucru benefic. Mulți au deschis o mică afacere, alții sunt meseriași buni și câștigă bine. Românii în general nu sunt prea serioși, dar ce s-a obținut în străinătate, în primul rând, a fost seriozitatea.

– Ce credeți că ar trebui să se schimbe în învățământul românesc pentru a evolua pozitiv?
– Sincer, vă spun. A mai fost cineva și mi-a luat un interviu și a spus că asta nu se poate publica: să dispară politicul din învățământ. Dacă se face asta, să știți că se limpezește învățământul cum s-a limpezit apa Jiului de când nu se mai spală cărbunele. Sunt mulți oameni pătimași care pot să profite de niște avantaje momentane și își vând sufletul pentru așa ceva. Dacă iese politicul, e gata. S-a terminat. Și cei care au apucături din acestea ies din învățământ și se duc și fac altceva. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro