„A scăpat din mână toată partea de liberalizare. Nu a pregătit nimic pentru ce urma să vină. Vedem prin ce trec toţi românii în această perioadă de iarnă. USR va depune o moţiune simplă dacă ministrul Popescu nu îşi depune demisia”, a declarat Ionuţ Moşteanu, la Parlament, scrie news.ro.

El a reamintit şi măsurile propuse de USR, într-un proiect de lege, pentru a diminua efectele creşterii preţului la energie.

„Cerem, ca şi săptămâna trecută, o sesiune extraordinară în care să dezbatem în parlament şi să adoptăm măsuri rapide pentru contracararea preţurilor la energie electrică. Sunt măsurile pe care noi le-am propus încă de anul trecut, din octombrie, sunt măsurile cuprinse în acest document de poziţii publice, de politică publică”, a spus Moșteanu.

Liderul de grup al deputaților USR a precizat că este vorba despre „soluţiile pe care le-am pus în final şi într-un proiect de lege văzând că sunt ignorate de PSD şi PNL”.

Şi pe scurt, ele spuneau aşa: reducerea TVA la energie, un credit fiscal al preţurilor la energie în perioada aceasta, exceptarea certificatelor verzi în factura de energie electrică şi eliminarea accizei din această factură.

Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR:

Ciolacu, despre demiterea lui Virgil Popescu: Decizia se ia în coaliție

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

Coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR se reuneşte la ora 17.00, la Parlament, pentru a discuta măsuri în domeniul energiei. Va fi prima ședință de coaliție din 2022 și la ea vor mai participa ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu, reprezentanți ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și reprezentanți ai Autorității pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Întrebat luni dimineață, 17 ianuarie, dacă ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, trebuie demis, Marcel Ciolacu a răspuns că „această decizie se ia în cadrul coaliției, împreună cu primul ministru”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI