Cuprins:
Panourile solare care se conectează la priză vor fi disponibile în Lidl și alte magazine
Retailerii din Marea Britanie, printre care Sainsbury’s și Currys, se pregătesc să comercializeze panouri solare plug-in, după ce Guvernul a anunțat că acestea vor fi disponibile în magazine „în câteva luni”, relatează Inews.co.uk.
Reglementările actuale interzic conectarea acestor panouri la o rețea electrică prin intermediul prizelor de uz casnic. Totuși, mari retaileri precum Lidl și Iceland colaborează cu Guvernul și Ofgem pentru modificarea normelor și pentru permiterea utilizării panourilor în prizele domestice.
Când ar putea începe britanicii să folosească panourile solare
Ministerul Energiei a confirmat că panourile vor fi disponibile „în câteva luni” și lucrează împreună cu producători precum EcoFlow și cu retaileri, inclusiv Lidl și Amazon, pentru lansarea acestora pe piață. EcoFlow estimează că dispozitivele vor putea fi utilizate până în vara acestui an.
Panourile pot fi instalate în spații exterioare, cum ar fi balcoane, acoperișuri, grădini sau pereți externi și conectate direct la prizele casnice.
Guvernul colaborează cu Energy Networks Association și operatorii de rețele de distribuție pentru actualizarea codului G98 și a reglementărilor BS 7671, astfel încât panourile de până la 800 W să fie conectate în siguranță la prizele de uz casnic fără intervenția unui electrician.
Cât vor costa panourile solare care se conectează direct la priză
Costul unui panou solar plug-in este de aproximativ 460 de euro, iar acesta ar putea economisi până la 100 de lire sterline pe an din facturile de energie. Economiile realizate ar putea acoperi costul achiziției în aproximativ patru ani, iar energia suplimentară produsă ar fi practic gratuită.
Războiul din Iran a crescut interesul britanicilor pentru panouri solare
Interesul pentru aceste panouri este în creștere. Potrivit German Solar Association, peste un milion de instalații solare plug-in au fost realizate în Germania până acum.
În Marea Britanie, Gareth Simkins, purtător de cuvânt al Solar Energy UK, afirmă că cererea pentru panouri solare a crescut semnificativ odată cu scumpirea energiei, cauzată de războiul din Iran.
Ce include setul de panouri fotovoltaice de la Lidl?
Setul propus de Lidl conține două panouri fotovoltaice de 185 W fiecare, un microinvertor cu funcție de monitorizare prin Wi-Fi, cabluri și un sistem de prindere.
Conform detaliilor disponibile pe site-ul Lidl, pachetul mai include:
- Două module solare (185 W fiecare)
- Un cablu de conectare cu contact de protecție (5 m)
- Un set de montare pe balcon
- Un microinvertor monofazat cu modul Wi-Fi integrat
Lista specificațiilor tehnice pentru panourile solare pentru apartament
Specificațiile tehnice cuprind o putere maximă de 400 W, dimensiuni de 1134 x 800 x 30 mm pentru fiecare panou solar și o garanție de 10 ani pentru modulele solare și microinvertor.
Sistemul funcționează la o tensiune nominală de ieșire de 220/230/240 V și este rezistent la intemperii, având un cadru durabil din aluminiu. Totodată, este posibilă extinderea acestuia cu module solare suplimentare.
Cum funcționează sistemul de panouri fotovoltaice care se bagă în priză?
Conform Arena IT, sistemul este proiectat pentru a se conecta direct la rețeaua electrică a locuinței, ceea ce permite consumul imediat al energiei produse de panouri. Dacă energia generată depășește consumul, surplusul poate ajunge în rețeaua electrică. Totuși, proprietarul nu va fi remunerat pentru energia livrată în rețea decât dacă este înregistrat ca prosumator.
Astfel de sisteme, numite „centrale de balcon” sau „Balkonkraftwerk” în Germania, sunt populare în țările europene, mai ales pentru apartamentele din blocuri. În Germania, astfel de instalații sunt legale pentru o putere de până la 800 W, fără a necesita autorizații speciale pentru conectarea la rețea.
În România însă, instalarea unui astfel de sistem poate ridica anumite dificultăți. Potrivit sursei citate anterior, montarea panourilor pe fațada blocului ar putea necesita aprobarea asociației de proprietari. De asemenea, conectarea la rețea fără a beneficia de statutul de prosumator poate genera probleme legate de contorul electric și de gestionarea energiei suplimentare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4013210082d68adf27f160818e080e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9d53f652ac683a00dd4cb324b8566d60.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5a459ba85f1c65bf1c2942d15f8aafe5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_eb6ffc368512710baef73f59e97475e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1dab9ba9bb964175646e3dc5d7dc8fc5.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a7dcfea9d3cd5c849528c01a4afc8669.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/panouri-solare-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/chiuveta-fara-apa-e1775382860890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/reactiile-oamenilor-dupa-ce-raed-arafat-a-cerut-ca-accesul-la-tiktok-instagram-si-facebook-sa-fie-limitat-pentru-copiii-sub-15-16-ani-din-romania-e1769924481536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/irina-fodor-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-balan-s-a-casatorit-cu-victor-cornea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_44d6112f5806f77c50f876baa3bfb9ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-prima-reactie-dupa-ce-psd-i-a-retras-sprijinul-politic--ministrii-psd-isi-vor-da-demisia-pana-la-sedinta-de-joi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/supermarket-morrisons-marea-britanie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/village-at-lyons-irlanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/strada-oras-turisti-napoli-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antiseptic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muntii-dolomiti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/incendiu-cet-vest.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-a-anuntat-ca-nu-demisioneaza-chiar-daca-a-pierdut-sprijinul-politic-al-psd--ministrii-psd-isi-vor-da-demisia-pana-la-sedinta-de-joi-7-e1776753277252.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pret-benzina-motorina-21-aprilie-2026.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moaste-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
dorupelerinu 02.04.2026, 18:33
La noi întotdeauna este un Gică contra. Ba trebuie o aprobare,ba o autorizație,ba o taxă,ceva care să îl determine pe cetățean să renunțe. Romanul trebuie să se chinuie.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.