Lucrările se desfășoară în timpul nopții, astfel încât traficul să fie cât mai puțin afectat, spune Bujduveanu pe pagina de Facebook. 

„Am început refacerea carosabilului pe marile bulevarde ale orașului – Calea Victoriei, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu, Piața Victoriei. Sunt artere pe care circulăm zilnic și unde era nevoie urgent de intervenție.

Pentru ca traficul să fie cât mai puțin afectat, lucrările se desfășoară în timpul nopții. Odată cu asfaltarea, refacem și marcajele rutiere, pentru mai multă siguranță în trafic.

Nu ne oprim aici. Administratia Strazilor Bucuresti va continua lucrările și pe alte bulevarde importante, precum Calea Vitan, B-dul Theodor Pallady, B-dul Basarabia etc”, a scris Stelian Bujduveanu.

Luni, acesta declara că lucrările de asfaltare ar urma să fie realizate până în primăvară.

„Acum asfaltăm Magheru, mergem pe Calea Victoriei, Regina Elisabeta, Rosetti. Ne-am propus să începem din centru. Şi pentru a nu crea probleme în trafic, asfaltăm doar seara, a doua zi lumea poate să circule liniştit, a doua zi, a treia zi iar intrăm la asfaltat.

Acest program mare de asfaltare, pe care l-am început în toamna aceasta, vine ca o completare, pentru că, pe lângă asfaltare, trebuie şi marcaje rutiere realizate. În ritmul în care suntem acum, veţi vedea că centrul oraşului va fi acoperit până în primăvară”, a spus Bujduveanu, pentru Radio România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

DrumulTaberelor 24.09.2025, 19:57

Șoseaua Progresului când? Asfalutul e plin ce crapături și dâmbrui, între 13 sept și Liberty e muci banda 1

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.