Scandal la poarta de îmbarcare

Incidentul a avut loc pe 15 decembrie și a fost cauzat de întârzieri la controlul pașapoartelor, iar pasagerii au fost redirecționați pentru a-și reprograma zborurile. Peste 40 de persoane au fost refuzate la îmbarcare, deși avionul era încă pe pistă, relatează Daily Mail.

Un videoclip postat pe rețelele sociale arată un grup de pasageri care încearcă să discute cu un angajat al aeroportului, în timp ce acesta le explică situația. „Știu, nici eu nu sunt mulțumit de asta”, le spune acesta, în timp ce oamenii acuză că decizia a fost luată „în mod intenționat”.

Potrivit persoanei care a postat videoclipul pe platforma X, avionul către Tirana, zborul FR6887, era încă pe pistă în momentul în care pasagerilor li s-a refuzat accesul la bord. „Ryanair și Budapest Airport nu au lăsat 40+ persoane să se îmbarce la zborul FR6887 către Tirana. Poarta s-a închis, iar îmbarcarea a fost refuzată, deși avionul era încă acolo. Bagajele au fost descărcate și ni s-a spus să plecăm”, a scris acesta pe X.

 

Întârzieri la controlul pașapoartelor

S-a constatat că pasagerii au fost blocați timp de aproape o oră la controlul pașapoartelor pentru călătorii din afara Uniunii Europene. Din cauza cozilor uriașe, aceștia au ajuns la poartă prea târziu.

Pasagerul acuză, în clipul video, că nu a fost anunțat un ultim apel pentru zbor. „A durat o oră la controlul pașapoartelor pentru cetățenii non-UE din cauza procesării lente. Nu a fost niciun ultim apel pentru zborul către Tirana programat la ora 14.20”, a adăugat acesta.

El a mai menționat că a ajuns la poarta 26 la ora 14.00, însă poarta fusese închisă, iar îmbarcarea refuzată pentru aproximativ 40 de persoane.

Reacția aeroportului din Budapesta și a companiei Ryanair

Un purtător de cuvânt al aeroportului din Budapesta a declarat pentru Daily Mail: „În perioada respectivă, un număr mai mare de zboruri au decolat simultan decât de obicei din zona non-Schengen, ceea ce a cauzat aglomerație la controlul pașapoartelor. Aeroportul din Budapesta și Direcția Poliției Aeroportuare au făcut tot posibilul pentru a se asigura că pasagerii trec la timp prin controale, dar, din păcate, nu toate companiile aeriene și-au așteptat pasagerii. Pasagerii care au pierdut zborurile au fost ajutați să-și rezerve alte zboruri. Ne cerem scuze pasagerilor afectați pentru orice inconveniente cauzate.”

De asemenea, compania aeriană Ryanair a explicat, pentru publicația citată, că întârzierile la controlul pașapoartelor din aeroportul din Budapesta au dus la pierderea zborului de către mai mulți pasageri.

Doar 137 de pasageri au putut urca la bordul avionului, iar celor refuzați li s-au returnat bagajele. Avionul a așteptat peste 30 de minute pentru descărcarea bagajelor înainte de a decola.

„Din cauza întârzierilor la controlul pașapoartelor pe aeroportul din Budapesta (15 decembrie), un număr de pasageri au pierdut acest zbor de la Budapesta la Tirana. Dacă acești pasageri s-ar fi prezentat la biroul de la poarta de îmbarcare înainte de închidere, ar fi putut urca la bord alături de ceilalți 137 de pasageri care s-au prezentat la timp”, a transmis Ryanair.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.