NASA încheie misiunea de pe Marte a minielicopterului „Ingenuity”, după ce i s-a rupt o elice în timpul zborului

 5 comentarii
Arhiva foto

Elicopterul Mars Ingenuity al NASA, primul vehicul care a realizat un zbor motorizat și controlat pe o altă planetă, și-a încheiat misiunea, după ce una dintre elicele sale s-a defectat în timpul celui de-al 72-lea zbor al său, a anunțat joi NASA, citată de Reuters.

Ingenuity a ajuns pe Marte în februarie 2021, atașat de partea inferioară a roverului Perseverence. În acest timp, a efectuat 72 de zboruri și a făcut istorie, fiind prima aeronavă cu motor care a zburat pe o altă planetă.

La ultimul său zbor de pe 18 ianuarie, elicopterul-robot a fost pus să zboare într-o zonă deosebit de aridă și lipsită de caracteristici a lui Marte. Elicopterul ajunsese la o altitudine de 12 metri, dar apoi a fost nevoit să facă o „aterizare de urgență”, iar comunicarea cu echipa de pe Pământ s-a întrerupt brusc.

După ce a fost restabilită comunicarea, Ingenuity a trimis către NASA imagini care au arătat că una dintre elicele sale s-a rupt, lăsându-l incapabil să-și mai continue misiunea.

„Elicopterul istoric Ingenuity al NASA a efectuat ultimul zbor pe Marte. După 72 de zboruri incredibile, acest elicopter remarcabil a zburat mai departe și mai sus decât am crezut vreodată că este posibil”, a transmis Bill Nelson, administrator al NASA, pe X.

Iniţial, minielicopterul a fost programat să facă doar cinci zboruri scurte. Dispozitivul a depășit însă așteptările și a zburat de 72 de ori pe Marte, pe distanțe de 14 ori mai lungi. În total, elicopterul a acumulat două ore și opt minute de zbor și a acoperit o distanță de 17 km. Cea mai mare altitudine la care a reușit să ajungă a fost măsurată la 24 de metri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    hurricane 26.01.2024, 12:23

    cum statea tarul in palatul sau din moscova si analizand tactica operatiunii speciale pentru ocuparea teritorilor rusesti vorbitoare de rusa a abservat prin telescopul supra performant '' babusca '' cum ucrainienii veniti cu tractoarele taiau cu bonfaierul elicea elicopterului martian

  • Avatar comentarii

    Realist2023 26.01.2024, 13:10

    IMENS succes al omenirii - primul aparat zburator pe alta planeta !! Bravos tuturor celor care au facut posibila "minunea" !

  • Avatar comentarii

    Alex.59 26.01.2024, 15:57

    Progresul omenirii cere și unele mici sacrificii, nu..? Oricum a fost o realizare și o performanță notabilă... ?

  • Avatar comentarii

    bituca 27.01.2024, 09:38

    Au trimis cumva o chinezarie pe Marte?

  • Avatar comentarii

    durban22 27.01.2024, 14:08

    De curiozitate....Ce folos a adus acest elicopter, impreuna cu intreaga misiune americana pe MARTE, intregii omeniri ??.

ALTE ȘTIRI
Un colaj cu un fundal verde cu negru si un medalion cu un barbat
Analiză
09:30
Cum a funcționat timp de doi ani un post de radio online care emitea propagandă legionară. Radio Camarad, emisiuni despre „mafia evreiască”, „goimi” și „târtani”
Picioare de femeie încălțate cu pantofi cu toc înalt și legate cu un lanț.
08:55
Planul diabolic prin care o femeie din Vaslui a încercat să-i fure iubitului 47.000 de euro. „Fără poliție, ne-am înțeles!”
MONDEN
Sandra Mutu pe stadion
09:18
Imagini cu Sandra Mutu la pupitrul știrilor Antena Stars. „Am început oficial. Și nu-mi spuneți că n-am zâmbit suficient”
Dan Alexa despre idila cu Andreea Popescu
09:11
Reacția lui Dan Alexa, după ce Andreea Popescu a recunoscut idila. Ce o face specială pentru el: „Rar am întâlnit”
POLITIC
Vicepremierul Tanczos Barna ține un deget în zona buzelor
2 sept.
UDMR spune că ar putea susține un guvern minoritar PSD, dar are o condiție decisivă pentru Grindeanu
Nicușor Dan, după decizia CCR care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandatul de primar în Timișoara: „S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ alte motivări ale Curții”
2 sept.
G4media: Comisia Europeană cere României explicații despre noua Lege a integrității și „amendamentul Fritz”. Ce întrebări a primit Bucureștiul
Ultimele știri
10:00
Rafinăriile europene obţin profituri aproape record din benzină, pe fondul crizei globale de aprovizionare
09:43
Un șofer român de TIR a fost răpit și torturat o săptămână și chiar înainte să fie executat a fost salvat de poliția spaniolă. Video cu pistolul la tâmpla lui a ajuns la alți șoferi români
09:40
În anii 900, vikingii au îngropat 18,5 kilograme de argint într-un vas. În 2026, un bărbat care își făcea o terasă a găsit comoara
09:37
ÎCCJ pronunță astăzi decizia cu o miză de 4,8 miliarde de lei: Magistrații cer plata restanțelor salariale, Guvernul avertizează asupra impactului bugetar
TRENDING
06:49
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
07:00
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
08:34
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Alexis, puiul de focă orfan
08:07
Un pui de focă și-a căutat mama timp de trei zile, din plajă în plajă, în Grecia: „A fost clar că trebuie să intervenim”
O familie formată din soț și soție, mândoi îmbrăcați în alb, în timp ce țin un bebeluș în brațe
2 sept.
Doi soți sunt obligați de stat să trăiască separat, la mii de kilometri distanță, pentru că femeia nu are un salariu destul de mare
O stradă întunecată din Italia, unde blocurile sunt foarte apropiate, atât devapropiate în cât lumina naturală nu mai pătrunde
2 sept.
O badantă din Italia a rămas fără portofelul cu 200 de euro și acte când a fost abordată de un bărbat pe o stradă întunecată de lângă casă 
Cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică - Imagine cu coaste de vițel cu os, maturate la uscat, coapte cu ierburi și condimente, servite pe o tavă neagră
2 sept.
Ghidul consumatorului inteligent: cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
O mână ține un smartphone pe ecranul căruia este deschisă aplicația ROeID, cu mesajul „Identitatea ta digitală”. Pe masă, în fundal, se află o carte de identitate românească.
08:52
Cum îți faci cont ROeID de pe telefon, în 5 pași. Ai nevoie doar de smartphone și cartea de identitate
Otopeni, România – 25 februarie 2020: Pasageri în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă, situat în apropierea orașului București, România.
08:15
Exod istoric în România: În 2025 s-a înregistrat cel mai mare număr de plecări definitive din țară din ultimii 35 de ani. De ce nu mai vor românii să se întoarcă
Sigla METRO, cu litere galbene strălucitoare pe clădirea albastră în spatele verdeții luxuriante
06:35
Un lot de brânză a fost retras din magazinele METRO după depistarea bacteriei Listeria. ANSVSA le cere clienților să nu îl consume
Centrala Nucleară de la Cernavodă
2 sept.
Noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar la Cernavodă: Nave și barje vor fi amplasate la 600 de metri distanță, pentru a direcționa apa spre centrală
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul