Nick Vujicic, omul fără mâini și fără picioare, vine la București

„Când s-a născut Nick Vujicic, în urmă cu 29 de ani, în oraşul Brisbane din Australia, în sala de naşteri s-a aşternut liniştea. Tatălui său, prezent la naştere, i s-a oprit respiraţia pentru câteva momente, iar medicul şi asistentele au încremenit. Mama lui Nick îşi auzea nou-născutul plângând, dar se întreba unde e: nu credea că arătarea fără mâini şi fără picioare este copilul ei! În primele zile de la naştere, niciun apropiat al familiei nu a îndrăznit să le spună părinţilor felicitări, nimeni nu a trimis un buchet de flori la spital.

Copilăria i-a fost marcată de răutăţile colegilor, de neputinţa de a-şi face prieteni şi de ignoranţa oamenilor din jur, care i se adresau mereu ca unui copil retardat.

La vârsta de 10 ani, a decis că nu-şi mai suportă viaţa şi a încercat să se sinucidă, după ce îşi făcuse o listă cu toate lucrurile pe care nu le va putea face în viaţă, din cauza handicapului, şi de care realiza că nu se va putea bucura vreodată.

„Mă gândeam că nu m-aş putea însura. Cine ar vrea un soţ fără mâini şi fără picioare? Şi chiar dacă m-aş însura, cum mi-aş ţine de mână soţia? Cum aş dansa cu mireasa mea în seara nunţii?”, îşi povesteşte Nick momentul de cumpănă în interviurile pe care le acordă în întreaga lume.

Părinţii au fost principalii lui susţinători. L-au sprijinit mereu şi l-au încurajat. Au refuzat să-l înscrie la o şcoală pentru copii cu handicap, aşa că şi-au folosit imaginaţia pentru ca Nick să facă faţă cerinţelor. Cum cel mai greu era scrisul, i-au construit un dispozitiv de ţinut creionul, lipit de un deget ce iese din ciotul care-i ţine loc de picior stâng.
După liceu, Nick Vujicic a urmat cursurile Universităţii Grif fin din Logan, Australia, de unde a obţinut o dublă specializare, în Contabilitate şi Planificare financiră. La 19 ani de la momentul în care l-a bântuit gândul morţii, Nick se bucură de cereri în căsătorie de la femei din toată lumea. A avut câteva relaţii stabile, însă mai aşteaptă încă femeia care să îi devină soţie.

Când se trezeşte dimineaţa, Nick dă la o parte pătura cu ciotul ce-i înlocuieşte piciorul stâng şi aprinde lumina cu o crosă. Se mişcă prin casă ajutându-se de ciot, se spală pe dinţi cu o perie fixată într-un dispozitiv lipit de perete, se bărbiereşte şi îşi piaptănă părul cu o improvizaţie similară şi apoi se aşază la computer. Chiar se pricepe la mânuit tastatura! Poate tasta 43 de cuvinte pe minut, cu degetul mare ce iese din ciot, şi pe care îl alintă „copănelul de pui”.
Când iese la plimbare, foloseşte un cărucior electric pe care îl acţionează cu ajutorul „copănelului”. Handicapul nu l-a împiedicat să facă sport şi să se distreze, aşa că înoată, pescuieşte, face surf, călăreşte şi joacă fotbal ori golf.
Nick Vujicic e, înainte de orice, un supravieţuitor al unei boli care, de cele mai multe ori, ucide la puţin timp după naştere. Doctorii australieni i-au pus diagnosticul târziu, fiindcă nu se mai confruntaseră cu aşa ceva: sindrom Tetra-Amelia, cauzat de o mutaţie genetică.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro