Mergi direct la conținut »
Plagiatorul Cristian Petcu a redevenit secretar general la ICR. Are un verdict dat de Comisia de Etică a Universității Craiova
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Plagiatorul Cristian Petcu a redevenit secretar general la ICR. Are un verdict dat de Comisia de Etică a Universității Craiova

Plagiatorul Cristian Petcu a redevenit secretar general la ICR. Are un verdict dat de Comisia de Etică a Universității Craiova

Cristian Petcu, care în trecut a fost susținut de PNL pentru consiliul de administrație al TVR și care are un verdict de plagiat dat de către Comisia de Etică a Universității Craiova, a fost numit secretar general al Institutului Cultural Român (ICR). Ordinul de numire este semnat de președintele ICR, Mirel Taloș.

De Sidonia Bogdan,

Ca urmare a dezvăluirilor din România liberă, în care Cristian Petcu era acuzat de plagiat și autoplagiat, el având două titluri de doctor în teologie și istorie, în martie 2018, Comisia de Etică a Universității Craiova a ieșit cu verdict de plagiat pentru teza de doctorat în teologie.

Raportul Comisiei de Etică a propus atunci retragerea titlului de doctor în teologie.

59 de fragmente sunt plagiate fie prin preluare ad litteram a textului, fără indicarea sursei, fie, cel mai frecvent, prin parafrazare incorectă, schimbându-se câteva cuvinte sau ordinea acestora, dar păstrându-se ideile şi argumentele autorului plagiat.

Raportul Comisiei:

Comisia de etică a mai constat că acuzaţia de autoplagiat este ”pe deplin întemeiată” şi că în urma lui a rezultat un ”autoplagiat de proporţii”: 32 de pagini, mai exact 17% din teza de doctorat în teologie, a fost copiată de Cristian Petcu din teza pe care acesta a susţinut-o în istorie.

Apărarea lui Petcu a fost că cele două teze de doctorat ale sale, ”Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918-1940) şi bazele ei canonice” şi ”Guvernarea Miron Cristea”, se referă la evenimente petrecute în acelaşi interval de timp, o serie de teme majore fiind astfel comune.

Petcu a obţinut titlul de doctor în istorie în 2009, cu o teză intitulată ”Guvernarea Miron Cristea”, pe care a susţinut-o la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Visa la al treilea doctorat

Iar un an mai târziu, fostul secretar de stat a reuşit să devină şi doctor în teologie, la Craiova, cu o teză care avea o temă asemănătoare cu prima: ”Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918-1940) şi bazele ei canonice”.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața

Iar ascensiunea sa academică nu s-a oprit aici. În anul 2013 și-a început studiile doctorale, pentru a obține un al treilea doctorat, la ANI a SRI, însă în urma scandalului public care a lovit instituția de învățământ a SRI, din cauza numeroaselor verdicte de plagiat, doctoranzii cu teze în lucru au fost blocați, iar instituția a promis reformă.

Deși avea aceste probleme de integritate, Petcu a mai deținut și în trecut aceeași funcție în ICR, iar înainte de asta, a fost secretar de stat în Ministrul Culturii, în mandatului ministrului Gigel Știrbu, de care este apropiat în partid.

În anul 2018, Petcu a fost alegerea PNL pentru Consiliul de Administraţie al TVR.

Ordinul de numire este semnat de președintele ICR, Mirel Taloș:

ordin petcu
Close
Închide
  Close