De Valentina Postelnicu,

Călin Popescu Tăriceanu precizează, într-o postare pe Facebook, că iniţiatorii NU propun “anularea amenzilor pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au produs tulburări ale ordinii şi liniştii publice”.

“Nu este un proiect care să ne facă pe cei care am respectat legea să ne simțim nedreptățiți. Nu urmărim să descurajăm poliția să-și facă datoria. Este o lege care va permite justiției să funcționeze și să nu fie îngropată în peste 300.000 de dosare”, mai spune liderul ALDE.

Ce prevede proiectul

  • Procesele-verbale de contravenţie emise în temeiul articolului 28 din OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă se declară nule.
  • Amenzile aplicate în temeiul proceselor-verbale şi care au fost achitate, în tot sau în parte, de către debitori se restituie acestora, la cerere.
  • Pentru amenzile care nu au fost achitate, în tot sau în parte, (…) organele fiscale nu vor da în debit sumele datorate în vederea executării silite. Persoanele sancţionate contravenţional şi care nu au achitat cuantumul amenzii până la data în vigoare a prezentei legi nu achită amenzile aplicate.
  • Anularea nu se aplică proceselor-verbale prin care s-au impus sancţiuni privind încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi celor aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cum a apărut de nicăieri proiectul Jandarmeriei privind protestele: IGJR a vrut să deturneze o iniţiativă a ONG-urilor
Recomandări
Cum a apărut de nicăieri proiectul Jandarmeriei privind protestele: IGJR a vrut să deturneze o iniţiativă a ONG-urilor
 

Ce spun iniţiatorii

Parlamentarii care semnează proiectul afirmă că, de la începutul stării de urgenţă au fost reclamate în spațiul public, prin intermediul materialelor difuzate de către mass-media, mai multe situații cu români care au fost victime ale acțiunii abuzive a forțelor de ordine în ceea ce privește aplicarea de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare instituite de Guvernul României.

“În această perioadă, conform cifrelor furnizate de autorități, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro), pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă. Cuantumul amenzilor din România cu siguranță ne situează pe locul întâi între țările Uniunii Europene”, se precizează în motivarea legii.

Cazul Floyd de România. Un bărbat din Vatra Dornei a murit după ce un jandarm l-a presat la pământ. Ce a urmat
Recomandări
Cazul Floyd de România. Un bărbat din Vatra Dornei a murit după ce un jandarm l-a presat la pământ. Ce a urmat
 

Ei amintesc şi decizia Curţii Constituționale potrivit căreia OUG 34/2020, care majorează nivelul amenzilor pentru încălcarea ordonanțelor militare, „este neconstituțională, în ansamblul său”, pentru că, legiferând în zona restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale, trebuia să fie adoptată sub formă de lege, conform Constituției.

“Starea de urgență nu presupune anularea, omiterea sau tratarea superficială sau formală a pașilor legislativi și operaționali prevăzuți în orice stat de drept și democrație, ci dimpotrivă. Starea de urgență, ca măsură excepțională în cazuri excepționale, presupune mai mult ca oricând intensificarea, dezvoltarea și îmbunătățirea relațiilor dintre toți reprezentanții puterilor în stat, societate civilă și cetățeni. Este necesar ca orice măsură dorită a fi aplicată în situația actuală să poarte girul unei clare și explicite justificări atât la nivel legislativ, cât și operațional, reamintind că forul reprezentativ al puterii legislative, în orice stat de drept și democratic este Parlamentul”, mai spun iniţiatorii.

Curtea Constituțională a decis, pe 6 mai, că amenzile majorate, în perioada stării de urgenţă, sunt neconstituţionale. Judecătorii au admis, atunci, sesizarea Avocatului Poporului.


Citeşte şi:

Modelele anti-COVID de succes despre care nu se vorbește. Slovenia, Slovacia, Vietnam și Taiwan au împreună doar 139 de decese

O companie românească a dezvoltat o platformă de telemedicină care ar putea pune „mersul” la medic pe alte coordonate. Ce șanse are telemedicina în țara dosarului cu șină

“Suntem tratați ca niște câini”. Mărturia lui Nuwan, unul dintre cei 44 de srilankezi de la Botoșani concediați pentru că au stat în izolare alături de suspecți de COVID-19

La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO
La 4 ani era declarată„cea mai frumoasă fată din lume”.Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Horoscop 3 iunie 2020. Balanțele se lovesc de câteva complicații, Taurii au probleme financiare
HOROSCOP
Horoscop 3 iunie 2020. Balanțele se lovesc de câteva complicații, Taurii au probleme financiare