„Introducerea calcului diferențiat al taxei clawback și schimbarea radicală a modalității de stabilire a prețului medicamentelor, trecând de la o abordare strict financiară la una centrată pe nevoia pacienților de a găsi în farmacii medicamentele de zi cu zi, sunt singurele soluții pentru a opri dispariția medicamentelor de pe piață și pentru a scoate din criză industria farmaceutică locală,” a declarat Dragoș Damian, Președintele APMGR, după o întâlnire cu conducerea Ministerului Sănătății.

APMGR propune constituirea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanții Ministerului Sănătății, ai Agenției Naționale a Medicamentului și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai producătorilor de medicamente și ai asociațiilor pacienților, care să elaboreze o nouă modalitate de calcul al prețului la medicamente care să înlocuiască Ordinul MS nr. 75/2009 până cel târziu la data de 1 octombrie 2016. Până atunci, APMGR a solicitat aplicarea prevederilor legale așa cum sunt acestea în vigoare în acest moment.

Ministerul Sănătății a asigurat reprezentanții APMGR că nu există nicio obiecție împotriva introducerii calculului diferențiat al taxei clawback și a fost absolut de acord că este nevoie de o schimbare radicală a modului de calcul al prețului medicamentelor.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.