„Mi-e rușine, dar ce să fac?!”. Poveștile emoționante ale românilor care trăiesc în sărăcie și își vând trecutul pe tarabe, în târg

Orice târg de weekend spune o mulțime de povești. În spatele gardurilor de tablă, zeci de oameni își aștern viețile pe asfalt.

Pături întinse pe jos, genți găurite, pantofi vechi, un fier de călcat ruginit, o icoană cu sticla spartă și rama ruptă. Aici nu e neapărat comerț, ci o luptă pentru supraviețuire.

Doamna cu farfuriile și cele două pături

„Am rămas cu 1.600 de lei pensie. Din aia, 800 se duc pe medicamente și facturi. Restul… vedeți aici!”, spune o doamnă de 73 de ani, venită în târg cu o ladă de plastic plină cu farfurii și două pături. „Mi-e rușine, dar ce să fac? Mă știu vecinii, dar doar așa mai fac și eu un ban…”, continuă ea.

La doi pași, un bărbat înalt scoate dintr-o sacoșă imensă de rafie mai multe cărți.

„Am fost profesor de istorie, dar la sat. Am 40 de ani de catedră. Acum vând cărțile ca să am ce pune pe masă. Pensia mea nu ajunge nici la jumătate din prețurile din magazine. Plus dările la stat, mâncarea, medicamentele, tratamentele”, recunoaște dezamăgit.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 35

Sute de telefoane și tablete nefuncționale

Nea Cornel, prietenul de-o viață, și-a luat o tarabă lângă el și vinde scule vechi: șurubelnițe, clești, tot ce-a avut prin casă și nu mai folosește.

Privirile lor sunt goale. Cei mai mulți dintre ei nu vând lucruri, ci amintiri, bucăți din viețile lor. Își scot trecutul la tarabă pentru un trai dificil din punct de vedere economic.

Din târg nu lipsește o familie care vinde oale și tigăi. Totul e folosit, nimic nu e nou. Seturi întregi de pahare din diverse promoții, jucării și ursuleți de pluș, dar și telecomenzi de televizor, tablete și telefoane care nu mai funcționează, dar care sunt bune pentru piese.

„Unde mai dai doi lei pe-o cămașă sau pe-un pantalon?!”

Într-un colț al târgului, tocmai a sosit un transport cu haine din Elveția și Austria. „Spălate și dezinfectate”, după cum spune vânzătoarea. „Doi lei, oferta anului! Unde mai dai doi lei pe-o cămașă sau pe-un pantalon?!”, continuă ea.

Lumea se oprește, caută prin stivele de haine aruncate unele peste altele. La două tarabe mai încolo, prețul ajunge la cinci lei pentru tricouri sau adidași. Sunt și tricouri noi, „primite de pe la fabrici de angajați”. Două la zece lei, chiar și măsuri mari pentru grăsuți.

Și alții scot dintr-o dubiță teancuri de haine. Toate sunt noi, cu etichetă, nepurtate. Prețul e mai mare aici: zece lei. Doritori sunt, se opresc, caută și foarte mulți chiar cumpără. „Sunt mai ieftine ca-n magazine, ce să facem?!”, e replica mereu auzită.

Parfumuri între 50 și 350 de lei, „alea de lux, șefule”

Și totuși, la câțiva metri mai încolo, apare altă lume. Aceleași tarabe ruginite, dar pe care tronează ceasuri de lux, monede rare și bijuterii de sute de lei. Vânzătorii sunt cu ochii în patru, hoții nu lipsesc, poliție nu e printre tarabe.

Aici nu e sărăcie, e doar afacere. „Cumpărăm și vindem mai departe. E muncă grea să ai banii investiți în ceva și să aștepți cu lunile ca să faci profit”, ne spune unul dintre comercianți.

Mai încolo, o mașină e plină cu parfumuri sigilate. „Le aduc din străinătate. Cine știe cumpără. Nu mă încurc cu mărunțișuri! Am de la Germania până în Arabia Saudită. Astea de firmă șmechere le dau mai scump: 200, 350 de lei, alea de lux, șefule”, explică vânzătorul.

„Astea arăbești sunt cam pentru toată lumea, de la 50 la 80 de lei”, mai adaugă. Are telefon de ultimă generație și un ceas cu cadran imens pe mână. N-are niciun stres, așteaptă doar clienți.

Lupta pentru supraviețuire într-o Românie împărțită în două

În timp ce un pensionar numără câțiva firfirici pentru a lua patru perechi de ciorapi, la zece lei, dialogul prinde viață: „Îți dau și niște adidași? La 50 de lei, aproape noi. Ce măsură ai?!”. Nu e doar o afacere, ci și o întâlnire între oameni care se văd pentru prima dată.

Târgul e oglinda perfectă a unei Românii împărțite în două. Unii își vând viața pe câțiva lei, alții investesc în lux, colecții și obiecte rare. Valea Cascadelor nu e doar un târg de vechituri, ci și o radiografie a țării.

Între pături întinse pe asfalt și vitrine improvizate cu obiecte de lux, între bocanci rupți și ceasuri de aur se desfășoară lupta pentru supraviețuire.

Și, da, există și o goană după profit, pe care puțini o ating. Restul vând ce găsesc pe străzi sau în dulapurile apartamentelor, ca să supraviețuiască.

În 2024, aproape unu din cinci români era afectat de sărăcie

Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2024, rata sărăciei relative în România a fost de 19%, ceea ce înseamnă că aproape unu din cinci români trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau sub 60% din media veniturilor disponibile pe adult echivalent.

Rata sărăciei pe sexe a fost mai ridicată în rândul femeilor. Cea mai mare incidență a sărăciei s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârste între 0 și 17 ani (26,2%) și între 18 și 24 de ani (22,2%).

Raportul notează că, dacă în 2024 nu s-ar fi plătit pensiile și celelalte transferuri sociale, două cincimi din populație (41,4%) s-ar fi aflat sub pragul sărăciei relative. Situația s-ar fi înrăutățit în mod evident pentru persoanele vârstnice (65 de ani și peste), dintre care 84,8% ar fi fost în stare de sărăcie relativă.

Care sunt cele mai sărace țări din Europa?

Cele mai sărace țări din Europa sunt, în general, evaluate pe baza PIB-ului pe cap de locuitor. În funcție de datele recente (2023–2024), cele mai sărace țări europene sunt:

• Moldova: 4.500 €
• Ucraina: 5.000 €
• Kosovo: 5.200 €
• Albania: 5.800 €
• Macedonia de Nord: 6.100 €
• Bosnia și Herțegovina: 6.300 €
• Belarus: 7.200 €
• Serbia: 7.800 €
• Muntenegru: 8.200 €
• Rusia: 10.000 €

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro