Scăpare în legea care prevede zile libere pentru părinţi când se închid şcolile: Nu pot beneficia şi cei cu copii la creşe

Comentează
Poezii pentru copii

Guvernul se reuneşte la ora 17:00 pentru a emite normele de aplicare ale legii care permit acordarea de zile libere plătite pentru părinţi atunci când şcolile sunt închise temporar.

Deşi măsura ar trebui să se aplice tuturor celor care au copii cu vârsta de până la 12 ani, modul în care sunt structurate legile privind educaţia în România a făcut ca prevederile să nu se aplice şi în cazul creşelor.

Situaţia a fost confirmată pentru Libertatea de iniţiatorul proiectului, Marian Cucşa (ALDE).

Creşele nu sunt unităţi de învăţământ

Legea prevede că se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţi.

Proiectul, promulgat de preşedinte, ar uşura viaţa a mii de familii care sunt afectate acum de criza provocată de COVID-19.

Deşi grădiniţele sunt unităţi de învăţământ, creşele au un regim special, stabilit prin Legea 263/2007. Ele sunt definite ca instituţii publice, coordonate de Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.

Deşi educaţia antepreşcolară este reglementată de Legea educaţiei, instituţiile unde aceasta se desfăşoară, în mod paradoxal, nu sunt.

Când am făcut legea, se referea la copii între 0 şi 12 ani înscrişi în unităţi de învăţământ. Nu am sesizat şi nu mi s-a adus la cunoştinţă că nu intră creşele Marian Cucşa, iniţiatorul legii

Guvernul a promis o soluţie

Executivul va elabora normele de aplicare a legii în şedinţa de astăzi. Marian Cucşa spune că i-a fost adusă la cunoştinţă această situaţie de către asociaţii ale părinţilor, iar el a contactat Guvernul pentru a fi remediată problema.

Legea promulgată de el poate fi modificată în Parlament, însă asta ar dura, aşa că cea mai rapidă soluţie este emiterea unei Hotărâri de Guvern care să includă creşele sau stabilirea unor norme metodologice care să acopere acest vid.

Guvernul ar urma să anunţe o soluţie după şedinţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A șaptea ședință CSAT din mandatul lui Nicușor Dan și a patra din 2026
6 sept.
A patra ședință CSAT pe 2026 convocată de Nicușor Dan. Ce se va discuta pe 7 septembrie
Vor începe lucrările pe Bulevardul Unirii, de la Parlament la Piața Unirii, zona construită de Ceauşescu în București (2)
6 sept.
Ciprian Ciucu anunță un „coridor verde” şi „oraş-parc” pe 4 kilometri în București: „Zona nu a mai fost reîmprospătată de când au construit-o ai lui Ceauşescu”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
6 sept.
Oana Tomoiagă, adevărul despre certurile cu Mirela Vaida la Asia Express: „Ne știam doar la bine, cum s-ar zice”
Valerie Lungu
6 sept.
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Influencerița a schimbat ținutele elegante cu rucsacul de drumeție
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan în prima zi de colaborare oficială FOTO Presidency
Analiză
6 sept.
România, țară în era interimatului. Lista instituțiilor fără șefi cu puteri depline
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice din România după demiterea premierului Ilie Bolojan
Analiză
6 sept.
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice, după demiterea premierului Bolojan, de la „Guvern în termen rezonabil” până la „Siegfried Mureșan a dispărut”
Ultimele știri
6 sept.
Cine este șeful AfD în Saxonia-Anhalt, Ulrich Siegmund, numit „cel mai periculos om” din Germania, și ce măsuri radicale și-a propus în caz că va prelua puterea
6 sept.
București rămâne „capitala șantierelor” încă doi ani. Ciprian Ciucu: „Nu mă înjură lumea pe stradă”
6 sept.
Ursula von der Leyen s-a dus în Groenlanda, insula arctică râvnită de Donald Trump. Ce urmărește UE? Eurocomisar: „Un parteneriat puternic este crucial”
6 sept.
Un bărbat a plătit aproape 1.000 de euro amendă, la graniță, când a vrut să intre în Croația: greșeala care ne poate costa pe toți
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
horoscopul zilei de astăzi 7 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
6 sept.
Horoscop 7 septembrie 2026. Taurii vor avea șansa de a lăsa tensiunea deoparte și de a-și vedea de treabă și la serviciu și acasă
Vedere de ansamblu a stațiunii litorale Mamaia, sâmbătă, 8 august 2008.
6 sept.
Dezastru în turismul românesc: peste 77% din locurile de cazare goale, românii nu mai vor sau nu-și mai permit vacanțe în țară
Fernando în fața unei clădiri părăsite din satul său din Spania
6 sept.
Cum economisește Fernando 700 de euro pe lună, în Spania: „Vorbesc singur de nevoie”
Copii de vârstă preșcolară cu rucsacuri, mergând acasă de la școală
6 sept.
Începe anul școlar 2026-2027. Când primesc elevii următoarea vacanță și unde pot călători atunci
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Așa arată acum Piața Unirii. Imagine surprinsă din dronă
6 sept.
Lucrările la Planșeul Unirii, aproape finalizate. Restricțiile de circulație în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate, anunță Daniel Băluță
Extragerea loto din 13 august 2026
6 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 6 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
locomotivă arsă gara buftea, 6 septembrie 2026
6 sept.
O locomotivă a luat foc în Gara Buftea: cum e afectată circulația trenurilor
un ceas deșteptător mecanic, cu design clasic rotund și două clopoțele în partea superioară, așezat direct pe sol. Ceasul este înconjurat de un covor dens și bogat de frunze uscate, căzute, care acoperă în întregime pământul. Pe cadranul ceasului se pot distinge cifrele și arătătoarele care indică aproximativ ora două. În fundal, ușor estompate, se profilează trunchiurile și ramurile unor copaci deformați de adâncimea câmpului vizual, sugerând un decor de pădure.
6 sept.
Când trece România la ora de iarnă: ceasurile care trebuie setate manual
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?