Ionuț Gabriel Câmpanu se află de 11 ani în activitatea Ministerului, conform G4Media.

Cine este Bogdan Enescu, noul șef al Jandarmeriei

În vârstă de 46 de ani, colonelul Bogdan Enescu (foto) a fost numit în funcția de inspector șef al Jandarmeriei.

Șefii Jandarmeriei, schimbați din funcție. Anunțul făcut de ministrul de Interne
Bogdan Enescu este noul șef al Jandarmeriei / foto: viitorulilfovean.ro

Enescu a absolvit Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, lucrează în Jandarmeria Română de 23 de ani, timp în care a îndeplinit mai multe funcții.

În prezent, are funcţia de inspector şef în cadrul Inspectoratului de Jandarmi a judeţului Ilfov şi nu a avut nicio legătură cu evenimetele din 10 august 2018.

Marcel Vela, ministrul de Interne:

Marcel Vela a precizat că „în ultima lună și jumătate, Jandarmeria nu a prea colaborat cu MAI în ultima lună și jumătate”. De asemenea, ministrul de Interne s-a arătat nemulțumit și de modul de comunicare din Jandarmeria în privința dosarului protestelor din 10 august.

REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”
Recomandări
REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”

Comunicarea cu Jandarmeria a lăsat de dorit și la desecretizarea convorbirilor radio din 10 august. Evident că nu am pornit discuții despre strategii despre Jandarmerie. De astăzi de când am semnat ordinul, dl Enescu va conduce destinele Jandarmeriei.

Marcel Vela, ministrul de Interne:

Ministrul de Interne a mai menționat că generalul de brigadă Constantin Florea și colonelul Grigore Ciaușescu, care au condus Jandarmeria, se vor întoarce la inspectoratele din care provin.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Ora de vară 2023. Cum se dau ceasurile la noapte
Observatornews.ro
Ora de vară 2023. Cum se dau ceasurile la noapte
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Emag, televizoare și telefoane la 8 lei. Cum a fost posibilă o asemenea eroare și ce decizie au luat reprezentanții companiei
FANATIK.RO
Emag, televizoare și telefoane la 8 lei. Cum a fost posibilă o asemenea eroare și ce decizie au luat reprezentanții companiei
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
HOROSCOP
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!