Spion acuzat de divulgarea de secrete de stat ale României, adus la DIICOT: se întâlnea cu ofițerii KGB la Budapesta

Comentează

Un suspect de 47 de ani este cercetat pentru trădare prin transmiterea de informații secrete de stat, conform unor comunicate emise luni de DIICOT și SRI.

Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova confirmă că bărbatul este un fost angajat al său de rang înalt

UPDATE 20.58 Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova confirmă că presupusul spion arestat în România este un fost angajat al său de rang înalt. Presa scrie că ar fi vorba despre Alexandru Balan, fost adjunct al şefului SIS.

Activitățile suspecte care au dus la arestarea bărbatului

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele suspectului.

Conform DIICOT, „începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizată a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine”.

Suspectul ar fi avut două întâlniri în Budapesta cu ofițeri ai KGB din Belarus. Aceste întrevederi ar fi avut scopul de a transmite instrucțiuni și de a efectua plăți pentru serviciile prestate.

Investigația a fost desfășurată sub egida EUROJUST. Au colaborat servicii de informații din România, Ungaria și Cehia, precum și procurori din Ungaria, Cehia și Republica Moldova.

Implicarea SRI

Serviciul Român de Informații a menționat într-un comunicat că a desfășurat „o activitate specifică complexă” în această cauză. SRI a cooperat cu servicii de informații din Cehia, Polonia și Ungaria, precum și cu serviciul de informații din Republica Moldova în etapa finală.

DIICOT subliniază că „pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

SRI a declarat că „împreună cu partenerii săi naționali și internaționali va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și va acționa cu fermitate în scopul apărării securității naționale”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:31
Doi soți plecați la plimbare în urmă cu trei zile, găsiți morți într-o mașină răsturnată, în Brașov
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...