Un copil de 16 ani a fost găsit ascuns sub o pătură între banchetele unui microbuz care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, tatăl acestuia, care îl însoţea, fiind cercetat penal.
Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au verificat, în noaptea de marţi spre miercuri, un microbuz înmatriculat în Germania, condus de un român de 33 de ani, potrivit politiadefrontiera.ro.
În vehicul se aflau mai multe persoane, însă între banchetele din spate, sub o pătură, se afla ascuns un adolescent. În urma verificărilor, s-a stabilit că are 16 ani şi este fiul şoferului.
"La cercetări, tatăl minorului a declarat că a recurs la aceasta metodă întrucât nu posedă procură notarială din partea mamei, pentru a-și scoate fiul din țară și că dorea să ajungă împreună cu acesta în Germania", precizează Poliţia de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum şi complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.