Boala lunga, moarte sigură.
Asta este de acum razboiul din Ucraina.
Iar zelenski este supus de ceva timp regulii " broaștei fierte".
Acum incepe să înțeleagă că era mai bine sa nu forțeze limitele și să nu își umfle mușchii cu steroizi americani .
Vedeți că acum nu mai vine madam nuland să-i mobilizeze, să le dea scânteia și impulsul necesar ? Și, mai mult decât atât, deja, cineva din noua garda, de la casa albă, l-a pus în temă că s-a terminat cu alocația.
Da doamne ...... ucrainianului mintea de pe urma.
Tragedia este că noi suntem în aria de acțiune a ciclonului.
În 1938, Hitler, predecesorul actualului Lider Suprem al Tuturor Rusiilor redesena şi el hărţile vecinilor, a împărţit Cehoslovacia. După ce anexase regiunea sudetă sub acelaşi pretext al oprimării germanofonilor (pentru ca ulterior să ocupe întreaga țară și s-o împartă în două, cu o regiune anexată și cu una cu regim marionetă, adică ce vrea și Liderul Suprem acum), le-a oferit şi vecinilor Cehoslovaciei bucăţele. Polonia a acceptat, iar Ungaria a luat o bucată chiar măricică. Singura ţară care a refuzat ferm a fost România (Carol al II-lea, cu toate păcatele lui, nici nu a luat în considerare oferta). Ce s-a întâmplat anul următor cu Polonia? Știm prea bine: a fost împărțită de Hitler cu bunul său aliat Stalin. Ulterior, Hitler a invadat Ungaria, iar Stalin a transformat-o în colonie aproape 50 de ani. Dintre toți vecinii Cehoslovaciei, România a fost singura care a avut curajul și demnitatea să refuze așa ceva. Așa cum vom face și acum. Rusia să-și bage oferta în putin. Nu vrem!
Eu chiar sunt curios cum vor reactiona decidentii politici de la noi DACA acest plan ar fi real si va fi aplicat vreodata .(Sper ca unii postaci pro Ucraina sa vada conjuctia ” DACA”)

Să vedem cine ar îndrăzni să accepte să anexăm teritorii de la alte țări și cât ar supraviețui. NU. SUNTEM. RUSIA.
Ce facem cu impartirea Rusiei? Rusia are in componenta sa teritorii ce din punct de vedere istoric nu i-au apartinut niciodata, printre ele regasim si un teritoriu istoric al Chinei. Va da Rusia toate teritoriile inapoi? Daca tot mergem pe drumul asta, hai sa impartim si Rusia.
Chinezii deja bat apropouri. Vujedea, parpy, avocatul, CristianCrisan, ce ziceți? Cum o să fie să rămâneți fără toate teritoriile asiatice și doar cu regiunea europeană, cu un guvern filochinez? Știți cum se spune în chineză "Trăiască Liderul Cel Mai Suprem al Tuturor Chinelor"_
In perioada post razboi rece-când au ramas singura superputere-cei care „au redesenat”-la propriu- harta Europei- au fost SUA!Fosta Jugoslavie a fost sparta in bucați,apoi au creat- ceeace in dreptul internațional se numește„precedentul Kosovo”-invocat de Putin- când a anexat Crimeea!„Precedent Kosovo” atât de periculos și pentru România!
Vladimir Putin are un plan de împărțire a Ucrainei care implică și România și îl va propune lui Trump, susțin surse din serviciile secrete
« Înapoi la articol
VolodimirZelenski 21.11.2024, 18:52
Mirciulica • 21.11.2024, 15:29
Boala lunga, moarte sigură. Asta este de acum razboiul din Ucraina. Iar zelenski este supus de ceva timp regulii " broaștei fierte". Acum incepe să înțeleagă că era mai bine sa nu forțeze limitele și să nu își umfle mușchii cu steroizi americani . Vedeți că acum nu mai vine madam nuland să-i mobilizeze, să le dea scânteia și impulsul necesar ? Și, mai mult decât atât, deja, cineva din noua garda, de la casa albă, l-a pus în temă că s-a terminat cu alocația. Da doamne ...... ucrainianului mintea de pe urma. Tragedia este că noi suntem în aria de acțiune a ciclonului.
Nu uita ca Trump va ajuta Ucraina in continuare.
VolodimirZelenski 21.11.2024, 18:52
BudSpencer • 21.11.2024, 14:43
Foarte bine, sa se dezmebreze si romania sa ia o parte !
Crede-ma, NU vrei asta deloc.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 21.11.2024, 19:37
În 1938, Hitler, predecesorul actualului Lider Suprem al Tuturor Rusiilor redesena şi el hărţile vecinilor, a împărţit Cehoslovacia. După ce anexase regiunea sudetă sub acelaşi pretext al oprimării germanofonilor (pentru ca ulterior să ocupe întreaga țară și s-o împartă în două, cu o regiune anexată și cu una cu regim marionetă, adică ce vrea și Liderul Suprem acum), le-a oferit şi vecinilor Cehoslovaciei bucăţele. Polonia a acceptat, iar Ungaria a luat o bucată chiar măricică. Singura ţară care a refuzat ferm a fost România (Carol al II-lea, cu toate păcatele lui, nici nu a luat în considerare oferta). Ce s-a întâmplat anul următor cu Polonia? Știm prea bine: a fost împărțită de Hitler cu bunul său aliat Stalin. Ulterior, Hitler a invadat Ungaria, iar Stalin a transformat-o în colonie aproape 50 de ani. Dintre toți vecinii Cehoslovaciei, România a fost singura care a avut curajul și demnitatea să refuze așa ceva. Așa cum vom face și acum. Rusia să-și bage oferta în putin. Nu vrem!
CristianCrisan 21.11.2024, 19:46
Eu chiar sunt curios cum vor reactiona decidentii politici de la noi DACA acest plan ar fi real si va fi aplicat vreodata .(Sper ca unii postaci pro Ucraina sa vada conjuctia ” DACA”)
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 21.11.2024, 20:05
CristianCrisan • 21.11.2024, 17:46
Eu chiar sunt curios cum vor reactiona decidentii politici de la noi DACA acest plan ar fi real si va fi aplicat vreodata .(Sper ca unii postaci pro Ucraina sa vada conjuctia ” DACA”)
Să vedem cine ar îndrăzni să accepte să anexăm teritorii de la alte țări și cât ar supraviețui. NU. SUNTEM. RUSIA.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 21.11.2024, 20:07
Catalin08 • 21.11.2024, 14:01
Ce facem cu impartirea Rusiei? Rusia are in componenta sa teritorii ce din punct de vedere istoric nu i-au apartinut niciodata, printre ele regasim si un teritoriu istoric al Chinei. Va da Rusia toate teritoriile inapoi? Daca tot mergem pe drumul asta, hai sa impartim si Rusia.
Chinezii deja bat apropouri. Vujedea, parpy, avocatul, CristianCrisan, ce ziceți? Cum o să fie să rămâneți fără toate teritoriile asiatice și doar cu regiunea europeană, cu un guvern filochinez? Știți cum se spune în chineză "Trăiască Liderul Cel Mai Suprem al Tuturor Chinelor"_
parpalache 22.11.2024, 08:27
In perioada post razboi rece-când au ramas singura superputere-cei care „au redesenat”-la propriu- harta Europei- au fost SUA!Fosta Jugoslavie a fost sparta in bucați,apoi au creat- ceeace in dreptul internațional se numește„precedentul Kosovo”-invocat de Putin- când a anexat Crimeea!„Precedent Kosovo” atât de periculos și pentru România!
‹ 1 2 3
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.