Ministerul Educației anunță comasarea a peste 500 de școli. Oficialii dau asigurări că elevii nu vor fi transferați

Comentează

Peste 500 de școli își pierd statutul de unități cu personalitate juridică și devin structuri arondate altor unități, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Educației. Procedura face parte din reorganizarea rețelei școlare declanșată de minister, în contextul generat de aplicarea programului de guvernare și a măsurilor fiscal-bugetare.  

8% dintre școli devin din unități de sine stătătoare structuri ale altora

Primăriile și inspectoratele școlare județene au transmis Ministerului Educației propunerile de reorganizare a rețelei școlare. Mai exact, lista școlilor care trebuie comasate. Potrivit oficialilor din minister, dintr-un număr de 850 de unități școlare cu personalitate juridică și care nu îndeplinesc pragul minim de elevi, 507 vor deveni structuri arondate altora. În procente, este vorba despre 8% din totalul unităților cu personalitate juridică existente în România. 

„Urmare a procesului de reorganizare, 507 unități școlare cu personalitate juridică (aprox. 8,1% din numărul total de unități cu personalitate juridică existente) devin structuri școlare arondate altor unități”, se arată în comunicat.

Surse din cadrul Ministerului Educației au precizat că această schimbare de statut juridic nu presupune închiderea fizică a unităților de învățământ, nu obligă la relocarea activităților educaționale și nu implică renunțarea la posturile existente. Excepție vor face doar posturile de director. Prin urmare, elevii nu vor fi afectați. Ei vor rămâne fără director și doar atât. 

„În procesul de reorganizare a celor 850 de unități școlare, unele s-au reorganizat prin fuziune între ele, iar altele s-au reorganizat cu unități școlare care îndeplineau deja pragul minim de elevi/preșcolari prevăzut în Legea 141/2025”, mai transmite ministerul. 

Măsura, o soluție împotriva fragmentării rețelei școlare

În acest proces, generat de aplicarea programului de guvernare și a măsurilor fiscal-bugetare, ministerul a lăsat posibilitatea ca fiecare unitate administrativ-teritorială să poată avea cel puțin o unitate de învățământ cu personalitate juridică, indiferent de numărul de elevi înscriși. „Dincolo de urgența generată de criza fiscal-bugetară, prin acest demers se reduce din fragmentarea rețelei școlare, generându-se astfel și un efect subsecvent pozitiv, dar și premisele unui proces mai eficient în stabilirea normelor didactice”.

Ministerul a precizat că, pe parcursul anului școlar, se va face o analiză a modului în care funcționează noua rețea școlară, iar acolo unde va fi nevoie de eficientizări, acestea vor fi făcute.

Ministerul Educației mulțumește inspectoratelor școlare județene și autorităților locale pentru colaborare și pentru „înțelegerea situației excepționale în care ne aflăm ca urmare a crizei fiscal-bugetare, scopul comun al tuturor celor implicați fiind funcționarea sistemului de educație și acoperirea salariilor și burselor din noul an școlar”.

Oficialii din minister precizează că absolut toate acțiunile care vizează reorganizarea rețelei școlare au ca numitor comun „interesul superior al copilului și asigurarea unei educații incluzive de calitate, în contextul restrictiv impus de criza fiscal-bugetară”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește