Comasarea școlilor, între canibalizare și reformă. Secretar de stat: „Școlile nu se vor închide, elevii nu vor face naveta”. Ce spun profesorii și sindicatele

Comentează
Analiză

Școli abandonate, cu lacătul pe ușă, elevi care fac naveta și disponibilizări în rândul personalului nedidactic. Acestea ar fi, potrivit sindicatelor din Educație, consecințele procedurii de reorganizare a școlilor, care a început astăzi. O imagine exagerată, spune, pe de altă parte, ministerul. „Nu se va închide nici o școală, iar elevii vor rămâne în băncile lor”, a explicat pentru Libertatea secretarul de stat Sorin Ion, care a încercat să liniștească tăvălugul zvonurilor. 

Reoganizarea școlilor, strict administrativă

Indiferent că vorbim despre zona urbană sau rurală, în România există două tipuri de unități de învățământ: cele cu personalitate juridică și cele arondate lor, fără personalitate juridică. Acestea din urmă sunt conduse și organizate de „școala-mamă”, însă funcționează în propriile clădiri, au propriile clase, profesori și elevi. Este foarte important de menționat faptul că o școală cu personalitate juridică și structurile aferente se află în aceeași unitate administrativ-teritorială. Adică în același oraș, localitate sau comună. 

Până acum, pentru a avea personalitate juridică, o școală trebuia să aibă înscriși minimum 300 de elevi, iar cele care aveau mai puțini deveneau structuri ale altor unități mai mari. Potrivit noii proceduri de reorganizare a școlilor, numărul de elevi a crescut de la 300 la 500, iar unitățile de învățământ care nu ating noua limită vor fi comasate. 

Însă, în Legea învățământului preuniversitar există o excepție. „Vorbim despre majoritatea școlilor din mediul rural care, fiind unice la nivel de unitate administrativ-teritorială, pot funcționa indiferent de numărul de copii pe care îl au”, a explicat secretarul de stat Sorin Ion. Concret: în majoritatea comunelor din România există câte o singură școală cu personalitate juridică.

„Dacă unitatea respectivă are sub 500 de copii cu cine să se comaseze? Cine s-o preia? Că e singura din zonă! Noi nu comasăm școli din comune diferite, județe sau orașe diferite. Prin urmare, aceste unități vor funcționa ca și până acum. Nu ne atingem de ele”. Dar, atenție! Vorbim despre majoritatea comunelor, nu despre toate. Căci există cazuri în care într-o comună de la țară sunt două școli. Brănești, de exemplu, din Ilfov.

Situația întâlnită în rural este total diferită la oraș, căci aici funcționează mai multe unități de învățământ. „Să presupunem că într-o localitate avem două sau mai multe școli cu personalitate juridică și care au, în prezent, între 300 și 500 de elevi. Aceste școli vor fi supuse reorganizării. Dar nu vorbim despre o reorganizare în sensul de a închide școala mai mică și de a muta copiii de acolo”, a ținut să sublinieze Sorin Ion.

Reorganizarea, a continuat oficialul, va fi doar una administrativă. „Școala care va fi preluată nu va mai avea conducere proprie. Directorul își va pierde funcția, dar nu și catedra! Acesta va rămâne să predea în continuare, ca și până acum. Sau, ar putea ocupa postul de director adjunct al școlii care a preluat unitatea sa”.

Arhiva foto

„Nu-i va pune nimeni să facă naveta exagerat”

Procedura de „canibalizare” a unităților de învățământ din România, când o școală mare „înghite” una mică nu presupune, prin urmare, nici închiderea școlilor preluate, nici transferul elevilor, nici disponibilizări, a mai spus secretarul de stat. „Dimpotrivă, profesorii, unii dintre ei, chiar ar putea fi avantajați, căci vor avea șansa să-și completeze norma didactică în unitatea care preia școala lor. Și nu vor mai participa la alte etape de mobilitate a personalului”. 

Preluarea unităților școlare care nu ating limita de 500 de elevi se va face prin absorbție: dacă se unesc două școli cu nivel de învățământ diferit, școala cu nivelul cel mai înalt o preia pe cealaltă. „Liceul preia o scoală generală, iar o școala generală preia o grădiniță. Dacă se unesc două grădinițe, două licee sau două școli gimnaziale, acolo nu este o regulă. Care pe care preia. Decizia se stabilește la nivelul județului, respectiv municipiului”. 

Însă, așa cum au atras atenția sindicatele, comasarea școlilor poate duce la comasarea anumitor clase de elevi, recunoaște Sorin Ion. „Să presupunem că în ambele școli sunt două clase cu copii puțini. Evident, se pot gândi să unească aceste clase și să formeze doar una singură”. Consecința? Elevii vor fi nevoiți să facă naveta. „Dar între școli nu este o distanță considerabilă. Vorbim, totuși, despre aceeași localitate. Nu îi va pune nimeni să facă naveta exagerat”, mai spune secretarul de stat.

Însă, spunem noi, chiar și un kilometru parcurs pe jos pentru un copil este un efort în plus, neluat în calcul de autorități. Asta, în contextul în care multe școli din mediul rural nu pun la dispoziție microbuze pentru elevi. Nu mai vorbim despre faptul că vine iarna.

Motivul principal al deciziei de comasare a școlilor nu ar fi economia la buget

Comasarea școlilor se poate face și prin arondarea structurilor la alte unități față de unitatea de învățământ inițială. „Dacă avem o școală cu personalitate juridică care are două structuri, una dintre aceste structuri poate trece în subordinea altei școli cu personalitate juridică”.  Cât despre școlile-structură, ele nu se pot comasa, a mai explicat Sorin Ion. 

Oficialul ne-a mărturisit că decizia de comasare a școlilor care au sub 500 de elevi nu a fost luată pentru a face neapărat economie la buget, cât pentru o reorganizare a infrastructurii școlare. O mică reformă care să mai echilibreze lucrurile. „Nu neapărat economia de bani a fost principalul motiv, ci restrângerea rețelei școlare, ca număr de entități distincte. În perspectivă, dacă în România se va face și o reorganizare administrativ-teritorială, asta se va întâmpla și cu școlile mici de la țară. Știți că avem școli cu personalitate juridică cu doar câteva zeci de copii?”.

Arhiva foto

Marius Nistor, lider de sindicat: „Clădirile nu se închid, dar vor rămâne fără oameni. Așa va dispărea ȘCOALA”

Sindicatele din Educație nu văd lucrurile atât de simplist. „Restructurarea școlilor presupune ca unii directori să-și piardă posturile, anumite clase de elevi să se comaseze, elevii vor face naveta, iar mulți angajați din personalul auxiliar să fie disponibilizați. „Din școala comasată vor pleca secretarul, contabilul, poate chiar personalul de îngrijire. Într-adevăr, școala nu dispare, dar va rămâne fără oameni”, a explicat pentru Libertatea Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Pe de altă parte, continuă liderul de sindicat, ar trebui să ne gândim la directorii care rămân pe post și care vor trebui să răspundă de niște unități de învățământ în plus, aflate la distanțe mari. „În orașe, de exemplu, ai o grădiniță cu personalitate juridică și mai multe clădiri răspândire pe distanțe de kilometri. Știți ce înseamnă 3 sau 4 kilometri distanță în București?  Înseamnă 40 de kilometri în afară. Și pui un director care nu va beneficia de degrevare, care are obligație de catedră, să răspundă și de toate locațiile în cauză”. 

Marius Nistor a precizat că toate măsurile adoptate în Educație, de la creșterea normei didactice, la mărirea numărului de elevi într-o clasă până la modificarea plății cu ora și comasarea școlilor, vor colapsa definitiv învățământul.

Arhiva foto

Directorul unei școli comasate: „Voi pierde la salariu în jur de 2.000 de lei”

Cristescu Mihail este inginer silvic și a fost până anul acesta directorul Colegiului Silvic „Theodor Pietraru” din comuna Brănești, județul Ilfov. Spunem a fost pentru că, începând de astăzi, liceul pe care l-a păstorit timp de ani de zile a fost comasat. „Ne-a preluat Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din aceeași localitate. Ne-am pierdut personalitatea juridică, toate contractele, autorizația sanitar-veterinară, autorizația de funcționare. Toate acestea trebuie reînnoite”, ne-a explicat profesorul care este inginer silvic, iar la anul va ieși la pensie. 

Comasarea colegiului silvic se face însă doar pe hârtie, administrativ, explică directorul Cristescu. „Este o chestie de birocrație care nu-i afectează cu nimic pe elevii noștri. Nu se închide școala, copiii nu sunt transferați nicăieri. Doamne ferește! Este posibil să se întâmple asta în localitățile foarte mici unde să zicem că ar încăpea toți elevii într-o singură clădire. La noi este exclus. Eu am aproape 500 de copii, iar liceul care ne preia are aproape 900 de elevi. Unde să-i pui pe toți laolaltă? Nu este spațiu”. 

Cât despre profesorii care predau la colegiul silvic, și aceștia vor rămâne pe poziții. Ceea ce, într-adevăr, se schimbă este faptul că profesorul Cristescu își va pierde postul de director. Acesta se va întoarce la catedră cu normă întreagă și, spune el, va pierde niște bani la salariu. „Salariul unui director e mai mare decât cel al unui simplu profesor. Eu voi pierde în jur de 2.000 de lei”.

„Ghici ce se va întâmpla cu angajații noștri!”

Cel mai probabil, însă, în viitorul apropiat, se vor face disponibilizări în rândul personalului nedidactic al colegiului silvic. „O să pierdem contabilul, o să pierdem secretarul. Apoi, noi avem cantină și internat. Dar și liceul care ne preia are cantină și internat. Ghici ce ce va întâmpla cu angajații noștri!”

Cât despre școlile pe care s-ar putea pune lacătul, așa cum se tem sindicatele, această posibilitate este aproape inexistentă, consideră profesorul Cristescu. „Nu ar fi logic. Școlile acestea mici s-au desprins din școli mai mari care deveniseră neîncăpătoare. Ce s-a schimbat între timp, în așa fel încât să readucă toți elevii în sediul central? Căci dispun, în continuare, de același spațiu, iar copiii din școala mai mică sunt la fel de mulți. Nu e ca și cum ar fi cinci sau 10 elevi. Vorbim despre sute”, explică fostul director. 

Prin urmare, realitatea din teren pare a fi alta: nici dacă s-ar dori nu s-ar putea pune lacătul pe școli. „Dacă o școala are 300 de copii și cealaltă tot 300, unde să-i pui pe toți într-o singură clădire? Este evident că nici una dintre cele două unități nu va fi închisă”, a mai explicat profesorul Cristescu.

Arhiva foto

Directoarea unei școli din Bihor: „Este multă dezinformare. Oamenii sunt bulversați și cred zvonurile din online”

Loredana Berzovan, directoarea școlii gimnaziale „Ovidiu Drimba” din Lugașu de Jos, județul Bihor, ne-a declarat că în cazul școlilor comasate se schimbă doar angajatorul. „Clădirile, ca atare, vor rămâne deschise. Copiii vor învăța tot acolo, mutarea lor nu se va face fizic, ci doar pe hârtie. Cât despre director, el se întoarce la catedră”.

În comune nici nu se pune problema de comasare, ne-a mai spus directoarea din Lugașu de Jos. „Aceasta se realizează doar în unitățile administrativ-teritoriale unde există două sau mai multe școli cu personalitate juridică. Pe când, în comune, în general, nu sunt mai mult de două școli cu personalitate juridică. Spun în general pentru că poate or fi, dar foarte puține”.

Loredana Berzovan a declarat că panica provocată de decizia comasării nu este întemeiată. „Este foarte multă dezinformare, foarte mult fake. Sunt pe grupurile de profesori multe discuții, însă aceste grupuri nu sunt o sursă sigură de informare. Ministerul este o sursă de informare, inspectoratele școlare sunt o sursă de informare, nu Facebook-ul”. 

„Nimeni nu te obligă să fii director. Suntem pentru că vrem”

Loredana Berzovan a subliniat că directorii școlilor comasate nu sunt disponibilizați, așa cum se spune, ei revin la catedră. „Cât despre veniturile acestora, salariile lor sunt oricum mici, deci impactul nu ar fi unul puternic”. Noi spunem că 2.000 de lei, cât pierde profesorul Cristescu, fostul director al colegiului silvic din Brănești, nu sunt chiar mărunțiș.

În ceea ce-i privește pe directorii de școli care vor anexa alte structuri, aceștia vor avea, într-adevăr, puțin mai mult de muncă, mai spune Loredana Berzovan: vor trebui să refacă toate contractele, iar asta înseamnă acte refăcute, documente, semnături. Într-un cuvânt, birocrație. „Directorul va avea mai mulți elevi în școală și mai mulți profesori. Însă nu-l obligă nimeni să fie director. Este o chestie pe care o facem pentru că dorim din diverse motive”, a mai subliniat directoarea școlii din Bihor.

Aceasta consideră însă că o astfel de reorganizare nu aduce mari economii la buget. „Vor dispărea niște posturi, însă din salariile unor directori nu văd ce economie s-ar face. Pentru că școala va rămâne pe loc, deschisă, va consuma curent, gaz, lemn, apă, elevii vor fi aceiași”. 

Directoarea ne-a mai mărturisit că adevărata durere a profesorilor nu este comasarea școlilor, ci creșterea normei didactice.

Arhiva foto

Directoarea unei școli din Sălaj: „Școala noastră este singura din localitate. Nu au cu cine să ne comaseze”

Delia Petran este directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din comuna Dobrin, județul Sălaj. Profesoară de Limba română, aceasta ne-a spus că școala pe care o păstorește este singura cu personalitate juridică din comună și nu poate fi comasată. „Comasarea școlilor se face în două moduri: prin contopire, iar atunci vorbim despre o școală cu personalitate juridică nouă, cu altă denumire, altă posibilitate fiscală și prin absorbție, când o școală cu un număr mai mare de elevi și o infrastructură mai bună preia o școală mai mică”. 

Delia Petran ne-a precizat că școlile care, efectiv, vor fi închise vor fi cele cu foarte puțini copii. „Pentru că în aceste condiții nu se mai justifică funcționarea lor. La noi s-a închis, la un moment dat, o școală în care mai rămăseseră doar cinci elevi. Dar vorbim despre un caz izolat și care nu are legatura cu comasarea despre care vorbim astăzi. Căzi această procedura lasă unitățile de învățământ deschise”. Motivul? „Nu există infrastructura care să-ți permită să aduci 300 de copii într-o școală unde mai sunt încă 500 sau chiar peste 500”.

Directoarea ne-a mărturisit că anul acesta va fi un an de sacrificiu și încă o generație de copii va suferi pe termen mediu și chiar lung. „Profesorii sunt și ei foarte supărați și frustrați. Unii încă mai speră ca măsurile adoptate să mai suporte anumite modificări pe parcurs. Căci unele măsuri, trebuie să recunoaștem, sunt chiar aberante și nu se pot pune fizic în practică”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
07:15
Diesel sau plug-in hybrid: care consumă mai puțin? Testul real cu Volkswagen Tayron arată când are sens fiecare
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!