Dana Rogoz face mărturisiri. "Am avut tot timpul așteptări mari de la mine"

Comentează
Dana Rogoz face mărturisiri. "Am avut tot timpul așteptări mari de la mine"

Dana Rogoz a făcut mărturisiri pe blogul ei. "Am avut tot timpul așteptări mari de la mine", a afirmat vedeta.

Actrița afirmă, în textul scris pe blog, că întotdeauna și-a pus problema dacă face suficient de bine ceea ce face.

""Nu sunt suficient de bună"– o replică pe care o aud deseori în mintea mea. Senzația că niciodată nu fac destul și că nu fac suficient de bine. Am crescut cu acest "nu sunt suficient de bună", încât chiar și atunci când anumite reușite veneau, fie nu le priveam obiectiv, fie îmi era rușine să mi le asum, minimalizându-le constant, ca și când nu mi se cuvenea să mă bucur de ele.Știu că vine din educație. Foarte mulți din generația mea trăiesc fix același sentiment. Iar de la o anumită vârstă nici confirmările din exterior nu mai vin la fel de ușor – cum erau notele în școală, de exemplu. Sau începi să nu mai crezi în multe dintre aceste confirmări, lumea fiind plină de impostori. Așadar, dacă nu ai învățat să te autoevaluezi corect, e nasol. E groaznic când întâlnești un om plin de el, care are senzația că e atotputernic și atotștiutor, dar nici unul care e constant nemulțumit de el nu-ți e prea simpatic. Așa că de ceva timp, am început să fiu mai atentă la tot ce fac și mă străduiesc să învăț să mă bucur de reușite, așa cum sunt ele", a afirmat ea.

Dana Rogoz a dezvăluit și ce gânduri i-au trecut prin minte cu câțiva ani înainte de a rămâne însărcinată.

"Nu știu cum o să vă sune asta, dar cu vreo câțiva ani înainte să rămân însărcinată, plângeam gândindu-mă că nu e ok să fiu mamă înainte să am realizări de care să fiu atât eu mândră, cât și copilul meu, atunci când va crește. Acum evident că în ceea ce privește maternitatea, simt complet diferit lucrurile. Dar la momentul acela, sentimentul de neîmplinire, de neajuns, de "nu sunt suficient de bună", era cât se poate de clar", a spus actrița.

"Am avut tot timpul așteptări mari de la mine și nu știu dacă voi simți vreodată că mi-am atins potențialul, ăla care mi s-a dat, adică să zic împăcată că "Da, domne’, am fost în momentul X suficient de bună". Mereu va rămâne locul de "mai bine", loc de "mai bună de atât". Și totuși, sunt lucruri care se împlinesc la un moment dat exact așa cum le visam cu ani în urmă. Iar când se întâmplă, parcă nu știu să mă bucur așa cum îmi imaginam că m-aș bucura împlinindu-se", a încheiat vedeta

Dana Rogoz este căsătorită cu regizorul Radu Dragomir. Cei doi și-au unit destinele în anul 2012, din mariajul lor rezultând un băiețel, Vlad. Soțul Danei Rogoz, Radu Dragomir, a mai fost căsătorit o dată și are și un copil, Barbu, din mariajul cu actrița Ozana Oancea, cea pe care a părăsit-o pentru a-și trăi povestea de dragoste cu cea cunoscută publicului larg drept Abramburica.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A șaptea ședință CSAT din mandatul lui Nicușor Dan și a patra din 2026
6 sept.
A patra ședință CSAT pe 2026 convocată de Nicușor Dan. Ce se va discuta pe 7 septembrie
Vor începe lucrările pe Bulevardul Unirii, de la Parlament la Piața Unirii, zona construită de Ceauşescu în București (2)
6 sept.
Ciprian Ciucu anunță un „coridor verde” şi „oraş-parc” pe 4 kilometri în București: „Zona nu a mai fost reîmprospătată de când au construit-o ai lui Ceauşescu”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
6 sept.
Oana Tomoiagă, adevărul despre certurile cu Mirela Vaida la Asia Express: „Ne știam doar la bine, cum s-ar zice”
Valerie Lungu
6 sept.
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Influencerița a schimbat ținutele elegante cu rucsacul de drumeție
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan în prima zi de colaborare oficială FOTO Presidency
Analiză
6 sept.
România, țară în era interimatului. Lista instituțiilor fără șefi cu puteri depline
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice din România după demiterea premierului Ilie Bolojan
Analiză
6 sept.
Patru luni fără guvern cu puteri depline. Cronologia crizei politice, după demiterea premierului Bolojan, de la „Guvern în termen rezonabil” până la „Siegfried Mureșan a dispărut”
Ultimele știri
07:45
Avionul a raportat codul 7700 deasupra Atlanticului. La bord se aflau 234 de pasageri
Exclusiv
07:40
Răzvan și Irina Fodor, decizie neașteptată în prima zi de liceu a fiicei lor: „Ne-am împărțit sarcinile”
07:28
Cât costă un litru de benzină și motorină, luni, 7 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:15
Câte lingurițe de cafea sunt necesare pentru o ceașcă perfectă
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Căsuță-bungalow din resortul Tsara Komba
06:00
„Uitați de Maldive!”. O insulă africană exotică devine noua destinație preferată de turiști
horoscopul zilei de astăzi 7 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
6 sept.
Horoscop 7 septembrie 2026. Taurii vor avea șansa de a lăsa tensiunea deoparte și de a-și vedea de treabă și la serviciu și acasă
Vedere de ansamblu a stațiunii litorale Mamaia, sâmbătă, 8 august 2008.
6 sept.
Dezastru în turismul românesc: peste 77% din locurile de cazare goale, românii nu mai vor sau nu-și mai permit vacanțe în țară
Fernando în fața unei clădiri părăsite din satul său din Spania
6 sept.
Cum economisește Fernando 700 de euro pe lună, în Spania: „Vorbesc singur de nevoie”
Copii de vârstă preșcolară cu rucsacuri, mergând acasă de la școală
6 sept.
Începe anul școlar 2026-2027. Când primesc elevii următoarea vacanță și unde pot călători atunci
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Așa arată acum Piața Unirii. Imagine surprinsă din dronă
6 sept.
Lucrările la Planșeul Unirii, aproape finalizate. Restricțiile de circulație în zona Piața Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop vor fi ridicate, anunță Daniel Băluță
Extragerea loto din 13 august 2026
6 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 6 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
locomotivă arsă gara buftea, 6 septembrie 2026
6 sept.
O locomotivă a luat foc în Gara Buftea: cum e afectată circulația trenurilor
un ceas deșteptător mecanic, cu design clasic rotund și două clopoțele în partea superioară, așezat direct pe sol. Ceasul este înconjurat de un covor dens și bogat de frunze uscate, căzute, care acoperă în întregime pământul. Pe cadranul ceasului se pot distinge cifrele și arătătoarele care indică aproximativ ora două. În fundal, ușor estompate, se profilează trunchiurile și ramurile unor copaci deformați de adâncimea câmpului vizual, sugerând un decor de pădure.
6 sept.
Când trece România la ora de iarnă: ceasurile care trebuie setate manual
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?