Numele real al lui Toto Dumitrescu. În buletin îl cheamă diferit față de cum îl știe toată lumea

Comentează

În ultima săptămână, toată lumea a vorbit despre Toto Dumitrescu, după ce fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut accident pe străzile din București și a fugit de la locul faptei, chiar dacă pe filmări se vede că el mergea cu mașina pe drumul cu prioritate.

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost prins de oamenii legii la aproximativ 48 de ore de la producerea accidentului, iar acum tânărul se află în arest pentru 30 de zile, deoarece a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” (INML), acolo unde s-a aflat că Toto Dumitrescu a consumat cocaină.

Dumitrescu-Badea Ilie este numele din buletin al lui Toto Dumitrescu

Chiar dacă toată lumea vorbește în aceste zile despre Toto Dumitrescu, puțini sunt cei care știu că numele real al fiului lui Ilie Dumitrescu este altul! În buletin, tânărul care în luna decembrie împlinește 28 de ani este trecut Dumitrescu-Badea Ilie.

Din câte se pare, Dumitrescu-Badea Ilie a fost denumit Toto încă din copilărie, pentru a nu fi confundat cu tatăl lui, fostul fotbalist Ilie Dumitrescu.

Încă de la o vârstă fragedă, Toto Dumitrescu și-a descoperit pasiunea pentru actorie, astfel că el a studiat teatrul la Goldsmiths, Universitatea din Londra, iar în anul 2014 și-a făcut debutul în coproducția româno-americană „Love by Design”.

Cel care în buletin apare Dumitrescu-Badea Ilie a mai jucat, printre altele, și în „Un pas în urma serafimilor” și „Hackerville”, dar și în serialul „Adela”, care s-a văzut la Antena 1.

Tânărul afirmă că a consumat substanțe interzise după producerea accidentului

După ce a fost arestat pentru că a fugit de la locul accidentului, Toto Dumitrescu le-ar fi spus anchetatorilor că nu a consumat droguri înainte de a se urca la volan, ci după ce s-a produs coliziunea.

„Ancheta în plină desfășurare privitoare la accidentul grav al cărui protagonist este Toto Dumitrescu se află în etapa în care procurorii trebuie să demonstreze dacă el consumase cocaină în momentul în care conducea mașina. Toto a declarat în fața judecătorului că el a consumat droguri după ce a făcut accidentul.

Avocații au făcut contestație împotriva măsurii arestului preventiv încă din timpul judecării acestei măsuri. Dacă se va dovedi că Toto Dumitrescu se afla sub influența drogurilor când a săvârșit accidentul, acuzația va fi una mult mai gravă, iar pedeapsa mult mai mare”, au precizat pentru Gândul unele surse judiciare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...