Cuprins:
După ce a absolvit liceul și a fost admisă la prestigioasa Universitate Cornell din Statele Unite, tânăra a decis să petreacă o vacanță binemeritată alături de iubitul ei, George.
Vacanță în Italia înainte de plecarea în America
Violeta Bănică și iubitul George au ales Italia ca destinație pentru o escapadă romantică de început de vară. Au vizitat locuri spectaculoase, iar printre momentele lor împreună s-a numărat și o fotografie care a atras imediat atenția fanilor din online. Violeta a postat pe rețelele de socializare o fotografie dintr-un lift elegant, cu oglinzi pe pereți, în care apare alături de George.
Ea poartă o bluză elegantă, cu o fundă la gât, ușor transparentă, care îi oferă un aer rafinat, completat de accesorii discrete și un plic negru cu detalii fine. George, aflat în spatele ei, apare relaxat, purtând o cămașă neagră. Cei doi privesc spre oglindă, în timp ce Violeta face selfie-ul cu telefonul. Atmosfera este intimă, rafinată, iar imaginea surprinde perfect conexiunea și complicitatea dintre cei doi.
Fanii au fost încântați de postare și au reacționat imediat, lăsând zeci de comentarii de susținere. „Ce pereche frumoasă!”, a fost unul dintre cele mai apreciate comentarii lăsate de urmăritori.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/violeta-banica-si-iubitul-george-vacanta.jpg)
Deși este fiica unor vedete extrem de cunoscute, Violeta și-a păstrat întotdeauna viața personală într-un cadru discret. Relația ei cu George este una stabilă și matură, construită încă din perioada liceului. Cei doi au reușit să își păstreze echilibrul chiar și atunci când au fost la distanță, George fiind deja student în America.
Vacanța din Italia pare să fi fost un moment de reconectare și răsfăț înaintea unui nou început, mutarea împreună în SUA și începerea vieții universitare la Cornell.
Cu cine se mută Violeta Bănică în America
În decembrie s-a aflat că Violeta Bănică a fost admisă la prestigioasa universitate din Statele Unite ale Americii. Alături de mama ei, tânăra a și vizitat campusul facultății, iar apoi a fost convinsă că acolo își dorește să studieze. Un pas mai avea de trecut, absolvirea liceului.
Acest lucru s-a întâmplat cu brio, Violeta Bănică a absolvit un liceu privat din București, momentul fiind unul foarte emoționant pentru ea și pentru părinții ei, Andreea Marin și Ștefan Bănică junior. „Absolvirea a fost un moment foarte emoționant. Încă nu am procesat, încă mă țin foarte strâns de tot ceea ce înseamnă școala și colegii mei.
Eu plec în State într-o lună și jumătate și, din nou, încă nu am procesat nimic. E o schimbare uriașă, trebuie să fiu mult mai independentă. Eu acum o rog pe mama să facă orice. Trebuie să învăț să mănânc sănătos, să fac sport, fără să mă sune mama. Oricum, mama o să fie mereu la telefon.
Sunt destul de anxioasă, am emoții mari, dar am și un entuziasm mare. Vreau să văd cum e să am un start nou, să văd cum e să nu fii fiica cuiva, dar îmi iubesc părinții, familia, școala, pisica, îmi e silă să plec…Părinții mi-au spus să îi sun la orice problemă, dar și să fiu responsabilă și să nu fac tâmpenii, pentru că sunt etape în viață și ai tot timpul din lume să experimentezi, să o iei ușor și treptat. Dintre ei doi, mama cred că își face mai multe griji”, a spus Violeta Bănică pentru Cancan.
Violeta Bănică, dezvăluiri despre relația cu George
În America, Violeta Bănică va locui cu George, iubitul ei. Despre el, tânăra a făcut acum dezvăluiri. „Noi avem o relație la distanță de un an, de fapt, și mă mut cu el! Pe partea aceasta, abia aștept să merg acolo. El e la Inginerie acolo, la trei ore distanță de mine, iar anul viitor va fi la aceeași facultate ca și mine.
Decizia mea de a mă muta în State a fost luată de mult timp, acum patru ani am zis că vreau să merg la Harvard, am rămas cu ideea aceasta vreo trei ani, dar am vizitat campusul de la actuala facultate și m-am decis. Decizia mea nu e fost deloc legată de George. A fost doar legată de mine. L-am susținut când a plecat în State, i-am zis că relația noastră o să supraviețuiască, nu este nicio problemă! Dacă ne iubim, logic că o să rezistăm!”, a mai spus Violeta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7fc969ca2b4345e1184f82ae7891767b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f2bda224c1e818bdb0daae1799b1e9fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c15f5420b83139371174f04fb0ea444c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e539330d2ed1f664e0574d84d9e02571.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3ec2f51f707654612e3a81f98607cbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0f9f2f4b20376dd9e7acde236f8be2ef.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ba151958255af1810c57d325b348f055.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4bde6f231ea185c2c8da8ea8752a18d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_18fe410099cd9aab9ad7c579b3ca36fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d18f37ef3bcf640af028f4163550bd2c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_4a7d56f1cc08015fb63160c438be386a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0efd305b19d732461a1b629b3daa81a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9088a5c2c510f16f2a4b2e3a270afe20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_89acfd4eb0d959f96f06e19c9d37be97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5291c695d391d406acbc4a9164894626.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_770cad084be37b61df438727c6ac32ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_48cf961394c0f0faba3e26f36bfff505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_630751873948665683898790b58bc02c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_6816828dd07b3b2972ca9b348d794f4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_96fcd1580ddbb0b1ed8c14e106b583f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_c1df3b3a57139adc47ef918a4d426ae0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be41485b2b0be6854ba3988c3a333c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_7f79a6658dd83fa8498228cf54322040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/violeta-banica-si-iubitul-george-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2a00ed6f73135851249c8c049e1c7e6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_455229e0a0fa361a2c53e829973831c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta8622639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/perchezitii-politie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_fde71ee6e7ff309ef5954027d2886f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_922e5d7b856f19e9278c1ae5ffc11bae.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/anamaria-prodan-si-laurentiu-reghecampf-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/salman-khan-alaturi-de-iulia-vantur-si-parintii-acesteia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ef03fd44bcbf04f23c42ffea40387f07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9d388878247b5436a4ddb13c3162474e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0ae48b251a7b409545b102ae395f5489.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8469b890b5a10123ec5db3eed208b876.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-comentat-rupturi-coalitie-mai-putin-zgomotoasa-e1766057491595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/florin-mitroi-presedinte-consiliul-judetean-constanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/meniu-masa-de-craciun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/brasov-craciun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/sapun-inox.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cocacola.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-18-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/tineri-canta-colinde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/pesteaprajit-farfurie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colinde-scurte-pentru-copii-usor-de-invatat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/12/cand-impodobim-bradul-de-craciun-traditia-si-semnificatia-pomului-de-craciun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/mark-kimmitt-profimedia-0072558460.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/locomotiva-tren-calatori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/group-happy-friends-eating-burgers-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/accident-zebra-iasi-baza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/bolojan-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nato-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/trump-oval-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexandru-nazare-profimedia.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.