Horoscop săptămânal Berbec – 25 – 31 iulie 2020

Între 25 și 27 iulie, dimineața, efort de a menține niște relații parteneriale în limite decente, doar că prin asta nu vor reuși să progreseze pe calea unei înțelegeri sau cooperări, mai ales că dinspre axa Rac/Capricorn vor acționa factori astrali ostili împăcării, armoniei, soluțiilor profitabile; și Berbecii vor fi de netemperat, dar și condiționările dinspre familie și locul lor în societate (imagine, funcție) nu vor fi de neglijat.

Între 27 iulie, după ora 7:12, și 29 iulie dimineața, latura materială și patrimonială le va provoca unora stări de spirit pline de năduf, mai ales dacă în joc vor intra și interesele copiilor lor în numele cărora aceștia vor acționa.

Între 29 iulie, după ora 9:25, și 31 iulie, la prânz, motivațiile culturale, morale, sociale, diferite ca loc în sufletul și în conștiința nativilor, îi vor obliga pe Berbeci să analizeze situațiile în plin proces de desfășurare și să le raporteze la nivelul lor de pregătire profesională, la aspirațiile care îi animă, la proiectele încă valabile, ca să acționeze în funcție de aceste realități.

Cele mai multe dintre aceste dorințe vor trebui abordate cu luciditate la disponibilitățile momentului, mai mult sau mai puțin convenabile lor. Interesantă convergență între aspirație, dorință de împlinire și creativitate; moment trăit de nativi ca și cum aceștia ar avea “un foc la inimă”.

Ad placeholder
Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani
Recomandări
Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani

Din 31 iulie, după ora 15:53, probleme care privesc statutul lor public și care se nasc din piedicile puse de detalii (imposibilități legate de condițiile actuale, interne și externe, de desfășurare a unei activități, limitări de acțiune, de comunicare, de decizie, de execuție), de unde și un puternic accent de frustrare, de supărare, de mânie, de revoltă în cazul celor maturi sau în vârstă. În plan sentimental, se poate comite o greșeală de evaluare a unei situații sau neînțelegerea unei afirmații formulate de cel/cea dragă.

Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară
PARTENERI - GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 18 septembrie 2020. Berbecii au parte de o zi agreabilă, cu numeroase momente de evoluție
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2020. Berbecii au parte de o zi agreabilă, cu numeroase momente de evoluție
Anamaria Prodan, declaraţii despre momentul în care a decis să divorţeze: ”Nu trebuia să ştie nimeni”
Telekomsport
Anamaria Prodan, declaraţii despre momentul în care a decis să divorţeze: ”Nu trebuia să ştie nimeni”