Horoscop săptămânal Rac – 13 – 19 august 2022

Între 13 și 14 august, moment prielnic pentru visare, pentru planurile și proiectele de largă respirație morală, culturală, artistică, socială. Evenimente (întâlniri de lucru, ședințe, workshop-uri) în care se vor aborda chestiuni speciale, elitiste și în cadrul cărora nativii vor putea primi explicații importante ori se vor putea descoperi pe sine prin practicarea unor exerciții.

Între 15 și 17 august dimineața, stres în contextul desfășurării unor activități în care nativii sunt angajați prin funcția pe care o exercită și pentru care sunt responsabili. Aceștia se vor confrunta cu rezistența unui grup de colaboratori, de colegi sau de opoziția fățișă a unor subalterni față de măsurile luate de către un Rac.

Ecouri în grupurile largi pe observatori sau în publicul larg care nu-l flatează pe respectivul Rac. Între 17 august, după ora 5:23, și 19 august după-amiaza, posibilă încercare majoră a unei relații de prietenie. Fie evenimentele sunt dificile, fie relația s-a „gripat” și apar rezistențe, mai mult sau mai puțin justificate, ale unor persoane apropiate celor născute în Rac care pun astfel la încercare atât prietenia lor, cât și proiectele în care s-au angajat.

FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front
Recomandări
FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front

Din 19 august, după ora 15:06, Luna va traversa casa a XII-a și, din perspectiva semnificației tranzitului ei prin zodia Gemenilor, pentru bolile lungi și cronice, nu se conturează o direcție evidentă și suficient de puternică pentru a produce vreo modificare în starea de sănătate a nativilor.

O privire atentă asupra celor ce se petrec în viața publică, la locul de muncă sau în mecanismele instituțiilor statului de prim rang (Parlament, Guvern, ministere) trebuie menținută întreaga săptămână cu privire la mecanismele financiare care sunt în plin proces de transformare și adaptare la situația economiei naționale și la mecanismele financiare internaționale.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
GSP.RO
Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Viva.ro
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
Observatornews.ro
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
Știrileprotv.ro
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
FANATIK.RO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase