A fost un an bun pentru teatru. Pe scene, am avut emoții, teme bune de discuție și demonstrații de artă a spectacolului. Nume mari, actori tineri, viziuni proaspete și minți brici.
Un
an bun. Am avut megaproducții de tip blockbuster, care aduc oamenii la teatru
bun în număr foarte mare, mai ceva ca la verieteuri, dar și teatrul politic,
așa în underground și slab finanțat cum e el, care să vorbească despre probleme
sociale tot mai variate și să dea, astfel, voce în spațiul public minorităților.
La
final de an, am făcut un top al celor mai bune zece spectacole. E un top
personal, desigur. Nu pretind că sunt cele mai bune în absolut, ci cele mai
bune din punctul de vedere al tipului de spectator care sunt.
Ca
să-mi placă un spectacol, trebuie să mă miște și emoțional, și intelectual, și
vizual. Proporțiile diferă de la caz la caz, dar fără cele trei criterii nu mă
cuceresc. De exemplu, degeaba îmi dă de gândit și arată bine, dacă îl simt gol
de emoție.
Dezamăgirea pe care o simt în cazurile astea seamănă cu aia când spargi semințe și dai de una seacă, fără miez. Așa mi s-a întâmplat cu “Pădurea spânzuraților”, de Radu Afrim, de la Teatrul Național din București și cu “Richard al III-lea”, de Andrei Șerban, de la Teatrul Bulandra.
Cu toate acestea, mă bucur că există și că aduc așa mulți spectatori la teatru, oameni care găsesc în ele ceea ce le trebuie lor (se joacă cu casa închisă).
În cazul lui Richard, am suferit mai mult, că am găsit un Marius Manole manierist, care folosește mecanisme de expresie standardizate, ca niște matrițe. Am avut senzația că-l văd pe același Marius Manole din 2002, când l-am văzut prima dată în “Drept ca o linie” la Brăila, spectacol cu care a debutat și unul dintre motivele care m-au făcut să iubesc teatrul.
E genul de actor care joacă foarte mult, uneori mai multe spectacole într-o zi. E forma prin care actorii pot avea un trai decent (dacă nu mă credeți pe mine, ascultați-l pe actorul Șerban Pavlu în podcastul Pe bune cum vorbește despre același lucru). Dar asta înseamnă că emoția e tăiată din ecuație dacă trebuie, că n-ai timp.
Poate ne gândim cum să facem să ne plătim mai bine actorii în anul viitor, să se gândească mai mult la artă și mai puțin la supraviețuire.
Am
văzut anul ăsta peste 40 de spectacole. Nu am văzut toate premierele din
București, fie că nu m-au atras, fie că le-am amânat pentru anul viitor. Mai
sunt și cazurile celor două teatre Act și Nottara unde nu merg pentru că au
niște săli pericol public, în subsolul unor clădiri cu bulină roșie și cu o
singură ieșire de urgență.
Mi-am
încălcat regula asta pentru spectacolul “Iona”, în regia lui Tompa Gábor, la “Nottara”,
dar am regretat. Celor de la “Act” le-am semnalat aspectul cu sălile pericol
public; au reacționat cu un mesaj cu multe vorbe care nu ziceau nimic.
Aproape toate spectacolele văzute sunt produse de teatrele din București, cu trei excepții – “Singur printre mârlani”, de la Cluj-Napoca, “Dansul Delhi”, de la Iași și “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de la Sibiu. Pentru anul viitor, îmi propun să văd mai multe spectacole din țară.
Ce regret. Unde mi-aș alege mai bine cuvintele
Un singur spectacol m-a înfuriat așa de tare încât am scris o cronică negativă. E vorba de “Legături primejdioase”, de Cristi Juncu, de la Teatrul Mic, în privința căruia am aceleași păreri ca atunci când am scris, dar pe care, dacă ar fi să scriu iar, le-aș exprima un pic mai blând, ca să pornească dialoguri cu mai mulți oameni, inclusiv cei cu păreri opuse, pe care i-am pierdut din cauza tonului furios (perfect justificat, dar neproductiv).
Acestea
fiind zise, iată topul meu cu cele mai bune spectacole de teatru pe anul 2019:
Locul 10: “Martiri”, regie Vlad
Massaci, Teatrul Mic
Care-s
mecanismele prin care ajungi de la un om ca oricare altul la un fanatic în
numele religiei? Cu Alex Bogdan în rol principal. Citiți cronica.
Locul 9: “Cocoțat pe schele”, regie
Robert Bălan, Asociația Art No More și Centrul de Teatru Educațional Replika
Ne provoacă să ne verificăm propriile preconcepții în legătură cu tații care-și pun pe pauză cariera pentru a crește copii. Citiți cronica
Locul 8: “Delirium”, regie Vlad
Massaci, Teatrul Odeon
Goana după a ajunge cineva, cu orice preț. Dostoievski remixat. Citiți cronica
Locul 7: “Familia Addams”, regie
Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior
Dans, muzică și actorie la un loc, pentru relaxare și niște optimism. Citiți cronica
Locul 6: “In a Forest Dark and
Deep”, regie Iarina Damian, unteatru
Suspans, răsturnări de situație și emoții din plin. Cu: Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu. Citiți cronica
Locul 5: “Ultimii”, regie Mimi
Brănescu, Teatrul Metropolis
Viața în România adevărată, pe care-o vezi dacă ieși un pic din Capitală. Citiți cronica
Locul 4: “Itinerarii”, regie Eugen Jebeleanu, Arcub
Cum ne negociem existențele în satul global și ce rol mai are arta. Spectacol produs în cadrul sezonului România-Franța. Citiți cronica
Locul 3: “Neguțătorul din Veneția”, regie Alexander Morfov, Teatrul Național București
Cine (mai) e celălalt și a cui e dreptatea. Cu: Ion Caramitru și Richard Bovnovski. Citiți cronica
Locul 2: “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regie Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis
E mai liber cel care respectă regulile sau cel care se așază împotriva lor? Încă mă gândesc. Cu minunata trupă de actori tineri ai lui Frunză, în frunte cu Andrei Huțuleac. Citiți cronica
Locul 1: “Proof”, regie Andrei și Andreea Grosu, unteatru
Moștenirile pe care le primim de la părinți și ce alegem să facem cu ele. Cu: Dana Rogoz și Marian Râlea. Citiți cronica
Mențiuni:
“Sexodrom”, regie Bogdan Georgescu, produs de Giuvlipen și jucat la CNDB
Problematici la care unii dintre noi nici nu ne gândim: actrița romă care nu-i distribuită niciodată în roluri bune, doar alea standard, de tip “țiganca săracă și proastă”, femeia romă transgender, femeia romă de peste 40 de ani, tânăra romă care crește în violență. Mi-ar plăcea să aibă mai mult spațiu și mai multe fonduri să-și dezvolte proiectele. Pagină spectacol
“Bad Talks”, regie Radu Iacoban, unteatru
Migrația noastră cea de toate zilele: fiecare o privește dintr-un alt unghi. În spectacol, sunt puse (mai) toate la un loc. Citiți cronica
“A new and better you”, regie colectivă, Point
Cum am ajuns să ne transformăm în produse și să ne vindem în orice interacțiune, inclusiv cele de la om la om. Citiți cronica