Mergi direct la conținut »
Recomandările culturale ale săptămânii. Un spectacol despre fanatismul religios lângă o carte despre arta subtilă a nepăsării
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Recomandările culturale ale săptămânii. Un spectacol despre fanatismul religios lângă o carte despre arta subtilă a nepăsării

Recomandările culturale ale săptămânii. Un spectacol despre fanatismul religios lângă o carte despre arta subtilă a nepăsării

Săptămâna asta, v-am pregătit spectacolul Martiri, de la Teatrul Mic, cartea Arta subtilă a nepăsării (The Subtle Art of Not Giving a Fuck), podcastul Who Wrote Animal Farm? și ilustrațiile lui Sally Nixon. Dacă încercăm să vedem dintr-o perspectivă nouă lucrurile pe care credem că le cunoaștem foarte bine, s-ar putea să descoperim lucruri mari.

De Mirela Petre,

Mirela Petre

TEATRU: Martiri, Teatrul Mic, București, regia: Vlad Massaci

Cum comunici cu cineva care nu vrea să comunice?

Alex Bogdan și Mihaela Rădescu în Martiri

La Teatrul Mic a avut recent premiera un spectacol nou după un text scris de Marius von Mayenburg (același scriitor care a scris Plastic, dacă mai țineți minte). Spectacolul nou se numește “Martiri”. E regizat de Vlad Massaci (a montat Ținutul din miezul verii la același teatru), cu scenografia Iulianei Vîlsan și muzica lui Vlaicu Golcea. Numai nume bune.

Alex Bogdan (actorul care-a prezentat Premiile Gopo, pentru un reper) joacă rolul lui Benjamin, un elev care-o ia pe calea fanatismului religios și care vede în Biblie un manual de trăit viața. Felul în care citește el Biblia – răzbunare și moarte, nu iubire – e unul foarte toxic și, după cum se vede până la finalul spectacolului, tragic. Inamicul lui numărul 1 e profa de biologie, interpretată de Irina Velcescu (pe care ați văzut-o, poate, în filmul “Secretul fericirii”). Mi-au mai plăcut Rareș Florin Stoica, în rolul singurului prieten al lui Benjamin, și Oana Albu, directoarea școlii.

Kovesi a fost votată procuror-șef de ambasadorii statelor UE
Recomandări

Kovesi a fost votată procuror-șef de ambasadorii statelor UE

Spectacolul vorbește despre dificultatea comunicării, ba chiar imposibilitatea unui dialog real, în contextul în care una dintre părți e cufundată în fanatism. Despre cum fanaticul nu dialoghează, ci fură discursul și te face și pe tine să te radicalizezi în direcția opusă, încercând să comunici cu el sau să-i arăți unde greșește. Are o grămadă de trimiteri la controverse din contextul nostru actual: educația sexuală în școli, homosexualitate, Catedrala Mântuirii Neamului, negarea științei prin fabule, discursul care pune semnul egal între fapt și credință, misoginia asimilată de toată lumea, inclusiv de femei, până n-o mai vezi.

N-aș zice că e cel mai bun spectacol. De exemplu, scenografia mi s-a părut prea stridentă și copleșitoare. Sigur, arată cool (nu-mi dau seama cât e făcută cu scopul de a fi instagramabilă), dar îți distrage atenția de la actori, la ce zic sau fac ei. Poate să aibă sens, că te face să te simți ca-n capul lui Benjamin și caracterizează personajele în general, dar tot aș fi preferat ceva mai subtil.

Ce este ciroza hepatică, boala care l-a ucis pe regizorul Alexandru Darie
Recomandări

Ce este ciroza hepatică, boala care l-a ucis pe regizorul Alexandru Darie

Aș zice că e un spectacol care poate deschide o dezbatere despre care ar putea să fie cea mai eficientă formă de a combate fanatismul și despre antrenarea spiritului critic individual. Mi se pare suficient și dacă pornește o discuție cu prietenii la o bere.

Următoarele reprezentații sunt pe 19 și 31 mai, de la 18:30. Biletele costă 40 de lei.

CARTE: Arta subtilă a nepăsării (The Subtle Art of Not Giving a Fuck), Mark Manson, Ed. Lifestyle Publishing

Pentru repotrivit busola

Mark Manson e un american pe care mulți îl urăsc din cauza stilului ușor grandoman. Are un blog foarte popular unde scrie despre relații: a noastră cu lumea, noi între noi și tot așa.The Subtle Art of Not Giving a Fuck” e cea mai populară carte a lui (a scris trei până acum). În românește, au tradus-o cei de la Lifestyle Publishing, o găsiți pe elefant.ro cu 25 de lei. Dacă preferați în limba engleză, e 14 euro pe BookDepository.com.

Raport FINAL IML: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă sunt de origine animală
Recomandări

Raport FINAL IML: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă sunt de origine animală

Cel mai mare talent al lui Mark Manson în cartea asta cred că e puterea lui de a condensa informațiile, conceptele și teoriile dezvoltate de cei mai mari oameni de știință, psihologi, filosofi și culte și de a le traduce pe limba oamenilor de acum. Mai exact, Manson pune la un loc, într-o formă foarte coerentă și personală și într-un limbaj actual, ușor de înțeles, ideile principale ale filosofiei stoice, de la Epictet, Seneca și Marcus Aurelius citire. Pe care le îmbină cu ideile principale din budism. Cu ideile unor scriitori ca Bukowski și Camus. Cu ideile filosofului Alan Watts. Asta ca să-i numesc doar pe câțiva dintre cei la care face referire. La care adaugă, apoi, experiențele lui personale. E ca și cum a citit o bibliotecă întreagă de cărți și de studii, le-a pus cap la cap cu ce a învățat pe propria piele, și ne-a făcut și nouă un rezumat.

Nu e un manual de trăit, cu sfaturi despre cum să faci să ai o viață fără griji, ci o carte care-ți dă de gândit, care poate să te facă să vezi niște lucruri pe care credeai că le știi într-o lumină nouă, pentru că le coroborezi cu alte informații complementare. Sau poate, pur și simplu, le vezi cu alți ochi de data asta. Cartea e și foarte amuzantă, râzi inclusiv când te gândești la moarte.

PODCAST: Who Wrote Animal Farm?, podcast BBC Arts & Ideas

Omul din spatele Autorului

Eileen Blair și Eric Arthur Blair (George Orwell) cu copilul lor adoptat

Eileen Blair, prima soție a lui George Orwell (pe care-l chema Eric Arthur Blair), a murit în 1945, la 39 de ani, în timpul unei operații de histerectomie (prin care se scoate uterul). Eileen și Eric s-au chinuit mulți ani să facă un copil și nu au reușit. Când au descoperit că nu sunt fertili, au înfiat un băiat. Toate lucrurile astea apar în “Ferma animalelor”, romanul distopic al lui Orwell, publicat tot în 1945, la câteva luni după moartea soției sale. Le vezi doar dacă știi întâmplările din viața omului care-i la baza Autorului. Și romanul 1984 are o parte biografică care l-a influențat: Eileen scrisese o poezie numită “End of the Century, 1984”, în care apăreau câteva idei care-au ajuns apoi în romanul lui Orwell. Îmi imaginez că Eileen și Eric vorbeau despre tot felul de idei care-i preocupau, probabil că se mai și amestecau, cum se face când ai o legătură strânsă cu cineva.

Toată povestea e în episodul Who Wrote Animal Farm? din podcastul Arts & Ideas, produs de BBC. Nu e (neapărat) despre cum meritele lui Eileen nu au fost recunoscute, cât e despre ideea greșită pe care o avem încă despre scriitori.

Scriitorii sunt un fel de instituție sacră. Îi vedem ca pe niște genii solitare care-și construiesc opera prin efortul lor propriu, în afara existenței celorlalți. Nu-i o abordare corectă, că le ignorăm viețile de oameni, în care interacționează cu alți oameni care ajung să-i influențeze în multe feluri, inclusiv în ceea ce scriu. Adevărul e că nici un om nu e o insulă. Suntem, mai degrabă, suma tuturor influențelor pe care oamenii, locurile și lucrurile o au asupra noastră. Așa ar fi mai corect să-i vedem și pe scriitori.

ILUSTRAȚIE: Sally Nixon, @sallustration pe Instagram

Povești imaginate

Ilustrație de Sally Nixon

Sally Nixon e o ilustratoare americană. Se uită la lucrurile obișnuite din viața de zi cu zi și le pune în ilustrații ca o poveste. Pentru mine, are același efect ca fraza “For sale: baby shoes, never worn”. (De vânzare: pantofi de bebeluș, niciodată purtați), despre care se spune că e cea mai scurtă poveste scrisă vreodată.

Ideea e că ilustratoarea îți dă două-trei informații în jurul cărora tu poți elabora o întreagă poveste. Ce fel de poveste iese depinde foarte tare de cum te simți, ce te preocupă în acel moment, ce fel de experiențe ai avut în general, viziunea ta asupra lumii, cum te influențează oamenii pe care-i întâlnești etc. Și poate să fie diferită de fiecare dată, chiar dacă pornești de la același punct inițial.

Sally a început să ilustreze scene obișnuite acum vreo trei ani, când s-a ținut de-o provocare prin care trebuia să deseneze câte o ilustrație în fiecare zi, timp de un an și a început să fie mai atentă la întâmplările și lucrurile care stau dincolo de ce e spectaculos, lucrurile intime, din care e făcută viața, de fapt. Anul ăsta, a început să deseneze mai mult obiecte sau bucăți din spații, fără personaje, care ne pun imaginația la lucru.

Ilustrație de Sally Nixon

 

CITEȘTE ȘI:

Cum a reușit un actor să câștige președinția Ucrainei? Situația din Ucraina explicată pe scurt

 
 
Close
Închide
  Close