Ligia Deca

Ligia Deca, ştiri şi informaţii despre ministrul Educaţiei. Cariera Ligiei Deca Ligia Deca a fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educație și Cercetare din decembrie 2019. Deca a obținut titlul de doctor în științe politice, în anul 2016, la Universitatea din Luxemburg și este absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. Începând din anul 2010 și până în 2012, a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area, potrivit Administrației Prezidențiale. Ligia Deca a fost numită ministru al Educației pe 3 octombrie 2022. Vezi mai multe știri despre Ligia Deca!

Aproape 15.000 de elevi au dispărut de pe listele de la Evaluarea Națională 2026. Generația care a trecut prin pandemie și 9 miniștri în 9 ani
21 iun.

Începe vacanța de schi pentru elevi. Care sunt zilele libere stabilite pentru fiecare județ în parte
3 feb. 2025

Începe vacanța de schi pentru elevi. Care sunt zilele libere stabilite pentru fiecare județ în parte

Ligia Deca, numită prorector la SNSPA după ce a fost ministru al educației. L-a înlocuit pe Mihai Ghigiu, care a devenit parlamentar
8 ian. 2025

17.000 de exemplare din noul „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie” vor ajunge în școli
19 dec. 2024

17.000 de exemplare din noul „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie” vor ajunge în școli

Istoria comunismului din România se va studia în liceu, anunță Ligia Deca
16 dec. 2024

Istoria comunismului din România se va studia în liceu, anunță Ligia Deca

Greii din politica românească ce ratează noul Parlament. Doi miniștri n-au prins mandate
5 dec. 2024

Greii din politica românească ce ratează noul Parlament. Doi miniștri n-au prins mandate

Nicolae Ciucă va vota la alegerile prezidențiale în județul Ilfov. Unde vor vota alți 10 lideri ai PNL
20 nov. 2024

Nicolae Ciucă va vota la alegerile prezidențiale în județul Ilfov. Unde vor vota alți 10 lideri ai PNL

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
29 oct. 2024

S-au majorat bursele pentru studenți și doctoranzi. Decizia intră în vigoare de anul acesta
25 oct. 2024

Cresc bursele pentru studenți. Ministrul educației, Ligia Deca, a anunțat cuantumul minim

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
16 oct. 2024

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Nicolae Ciucă i-a băgat pe miniștrii PNL în ședință în plină criză a coaliției cu PSD: „Nu lăsați nimic suspect să treacă în Guvern cu avizul vostru” | SURSE
8 oct. 2024

România a câștigat 12 medalii de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia. „Ministerul Educației nu a dat un leu pentru deplasare”, acuză coordonatorul elevilor
29 sept. 2024

Guvernul Ciolacu modifică în secret Legea Educației „Deca-Iohannis” prin a patra ordonanță de urgență
25 sept. 2024

Guvernul Ciolacu modifică în secret Legea Educației „Deca-Iohannis” prin a patra ordonanță de urgență

Elevii ar putea să meargă la școală și sâmbăta. Propunerea aparține Ligiei Deca, ministrul Educației
11 sept. 2024

Elevii ar putea să meargă la școală și sâmbăta. Propunerea aparține Ligiei Deca, ministrul Educației

Elevii care nu respectă regula interzicerii telefoanelor mobile în școli pot fi exmatriculați
10 sept. 2024

Elevii care nu respectă regula interzicerii telefoanelor mobile în școli pot fi exmatriculați

Ligia Deca, la deschiderea noului an școlar: „Trebuie să fim uniţi împotriva oricărei forme de agresiune”
9 sept. 2024

Anul școlar 2024-2025 a început. Școlile pot interzice intrarea cu telefonul mobil în incinta unităților de învățământ

Câte școli cu toalete în curte mai sunt în România
4 sept. 2024

Câte școli cu toalete în curte mai sunt în România

Ligia Deca: Începem anul şcolar cu peste 800 de şcoli în proces de reabilitare, modernizare sau construcţie
3 sept. 2024

Ligia Deca: Începem anul şcolar cu peste 800 de şcoli în proces de reabilitare, modernizare sau construcţie

Un sfert dintre şcoli vor folosi din septembrie catalogul electronic. Lista unităţilor de învăţământ
30 aug. 2024

Un sfert dintre şcoli vor folosi din septembrie catalogul electronic. Lista unităţilor de învăţământ

Zile libere între probele de la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, din 2025. Anunțul ministrului educației
28 aug. 2024

Zile libere între probele de la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, din 2025. Anunțul ministrului educației

Modificarea legislaţiei pentru protejarea victimelor hărţuirii sexuale, discutată în ședința de Guvern. „Victimele pot depune şi sesizări anonime”
14 aug. 2024

Când vor avea loc simulărilor examenelor naţionale și bacalaureatului în anul școlar 2024 - 2025. Anunțul ministrului educației
11 aug. 2024

HARTA vacanțelor de schi din februarie 2025, publicată de ministrul educației. Ce s-a decis în fiecare județ
10 aug. 2024

HARTA vacanțelor de schi din februarie 2025, publicată de ministrul educației. Ce s-a decis în fiecare județ

Admitere liceu 2024. A început a doua etapă de admitere. Anunțul ministrului Educației
3 aug. 2024

Admitere liceu 2024. A început a doua etapă de admitere. Anunțul ministrului Educației

Nicolae Ciucă, despre cazurile de abuzuri sexuale: „Este absolut condamnabil. Am cerut să se ia măsuri de urgenţă”
1 aug. 2024

Ligia Deca vorbește despre schimbarea legii, după acuzațiile de hărțuire sexuală de la SNSPA: „Orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză”

Prima reacție a ministrului educației, la două zile după dezvăluirile despre acuzațiile de hărțuire sexuală de la SNSPA
31 iul. 2024

Prima reacție a ministrului educației, la două zile după dezvăluirile despre acuzațiile de hărțuire sexuală de la SNSPA

Ministrul educației a trimis Corpul de control la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, după scandalul notelor greșite la admitere
25 iul. 2024

Câți bani vrea să dea Guvernul elevilor de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat
23 iul. 2024

Câți bani vrea să dea Guvernul elevilor de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat

România a obţinut șase medalii, printre care una de aur, la Olimpiada Internaţională de Matematică
20 iul. 2024

România a obţinut șase medalii, printre care una de aur, la Olimpiada Internaţională de Matematică

Apă şi asistenţă medicală pentru candidaţii la concursul pentru posturi în învăţământul preuniversitar
14 iul. 2024

Apă şi asistenţă medicală pentru candidaţii la concursul pentru posturi în învăţământul preuniversitar

Rezultate finale Bac 2024 - Notele după contestații au fost publicate pe edu.ro. Câți liceeni au obținut medie de trecere
12 iul. 2024

„O minciună atent ticluită de la ministerul lui Deca”. Acuzații după cele mai bune rezultate la BAC din ultimii 14 ani
9 iul. 2024

Bacalaureat 2024 | Cea mai mare rată de promovare din ultimii 15 ani. Cât de mult a crescut numărul notelor între 9,50 și 9,99. Rezultatele din mediul rural comparativ cu 2023
8 iul. 2024

Deca: „Nu cred că integritatea Bacalaureatului a fost afectată de apariția subiectelor după ce copiii se află în sălile de examen”

Rezultate Bac 2024. Ligia Deca: „Pentru seria curentă, rata de promovare e de 81,5%”

Rezultate la Evaluarea Națională 2024: de șapte ori mai puține medii de 10 comparativ cu anul trecut. Expert: „Avem doar o Românie educată eșuată”
3 iul. 2024

Ligia Deca anunţă rezultatele de la Evaluarea Națională 2024: Peste 77% dintre candidaţi au luat note peste 5 la limba română

Reacția Ministerului Educației după ce subiectele la Limba română au apărut în spaţiul public în timpul examenului
1 iul. 2024

Topul primelor cinci universități din România, anunțat de Ministerul Educației: două din Cluj și trei din București
8 mai. 2024

Școlile nu au ce le trebuie pentru testarea antidrog, spune ministrul educației
17 apr. 2024

Școlile nu au ce le trebuie pentru testarea antidrog, spune ministrul educației

Subiectele la Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale, spune ministrul Deca
15 apr. 2024

Subiectele la Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale, spune ministrul Deca

Ministerul Educaţiei, acuzat de CNCD de discriminare după propunerea de a da burse doar elevilor din învăţământul de stat
3 apr. 2024

Sindicaliștii din Educație nu vor introducerea camerelor video în școli fără acordul profesorilor, părinților și elevilor: „Este un atac la drepturile fundamentale”
2 apr. 2024

Planul Național de combatere a violenței școlare, în dezbatere publică. Ce măsuri sunt prevăzute pentru școli
30 mar. 2024

Planul Național de combatere a violenței școlare, în dezbatere publică. Ce măsuri sunt prevăzute pentru școli

Ministrul educației, despre cazul elevului agresat sexual de două ori: „Suntem în proces de elaborare a sesizării către organele competente”
25 mar. 2024

Proiect: Camere audio-video, instalate în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și profesorilor

Şcolile din sectorul 5 vor fi închise luni, după ce în două unități de învățământ au apărut ploșnițe
21 mar. 2024

Şcolile din sectorul 5 vor fi închise luni, după ce în două unități de învățământ au apărut ploșnițe

Când încep înscrierile la creșă și la grădiniță 2024. Calendarul anunțat de Ligia Deca
18 mar. 2024

Când încep înscrierile la creșă și la grădiniță 2024. Calendarul anunțat de Ligia Deca

Ce nereguli a găsit Corpul de Control al Ministerului Educației la Școala „Nicolae Titulescu” după scandalul elevilor agresați sexual de alți copii
15 mar. 2024

Desființarea Inspectoratelor Școlare, programată anul viitor. Ministrul educației anunță un nou calendar de reorganizare
11 mar. 2024